Început de acces realitate, Mar 30 iul 2013 · 10 răspunsuri · 17.181 vizualizări
Exista o emotie-sentiment, pe care sa o numim durere psihica (sufleteasca)?
In tristete, deprimare, disperare pare evidenta trairea de durere, asta le clasifica drept dureri?
Sa dezvoltatam tema: "Despre durerea sufleteasca" intru a-i analiza "substanta" (natura; ce anume este ea), cauzele si consecintele, precum si modalitatile de a nu ne lasa prada durerii daca o vom considera ceva daunator noua.
Multumesc pentru implicare!
Durere sufleteasca? Sigur ca exista. Si cred ca nu exista om care sa nu o fi simtit vreodata. Eu consider ca e acea senzatie de dezamagire profunda, cand se incheie ceva ce a facut parte din viata noastra intens sau cand descoperim ca ceva ce ne-am dorit cu ardoare e de neatins si nu mai avem nicio sansa la acel lucru.
Cel mai frecvent se simte cand pierdem pe cineva drag. Cand mama a murit credeam ca mi se sparge pieptul de durere, era foarte intensa si nu conditie medicala desi m-am dus la doctor. A trecut 1 an cand am revenit din durere, dar deodata s-a intimplat, parca cineva a ridicat acea piatra de pe mine si m-am simtit mai bine, mai usoara si parca mai vioaie. Se spune ca doliul s-a terminat sau de acolo incepe vindecarea sufleteasca. Este teribila suferinta desi se spune ca cel de sus nu ne da mai mult decat putem cara!!!
Itsi Bitsi a scris:Durere sufleteasca? Sigur ca exista. Si cred ca nu exista om care sa nu o fi simtit vreodata. Eu consider ca e acea senzatie de dezamagire profunda, cand se incheie ceva ce a facut parte din viata noastra intens sau cand descoperim ca ceva ce ne-am dorit cu ardoare e de neatins si nu mai avem nicio sansa la acel lucru.
Si eu cred la fel.
Asadar dezamagirea profunda e durere sufleteasca si ea poate fi cauzata de disparitia din viata noastra a ceva ce a facut cu intensitate parte din ea; de asemenea durere e si descoperirea imposibilitatii de a ne atinge "obiectul" dorintelor arzatoare, da?
-Crezi ca ar fi potrivit sa consideram dezamagirea ca fiind o durere?
-Dar a considera durerea descoperirii imposibilitatii de a ne satisface dorinta, drept frustrare?
bineinteles ca dezamagirea e o durere. Cui ii place sa fie dezamagit, sa piarda?
'cauze si consecinte ale deprimarii'...s-au scris sute de carti despre asta. fiecare individ are motivele lui pt care cade in depresie. am vazut oameni care au picat indepresie pt ca nu au luat un examen, am vazut oamenii care nu au intrat in depresie atunci cand au ingropat pe cineva drag.. fiecare reationeaza diferit la suferinta, unii se concentreaza pe viitor si refuza sa traiasca 'depresia, altii se infunda in ea.
The Unknown a scris:Cel mai frecvent se simte cand pierdem pe cineva drag. Cand mama a murit credeam ca mi se sparge pieptul de durere, era foarte intensa si nu conditie medicala desi m-am dus la doctor. A trecut 1 an cand am revenit din durere, dar deodata s-a intimplat, parca cineva a ridicat acea piatra de pe mine si m-am simtit mai bine, mai usoara si parca mai vioaie. Se spune ca doliul s-a terminat sau de acolo incepe vindecarea sufleteasca. Este teribila suferinta desi se spune ca cel de sus nu ne da mai mult decat putem cara!!!
Ii pare rau pentru mama ta si eu l-am pierdut pe tata.
Da, asa este, in general cand pierdem pe cineva drag, suferim teribil.
Deci tu stii ce insemna ca o durere psihica sa ajunga si durere fizica, sa fie asa intensa incat sa se transpuna, sa se reflecte in fizic, era oare vorba de disperare (iarta-mi insistenta)?
Eu nu am observat eliberarea aceea dintr-o data, foarte interesant; la mine a venit treptat in special datorita uitarii si vietii ce i-a urmat; viata merge inainte.
