Crezi că te tragi din daci?

Mi se pare mie sau te-ai deplasat de la subiect???   Eu n-am dezbatut nici un topic despre caracterul ungurilor, ura sau dispret.

Nu sint persoana dezirata daca vrei sa ma provoci la discutie inutila!!!   Precis nu te-am inteles bine.    

Atunci discuta despre daci si inceteaza sa mai tot faci diverse aluzii despre urmasii lor.

Tot ce am scris pe topic am citit in ziare romanesti si nu erau cuvinte ca ura, dispret si din astea in nici una din textele mele.  

The Unknown a scris:

Tot ce am scris pe topic am citit in ziare romanesti si nu erau cuvinte ca ura, dispret si din astea in nici una din textele mele.  

DESCOPERIRE DE SENZATIE FACUTA DE ARHEOLOGII ROMANI – un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, și chiar mai vechi decât piramidele egiptene !  DESCOPERIRE FABULOASĂ, la Hundeoara! Arheologii români au făcut o descoperire de senzație în județul Hunedoara ! Aici a fost descoperit un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, și chiar mai vechi decât piramidele egiptene !   

Da, e interesant. Și eu aștept o sinteză a descoperirilor arheologige din acea zonă.

Urmeaza sa fie descifrate tablitele cu secrete si de acolo vom mai afla multe lucruri interesante dar parca nu ne va arata textele de descifrat, numai (eventual) dupa dezlegare.

SE MANCA PE VREMEA DACILOR si se mai mananca si in 2017. CAPTIVANTA POVESTE despre RETETA care A TRAVERSAT MILENIILE. Momarlanii duc traditia mai departe

La aspect nu-ti spune mare lucru, dar de-o gusti n-o mai uiti! O delicatesa uitata, veche de mii de ani, si-a facut aparitia in targurile bucurestene.

evz.ro/sloiul-de-oaie-mancarea-momarlanilor-de-sorginte-dacica.html

Secretele numelor dacice din limba română: ce însemnau pentru strămoşii noştri Maris, Alutus şi Danubius

Limba română cuprinde numeroase toponime cu origini traco – dacice, potrivit unor istorici şi lingvişti de renume. Cuvinte ca Argeş, Cerna, Criş, Motru, Mureş, Nistru, Olt, Prut, Siret, Someş, Timiş se află printre zecile de nume proprii cunoscute în variante asemănătoare, încă din Antichitate.
 

Fondul limbii române cuprinde numeroase toponime cu origine dacică, pe lângă cele peste 200 de cuvinte arhaice şi nume de plante medicinale a căror etimologie le-a fost atribuită strămoşilor noştri. A fost concluzia unor istorici şi folologi de renume ca Ariton Vraciu, Ion I. Russu sau Bogdan Petriceicu Hasdeu. Printre numele proprii păstrate de la daci, potrivit istoricilor, se află următoarele: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someş, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş. Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin", Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba. Filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 – 1907) a oferit explicaţii pentru originea câtorva dintre toponimele cele mai cunoscute.

Oltul - râul de aur Oltul era cunoscut sub numele de Alutus, încă din secolul III î. Hr., scrie Bogdan Petriceicu Hasdeu. „Anteroman şi chiar antetracic, deoarece pe la anul 250 înainte de Crist, când citim deja pe Alutus în poetul roman Neviu, în munţii Ţărei Româneşti locuia încă neamul scitic al agatîrşilor, dacii lui Berebist pătrunzînd aci abia sub Cezar, să ne întrebăm acuma: ce însemnează cuvîntul Olt? Cel întîi cunoscut din toate metalele – zice un chimist – a fost aurul. La sciţi aurul chemîndu-se alt, acelaşi termen pentru acelaşi lucru cată să fi avut şi agatîrşii. Iacă de unde provine anticul nume anteroman şi antedacic al porţiunii superioare a Oltului: Alutus. Oltul fiind auros mai cu seamă în partea-i de sus, pe unde cară cu profuziune darurile metalice ale Carpaţilor, epitetul de „rîu de aur” nu i se putea impune decît numai acolo de către agatîrşi, pe cînd sciţii cei de pe câmpia României, tribul plugarilor, după Erodot, pe care partea de jos a acestui fluviu îi despărţea de Agatîrşie, preferau a-l numi Maris „hotar”, deşi în dialectul lor, ca şi-n cel agatîrşic, aurul se chema de asemenea alt”, afirma Bogdan Petriceicu Haşdeu, în volumul Etymologicum Magnum Romaniae.

