Despre ceaiul verde, ceaiul negru si cofeina
Eu iubesc ceaiul verde, e micul meu "viciu", daca beau dimineata o cana de ceai verde ma transform intr-un duracell si ma tine toata ziua :D
Ceaiul verde este un tip de ceai obtinut din planta Camelia sinensis. Prin oprirea procesului natural de fermentatie acesta se diferentiaza de alte tipuri de ceai cum ar fi ceaiul oolong sau ceaiul negru care provin din aceeasi planta. Imediat dupa cules frunzele sunt trecute prin abur, uscate iar apoi rulate impiedicand procesul de fermentatie.
Ceaiul verde este apreciat din timpuri stravechi pentru proprietatile sale benefice. Devine din ce în ce mai clar pentru oricine că ceaiul verde are un spectru foarte larg de prevenire a bolilor.
Compozitia ceaiului verde este formata din uleiuri esentiale, cafeina, teină, tannini catechici, aminoacizi, vitamina C, proteine, calciu, fluor si altele. Toate aceste componente fac din ceaiul verde un excelent antioxidant, diuretic, stimulator cerebral, stimulator al proceselor de ardere a grăsimilor şi factor de protecţie anticancer.
Activitatea ceaiului se datorează în primul rând conținutului de teină, de tanini si de compuși polifenolici.Polifenolii și catechinele combat radicalii liberi produși de poluare, fum de țigară, gaze de eșapament, ultraviolete iar alcaloizii exercită un efect de stimulare nervoasă[4]. Flavonoidele, se pare, protejează împotriva stresului.
Cateva indicatii terapeutice ar fi:
- Tratamente de slabire
- Intarzie imbatranirea prematura a tenului
- Reduce formarea tartrului dentar şi stopează apariţia cariei dentare, datorită fluorurilor şi taninurilor conţinute. Ceaiul verde contine fluorina, iar riscul aparitiei cariilor scade dramatic cu aproximativ 50%. Vi se pare putin? Ganditi-va ca ori de cate ori mestecati o guma, inghititi minim 12 E-uri nu foarte benefice organismului dvs.
- Obezitate, greutate in exces
- Oboseala intelectuală sau fizică
- Reţinerea apei în organism
- S-a observat că polifenoli ceaiului verde și negru atenuează creșterile tensiunii arteriale,datorită proprietăților lor antioxidante[8]. Recent, unele studii epidemiologice au indicat faptul că consumul de ceai verde reduce ușor tensiunea arterială. 120 ml de ceai verde consumat pe zi timp de 1 an reduce semnificativ riscul de a dezvolta hipertensiune
- scade nivelul colesterolului din sânge; are efecte benefice asupra circulației sângelui și proceselor de digestie
- stimulează procesele metabolice la nivelul celulelor sistemului nervos central, studii recente emitând ipoteza eficacității în prevenirea bolii Alzheimer
- combate starile depresive
Ceaiul verde imbunatateste puterea mintii.
Conform unui nou studiu, anumite componente ale ceaiului verde pot imbunatati puterea mintii si pot mari vigilenta. Cercetatorii au observat efectele acestor compusi, ce se gasesc in ceaiul verde, cu ajutorul a 44 tineri voluntari.
Efectele acestor componente, l-teanina si cofeina, in doze gasite de obicei intr-o ceasca de ceai verde, au fost comparate cu efectele unui tratament fictiv. Substantele active au imbunatatit semnificativ acuratetea la indeplinirea anumitor sarcini a celor ce au consumat ceai verde, in comparatie cu cei ce au consumat placebo. De asemenea cei ce au beaut ceai verde au fost mai vigilenti.
Efecte negative
Efectele nocive ale consumului de ceai peste limită (negru sau verde) sunt din cauza a trei factori principali: conținutul de cafeină, prezența de aluminiu și efectele polifenolilor asupra biodisponibilității fierului.În ceea ce privește prezența de aluminiu din ceaiul negru și verde, unele studii au relevat capacitatea mare a acestei plante de a acumula Al. Acest aspect este important pentru pacienții cu eșecuri renale, deoarece aluminiul poat fi acumulat de organism ceea ce poate duce la boli neurologice, prin urmare, este necesar să se controleze consumul de alimente cu cantități mari din acest metal.[12].De asemenea, consumul de ceai verde poate avea o afinitate pentru fier și infuziile de ceai verde poate provoca o scădere semnificativă a biodisponibilității Fe din dieta.[13] Pe de o parte, unii autori afirmă că ceaiul nu ar trebui să fie consumat de către pacienții care suferă de anemie. De exemplu, anemia feriprivă în rândul copiilor din Arabia Saudită și Regatul Unit pot fi agravate de consumul regulat de ceai.[14] Pe de altă parte, acest efect poate fi benefic la pacienții cu hemocromatoză genetică.[15] Este demn de remarcat că interacțiunea dintre ceai și de fier poate fi atenuată prin adăugarea de lamaie în ceai.