**Alex** a scris:bineinteles ca dezamagirea e o durere. Cui ii place sa fie dezamagit, sa piarda?
'cauze si consecinte ale deprimarii'...s-au scris sute de carti despre asta. fiecare individ are motivele lui pt care cade in depresie. am vazut oameni care au picat indepresie pt ca nu au luat un examen, am vazut oamenii care nu au intrat in depresie atunci cand au ingropat pe cineva drag.. fiecare reationeaza diferit la suferinta, unii se concentreaza pe viitor si refuza sa traiasca 'depresia, altii se infunda in ea.
Dar te-as intreba, crezi ca ar fi exagerat daca am urmari compozitia cuvantului dez-amagire, concluzionand astfel ca omul se lasa cu voie sau fara, prinsi in valtoarea afectivitatii, a atasarilor considerate de dorit sau mai putin de dorit?
Sa fie deprimarea (depresia) o problema de educatie prin care ne-am cultivat personalitatea, eventual mentalitatea? cum de oameni diferiti reactioneaza asa de diferit la situatii aparent identice?
Editat Mar 30 iul 2013 11:59
Pierderea "obişnuinţei care ne aduce" confort psihic, întotdeauna ne produce dureri. A iubi pe cineva, şi a ne simţi iubiţi de cineva, înseamnă o stare de confort psihic, ce începe încă din perioada naşterii, adică, ne naştem cu iubirea mamei. Pentru cei mai mulţi, această iubire e "de la natură", adică un "dat". Când acest "dat" se pierde, înseamnă că pierdem ceva care făcea parte din noi, din natura noastră, pentru că ne-am născut cu asta, cu iubirea mamei, sau tatălui (mă refer la cei care au fost iubiţi, că mai sunt şi care n-au fost).
lupini a scris:Pierderea "obişnuinţei care ne aduce" confort psihic, întotdeauna ne produce dureri. A iubi pe cineva, şi a ne simţi iubiţi de cineva, înseamnă o stare de confort psihic, ce începe încă din perioada naşterii, adică, ne naştem cu iubirea mamei. Pentru cei mai mulţi, această iubire e "de la natură", adică un "dat". Când acest "dat" se pierde, înseamnă că pierdem ceva care făcea parte din noi, din natura noastră, pentru că ne-am născut cu asta, cu iubirea mamei, sau tatălui (mă refer la cei care au fost iubiţi, că mai sunt şi care n-au fost).
-Este aceasta durere o emotie: "emotia durerii"? sau mai multe emotii, unele enumerate deja, sunt de fapt dureri?
-pot fi considerat obisnuintele ce ne aduc confortul psihic, educatie si autoeducatie pe care o dobandim in contact cu mediul uman, cu cel al naturii inconjuratoare vii sa nevii si al propriului corp?
Gradul de adaptabilitate influenteaza in mod direct gradul de suferinta psihica.
Oamenii care se adapteaza mai usor, sufera mai putin - chiar si pentru faptul ca pornesc la 'drum' mai repede (chiar pe perioada asa-zisului doliu), ocupandu-si CONSTIENT mintea cu multe altele, fara sa stea sa despice prea mult timp firul in patru.
De asemenea, cei care nu isi canalizeaza energia pe razbunare, exagerare, culpabilitate, 'magie' - reusesc sa treaca mai usor peste impedimente, cu 'afectiuni' minime. Consider ca o fire mai rationala, reuseste sa treaca mai repede, dar nu neaparat mai usor peste un necaz, boala, ruptura. Gradul de a accepta ca in lume exista lucruri pe care nu le poti schimba - si prin urmare sensul acelei dorinte se anuleaza in mintea ta - te ajuta sa treci mai USOR peste suferinta.
Editat Mie 31 iul 2013 11:41
omul nimeni a scris:Eu nu am observat eliberarea aceea dintr-o data, foarte interesant; la mine a venit treptat in special datorita uitarii si vietii ce i-a urmat;
Inca o demonstratie ca desi semanam ca fiinte umane, nu sintem egali in suferinta si corpul nu se comporta la fel in aceas situatie!!!