V-ati revoltat vreodata impotriva lui Dumnezeu?

Ovidiu Danut a scris:

In Sfanta Scriptura ni se face cunoscut ca gandurile lui Dumnezeu nu sunt gandurile noastre si ca ele sunt tot atat de sus fata de ale noastre precum este de sus cerul fata de pamant. Cand trecem prin momente foarte grele in viata trebuie sa avem credinta ca Dumnezeu prin acel eveniment nefericit vrea sa ne aduca mai aproape de El si ca vrea sa ne modeleze caracterele dupa caracterul Domnului Isus pentru a ne pregati pentru Imparatia cereasca. Moise a stat in pustie pazind oile 40 de ani pana sa fie insarcinat sa conduca poporul evreu spre tara Canaanului.

Nu vad nici o legatura cu subiectul discutiei. Aici se discuta despre revolta impotriva lui Dumnezeu.

PS adica Moise a disparut din cadrul comunitatii sale vreme de o generatie intreaga? In acest 40 de ani un om de atunci avea timp sa se nasca si sa isi traiasca intreaga viata...

dan-marius a scris:

Nu vad nici o legatura cu subiectul discutiei. Aici se discuta despre revolta impotriva lui Dumnezeu.

PS adica Moise a disparut din cadrul comunitatii sale vreme de o generatie intreaga? In acest 40 de ani un om de atunci avea timp sa se nasca si sa isi traiasca intreaga viata...

Are o legatura foarte puternica cu topicul discutiei. Se vorbeste despre momentele din viata cand simtim nevoia sa ii reprosam lui Dumnezeu de ce ni se intampla noua ceea ce ni se intampla. Iar comentariul meu ofera o solutie ce merita a fi avuta in vedere pentru a trece mai usor peste asemenea momente si pentru a intelege ca daca ne predam vietile lui Dumnezeu nimic cu finalitate nefasta nu ni se poate intampla " Caci toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu" :)

Moise a trait 120 de ani pe pamant. De la varsta de 40 de ani a fugit din Egipt in Madian si acolo a fost pastor pana la varsta de 80 de ani. De 40 de ani a fost nevoie pentru a deveni apt de a conduce poporul evreu spre pamantul fagaduintei.

annacondor a scris:

citeste Iona.... S-ar putea sa iti dea vreo idee-doua...

Mersi. Am sa incerc.... :)

@tristania

De ce consideri/considerai firesc si de datoria lui Dumnezeu sa aiba grija de tine? In Biblie scrie ca Dumnezeu se indura de cine vrea, ii e mila de cine vrea. Este suveran. Din perspectiva biblica vorbind, lumea ii apartine, face ce vrea cu ea, ce datorie are sa aiba grija de fiecare in parte?

Ce am putea face noi ca sa meritam atentia sau grija lui Dumnezeu? Dar ce facem, sa vorbim la prezent? Nimic. Stim numai sa cerem, sa ne plangem, sa ne revoltam. MA REFER LA "CRESTINI".

Te declari crestin? Esti rob. Ii slujesti lui Dumnezeu. Nu trebuie sa ridici pretentii. PUNCT. Un rob nu comenteaza, ci numai executa.

A, ca Dumnezeu e BUN, asta-i altceva. Dar nu trebuie sa presupunem dinainte ca avem vreun drept. Beneficiem de har, asta-i partea a doua. Dar harul este gratia lui Dumnezeu, un dar nemeritat acordat oamenilor.

Amarena a scris:

Te declari crestin? Esti rob. Ii slujesti lui Dumnezeu. Nu trebuie sa ridici pretentii. PUNCT. Un rob nu comenteaza, ci numai executa.

E trist ce spui...mai rau decat in Matrix...

Maximus a scris:

E trist ce spui...mai rau decat in Matrix...

Adevarul doare, draga Maximus.

daca noi suntem sclavii lui dumnezeu pe motiv ca el ne-a creat si ii datoram supunere totala, cu riscul ca altfel sa ne trozneasca, pardon trazneasca in cap... atunci e valabila si mostra aia de epoca de piatra mioritica cu "eu te-am facut, eu te omor"? ma refer la relatiile dintre parinti si copii.

Shur a scris:

daca noi suntem sclavii lui dumnezeu pe motiv ca el ne-a creat

Nu esti sclav ca de aia esti libersa gandesti si sa faci ce vrei!

si ii datoram supunere totala

Nu datorezi respect parintilor tai?

Amarena a scris:

@tristania

De ce consideri/considerai firesc si de datoria lui Dumnezeu sa aiba grija de tine? .....

Pai pentru ca m-am rugat sa ma ajute. Dar adevarul este ca chiar a avut grija (s-a intamplat si o mica minune) , numai ca eu am...cazut, din vointa mea proprie. De fapt, nu am ce sa reprosez lui Dumnezeu, ci mie. Doar din primul imbold i-am reprosat Lui, apoi am mai reflectat....

bine, rob, daca preferi. un crestin adevarat isi asuma conditia de rob al lui dumnezeu si ii faca voie, fara comentarii. nu asta spuneai mai devreme?

respectul se castiga, nu se acorda neconditionat. intamplator, parintii mei si l-au castigat.

dar nu asta intrebam. daca admitem ca un bun crestin datoreaza supunere totala lui dumnezeu, pentru ca dumnezeu l-a creat si are drepturi depline asupra sa, atunci un copil datoreaza supunere totala parintilor? si parintii au drepturi totale asupra lui?