- pentru cei care sufera de hipertensiune nu este interzisa o ceasca de ceai verde pe zi insa trebuie consultat medicul inainte, depinde de tensiunea fiearuia (din cauza cofeinei continute tensiunea poate creste)
Era prea frumos sa nu aiba deloc efecte negative dar oricum ele sunt valabile pentru excese in principal.
Diferente si asemanari intre ceaiul verde si ceaiul negru
Se considera ca ceaiul verde are mai multe beneficii decat ceaiul negru.
Ceaiul verde contine foarte putina cofeina, fiind cel mai putin riscant ceai clasic in conditii de consum ridicat. De fapt, acest lucru il diferentiaza de ceaiul negru: continutul de cofeina. Deci ceaiul negru contine mai multa cofeina decat ceaiul verde dar mai putina decat cafeaua.
(daca va simtiti bine cu ceai verde, nu are rost sa mariti doza de cofeina consumata prin ceai negru)
Atat ceaiul verde, cat si ceaiul negru este bogat in vitamine si saruri minerale. Printre acestea, cea mai importanta este vitamina C. Consumand zilnic de 2 – 3 cesti, se asigura un aport important de vitamine ca B1, B2, B6, acid folic. Inlocuiti oricand cafeaua cu un ceai verde sau unul negru. Ambele sunt mult mai sanatoase, iar organismul dvs. poate profita de avantajele acestora.
In ultima vreme, tot mai multe persoane, mai ales cele tinere au probleme de asimilare a calciului. In aceste cazuri, este bine sa evitati ceaiul negru. Contine cea mai mare cantitate de cofeina. Persoanele care au probleme cu calciul se simt slabite dupa ce beau ceai negru. Iar daca in acel moment, calciul se afla la limita inferioara, acestea pot sa aiba ameteli sau, mai grav, senzatii premergatoare pierderii cunostiintei.
Cate ceva despre cofeina
Cofeina este un drog, de obicei consumat prin cafea, ceai, bauturi racoritoare(cola) si, in doze mai mici, prin ciocolata. In timp ce cu aceste produse lumea este obisnuita, in ultima vreme a existat un pic de confuzie si chiar controversa in privinta cofeinei. Este buna sau rea pentru noi?
Cu totii cunoastem efectele pozitive ale cofeinei asa ca ma axez pe cele negative, care sunt mai putin cunoscute (atentie! eu cred ca sunt valabile pentru exces de consum de cofeina):
Studiile medicale au depistat principalele probleme de sănătate corelate consumului de cafea:
Probleme cardiovasculare
Cofeina determină creşterea pulsului cardiac, a tensiunii sângelui în vase şi poate contribui la apariţia unor boli cardiace. Atât cafeaua obişnuită cât şi cea decofeinizată determină creşterea colesterolului şi homocisteinei, o substanţă bio-chimica pe care ştiinţa o asociază riscului atacului de cord. Cofeina este totodată răspunzătoare de spasmele coronare, cauza a circa 20% din atacurile de cord fatale persoanelor sănătoase.
Stress-ul
Cofeina stimulează excreţia hormonilor de stress care determină apariţia unor înalte nivele de anxietate, iritabilitate, tensiuni şi dureri musculare, indigestie, insomnie şi deteriorarea imunităţii. Nivelele crescute de stress cauzate de cofeină afectează reacţia la condiţiile curente de tensiune la care suntem cu toţii supuşi în viaţă.
Tulburări emoţionale
Anxietatea şi iritabilitatea sunt tulburări simptomatice asociate consumului de cofeină dar la fel de grave sunt şi depresiile şi tulburările de atenţie. Depresia poate apărea ca urmare a încetării efectului stimulant al cofeinei, efect ce se pierde în timp. Ea mai poate apărea pe parcursul perioadei de recuperare după ce o persoană a abandonat consumul de cofeină, datorită echilibrării compoziţiei chimice din creier. În loc să crească activitatea mentală, cofeina determină, de fapt, scăderea fluxului de sânge către creier cu până la 30%, conducând la efecte negative asupra memoriei şi performanţelor intelectuale.
Variaţii ale nivelului de zahăr din sânge
Cei care suferă de diabet şi hipoglicemie trebuie să evite cofeina deoarece aceasta stimulează temporar creşterea nivelului de zahăr din sânge, ceea ce determină o producţie excesivă de insulină urmată de o scădere dramatică, în decurs de doar câteva ore a nivelului de zahăr. Dacă doriţi să pierdeţi din greutatea corporală acest fenomen va determina exact apariţia unui efect opus deoarece mesajul insulinei către corp este de a depozita surplusul de zahăr ca grăsimi.
Probleme gastrointestinale
Multe persoane simt arsuri la stomac după ce beau cafea deoarece aceasta creşte secreţia de acid clorhidric ceea ce sporeşte riscul de ulcer. Cafeaua, inclusiv cea decofeinizată, scade presiunea valvei dintre stomac şi esofag astfel încât conţinutul puternic de acid al stomacului trece în sus către esofag determinând arsuri şi maladia refluxului gastro-esofageal. Dat fiind consumul mare de cafea din America de Nord, nu este deloc surprinzătoare vânzarea în mari cantităţi a medicamentelor cunoscute ca antiacide.
