Lucian Bode, convins că România îndeplinește condițiile Schengen
„Vreau să fie foarte clar: România îndeplinește toate condițiile de aderare la spațiul Schengen”, a declarat fostul ministru de Interne în fața colegilor din conducerea PNL, potrivit surselor.
Bode a adăugat că România este deschisă să exploreze posibilitatea unei aderări la spațiul Schengen în două faze, așa cum a fost propus de Austria. Conform acestei propuneri, inițial, ar fi eliminarea controalelor de pașapoarte doar în AEROPORTURI, urmată de extinderea acestei măsuri la tranzitul terestru în etapa ulterioară.
Solicitările Austriei, îndreptate spre Bulgaria, nu spre România
Lucian Bode a abordat, de asemenea, condițiile impuse de Austria pentru deschiderea spațiului Schengen către România. În această privință, secretarul general al PNL a afirmat că țara noastră nu ar urma să preia un număr mai mare de migranți.
*Practiv ROmania NU este acceptat niciunde, foar se ascunde o falsa acceptare cu conditia acceptarii islamistilor, adica toti nedoritii in tarile germanice si nu numai. Odata acceptat teroristii, ca n-are drept romania sa-i caute-n trecut ca vin cu acte false si asa, nu mai scapa de ei ca de paduchi!!! Vor fi nevoiti sa le dea KOSHER de mancare si alte specialitati, plus altele, ceea ce romanii nu primesc. Astea toate ca unii sa nu fie controlati de Pasapoarte???
Nu stiu cine-i acest pd, dar Romania de departe indeplineste conditiile Schengenului sa primeasca islamisti foarte maniosi pe crestini si americani daca n-ati inteles inca intentiile refugiatilor, care-s doar barbati foarte tineri. Va primi ce n-a avut inca dulcea romanie!!! Aia vor cetatenie romana sa circule liber pe urma prin America dupa ce iar se lupta sa fie primiti si romanii la libera circulatie in USA.*


*