Salutare lume virtula ! Vin si eu cu un subiect care ma framanta in viata de zi cu zi.
Sunt casatorit de 8 ani, am un copil de patru anisori, pe drum un altul.
Inainte de casatorie, la insistentele ei, am achizitionat un apartament printr-un credit ipotecar, in perioada boom-ului, la care platim rate destul de mari. Eu imi doream altceva si in timp, dupa ce reuseam, impreuna, sa strangem o buna parte din suma necesara achizitionarii unei case. E adevarat, nici eu nu aveam de unde sa stiu ca dupa cativa ani preturile vor scadea semnificativ. Azi, daca s-ar fi intamplat sa punem in practica dorinta mea, pentru noi era cu mult mai bine. Sa zicem ca e nesansa sau sa fie prostia ?
Toate bune si frumoase pana la casatorie si primul copil. Dupa venirea pe lume a primului copil au aparut primele probleme serioase de comunicare cu sotia. Discutiile porneau de la tot felul de banalitati, de la dorintele mele si cele ale sotiei. In timp s-au adancit, inclinand uneori, din ambele parti, sa ne despartim. Au aparut in timp si probleme generate de viata sexuala, mai bine zis de lipsa ei. Disponibilitatea ei era din ce in ce mai redusa, fara pasiune si implicare. Nu stiu, asta simteam eu.
De dragul copilului, uneori si a confuziei mele legata de relatie, de sentimentele mele, am continuat.
Intre timp ea a terminat concediul de maternitate si si-a gasit un alt job unde castiga bine, chiar foarte bine, raportandu-ne la salariile oferite in Romania. Ne-am mai revenit financiar si incepuse sa ne mearga binisor. Cat de cat si relatia si-a mai revenit, si comunicarea s-a mai destins, inclusiv viata sexuala.
Disctutii legate de cel de-al doilea copil erau limitate de situatia noastra financiara, de viitorul pe care il puteam oferi copiilor nostri. Mereu a sustinut ca nu-si doreste un altul, la fel si eu.
Si totusi, in ultima perioada, am simtit ca asta vrea, uneori mentionandu-mi ca daca ramane insarcinata va pastra sarcina. M-am ferit cat am putut, dar s-a intamplat. Cred ca reusit sa ma pacaleasca cu perioada fertila si o neispiratie de cateva secunde...
Ce vreau sa aduc acum in discutie e altceva: nemultumirea ei legata de job. Chiar daca castiga bine, implicarea si timpul petrecut la job erau pe masura. Cu timpul era din ce in ce mai afectata, de ceea ce vroia ea sa faca pe plan profesional si ce i s-a oferit. Si-a dorit o activitate de birou si a avut parte de joburi in care trebuia sa se implice destul de mult si fizic.
In tot acest timp si-a caut mereu altceva dar nu i-a suras sansa.
Am impresia ca a gasit rezolvarea de a nu se mai implica la acest job prin a ramane insarcinata, de a forta nota, neinteresand-o consecintele, ce implica un alt copil si viitorul copiilor nostri. A gasit o solutie de moment, o usurare, crezand ca eu voi accepta situatia si ma voi implica mai mult.
Nu zic ca n-am facut asta, intre timp schimbandu-mi jobul si castigand mai bine. Recunosc, a fost cu mult noroc. Dar si norocul asta...
De cand am aflat ca ramas insarcinata, in loc sa ma bucur de asta, mereu duc o lupta cu mine insumi. Ma simt mintit si folosit. Poate ca nu e asa, dar ea nici nu se straduie sa ma convinga ca a fost un accident. Aproape ca nu pot sa mai zambesc deschis.
Ma gandesc la viitor, oameni buni. Nu la cel apropiat, pe termen foarte lung. Eu am o varsta si cand copiii mei se apropie de 20 de ani, eu voi fi cu cativa ani inainte de pensionare. Imi este teama de ce vad azi, de oameni ajunsi la 50 de ani, fara job si fara sansa de a gasi altceva, indiferent de pregatire.
Au aparut din nou, inevitabil, discutiile contrare, uneori alimentate cu si de la reprosurile mele, comunicarea e din ce in ce mai afectata...
Pentru prima data simt cu convingere ca nu mai vreau sa continui.
Dar ma gandesc la copilul meu pe care-l iubesc enorm, ma gandesc si la cel de-al doilea care nu are nici o vina, ma gandesc la stabilitatea lor emotionala, la educatia lor, la sansa lor in viata.
De ea ma simt din ce in ce mai distant si cred ca voi trai toata viata cu sentimentul ca a fortat nota, ca s-a folosit de mine, negandindu-se la consecinte.
Mai mult, suntem plini de datori si orice incercare de separare, cel care va ramane cu casa, va conduce inevitabil la imposibilitatea de a plati ratele la credit.
Simt ca ea cunoaste bine aceste lucruri si le exploateaza.
Nu-mi gasesc linistea si nu pot fi clar radical. Asta ar fi prima solutie, poate ca mie imi va fi bine, dar vor suferi copiii. Daca nu acum, cu siguranta mai tarziu.
Nu stiu ce sa fac.