Deficienţe de nutriţie
Cofeina inhibă absorbţia unor substanţe nutritive şi produce eliminarea prin urină a calciului, potasiului, magneziului, fierului şi altor minerale, toate esenţiale unei bune stări de sănătate.
Probleme de sănătate specific masculine
Cafeaua este iritantă pentru tractul urinar şi pentru vezica urinară. Aceasta este un diuretic ce agravează problemele legate de urinarea frecventă. Eliminarea cafelei şi a cofeinei conduce adesea la eliminarea simptomelor asociate urinării frecvente ca urmare a umflării glandei prostatei.
Dr. Milton Krisiloff, a descoperit că, în majoritatea cazurilor, bărbaţii pot reduce semnificativ riscul problemelor urinare şi de prostată prin modificarea dietei , incluzând eliminarea cafelei şi a cofeinei.
Probleme de sănătate specific feminine
Chisturile fibromatoase de sân, PMS, osteoporoza, problemele de infertilitate, pierderile de sarcină, naşterile de copii sub-ponderali şi problemele de menopauză precum bufeurile de căldură sunt toate exacerbate de consumul de cofeină. Femeile care iau anticoncepţionale sunt în mod special expuse riscului datorită capacităţii lor reduse de detoxifiere faţă de cofeină.
Scăderea puternică a adrenalinei
Consumul de cofeină duce, în cele din urmă, la scăderea puternică a adrenalinei, ceea ce determină expunerea persoanei la o mare diversitate de probleme de sănătate corelate afecţiunilor inflamatorii, auto-imunitare şi care aduc senzaţia de fatigabilitate.
Îmbătrânirea precoce
Multe persoane descoperă, în jurul vârstei de 40 de ani că nu mai tolerează acelaşi nivel de cofeină ca atunci când aveau 20 sau 30 de ani. Producerea melatoninei DHEA şi a altor hormoni vitali începe să scadă iar cofeina accelerează acest declin. În plus, ea deshidratează organismul şi contribuie la îmbătrânirea precoce a pielii şi rinichilor. S-a dovedit că procesul de reparare al ADN-ului este inhibat de cofeină, iar capacitatea de detoxifiere a ficatului este încetinită de aceasta.
Istovirea glandelor suprarenale
Cofeina este un un stimulant al sistemului nervos central. Ea determină glandele suprarenale să secrete adrenalina - hormonul de care organismul are nevoie în momente extreme pentru creşterea pulsului cardiac, creşterea ritmului respirator şi a tensiunii sanguine, în cazul unor reacţii specifice de spaimă sau luptă. Dacă stimulentele sunt folosite în exces, glandele suprarenale obosesc. Dacă observaţi că reacţia la cofeină vi s-a diminuat sau pretindeţi că puteţi bea trei cafele expresso după care puteţi să vă culcaţi liniştit, ghiciţi ce s-a întâmplat de fapt? Glandele suprarenale nu mai răspund, ceea ce înseamnă că aveţi o mai slabă rezistenta la stress, fiind astfel mai vulnerabili la agenţi patogeni şi la poluanţii din mediu.
Variaţii grave ale nivelului de zahăr din sânge
Cofeina forţează ficatul să elibereze glycogen în sânge. Pancreasul reacţionează la creşterea bruscă a nivelului de zahăr din sânge secretând insulina, care face ca excesul de carbohidraţi să fie depozitat ca grăsime. În decursul a 1-2 ore, consecinţa este o scădere dramatică a nivelului de zahăr din sânge, care conduce la o stare de hipoglicemie (nivel scăzut al zahărului din sânge). Acest proces se încheie de regulă cu nevoia unei noi ceşti de cafea care, dacă este băută, reporneşte întregul ciclu.
Tulburări de aciditate
Cei peste 208 acizi conţinuţi de cafea pot conduce la indigestie şi la o mare diversitate de probleme începând de la hiper-aciditatea asociată inflamaţilor artritice, reumatice şi tegumentare. Multe persoane acuză senzaţia de arsură în stomac după ce beau cafea deoarece aceasta creşte secreţia de acid în stomac. Starea de sănătate presupune un echilibru de PH alcalin în organism.
Pierderea mineralelor esenţiale
Cafeaua inhibă absorbţia unor substanţe nutritive şi cauzează eliminarea prin urină a calciului, magneziului, potasiului, fierului şi altor minerale, toate fiind elemente esenţiale, necesare sănătăţii. Femeile trebuie să se preocupe de osteoporoză la momentul apariţiei semnelor menopauzei. Studiile arată că femeile care beau cafea prezintă o mai mare incidenţă a osteoporozei decât cele care nu beau. Nici bărbaţii nu sunt imuni la osteoporoză.
Cam multe dezavantaje ale cofeinei! 
Hyohko a scris:
Si tu ce sport, sport faci?
500 de km??? Asta inseamna ca te tragi de prin zona Moldovei, Suceava, Botosani, Radauti, pe-acolo?
:)
- ce m-ai "ginit" !...da...io-s di la Bucuovina (proud)
- orice sport e bun..iarna aerobic, fitness mai mult