Jiu însemna pârâu Potrivit filologului Bogdan P. Hasdeu, cuvântele Jiu şi Jelţ însemnau pârâu. „Jelţ, această caracteristică denumire curat olteană a păraielor, pe care în deşert o veţi căuta în restul Munteniei, în Ardeal sau în Moldova, ne oferă o formă modernizată a cuvântului. Nu mai departe decît în secolul XVI se zicea încă jilţ, pe când tot atunci Jiul se chema Jil. Astfel vorba dacică sil, devenită jil printr-o lege de preferinţă a fonetismului român, trăieşte pînă-n momentul de faţă în Oltenia, şi-apoi numai acolo, în deminutivul jilţ, contras din jiluţ”, afirma Bogdan Petriceicu Haşdeu.

Gilortul – râul voinic Gilort, numele purtat de un râu care străbate vestul Olteniei provine din Antichitate şi însemna un râu voinic sau bogat. „Ca şi Jîl, acest misterios ort poate fi descoperit numai într-un strat lingvistic anterior pe teritoriul nostru cuceririi romane. Din fericire, graiul român a conservat în adevăr o vorbă, o vorbă mai rămasă astăzi în cânturile poporane cele mai arhaice, care poate să ne conducă la o serioasă soluţiune. Vorba în chestiune este: „ortoman”, al căriui înţeles apare foarte limpede în următorul pasagiu al baladei Mioară: „Şi se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovean, Că-i mai ortoman, Şi-are oi mai multe, Multe şi cornute, Şi cai învăţaţi, Şi cîni mai bărbaţi…”, scria lingvistul.

Dunărea purtătoare de nori

În Antichitate, Dunărea avea mai multe nume: Istros, Istru, Hister, Danaistru, în scrierile greceşti şi Danubius în cele latino-romane. Bogdan Petriceicu Hasdeu afirma că pentru strămoşii noştri numele fluviului însemna râul purtător de nori. „Samonicus, scriitor roman cu un secol posterior lui Traian şi carele poseda pe atunci o bibliotecă de 60.000 volume, încât avea la dispoziţiune mai tot ce se va fi scris vreodată pînă la dânsul, zice că traciceşte Danubius înseamnă „purtător de nori”. La albanezi norul se cheamă re. În toate limbele indo-europene radicala da exprimă ideea de a da, de unde o formă participială dan sau dana. Dana-re „dînd nori”', iacă dară numele tracic din care românul a făcut Dunăre şi pe care Samonicus l-a tradus cu atât mai corect prin „purtător de nori”. Dunărea din vechimea cea mai cănuntă a purtat două numi: Ister de la gură până la Olt, adică în regiunea câmpeană, şi Danubius de la Olt în sus, unde-şi sparge lângă Orşova un drum între Balcan şi Carpaţi”, afirma Hasdeu.

Cerna – râul nenorocit Numele Cernei provine din dacicul Dierna sau Diorna, afirma Hasdeu.  „El s-a putut metamorfoza în Czerna abia între anii 1000 - 1300, după ce se introdusese la străbunii noştri abecedarul şi liturgia lui Ciril. Tot atunci şi tot în Oltenia cată să se fi prefăcut din Zărnă în Czerna o altă apă cu mult mai voluminoasă, deşi mai puţin celebră, anume râul Cerna. Să se observe că dacicul diorna s-a păstrat nu numai la români în zîrnă, dar şi la albanezi în cuvîntul diore, sărac, nenorocit, propriamente negru, printr-o asociaţiune de idei între nefericire şi întunecare. Albanezul diore, mai corect diorre, probează că termenul diorna a fost nu numai dacic, ci comun tuturor popoarelor de viţă tracică”, afirma Hasdeu. Mureş era cunoscut în Antichitate sub numele Maris şi ar fi însemnat hotar, în limba scitică, potrivit istoricului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Numele Sarmizegetusei a apărut în antichitate în variantele Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege etc. Potrivit lingviştilor, toponimul ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă şi latină. Potrivit istoricilor, numele este compus din două părţi zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, cetate), iar între date sunt „cetatea de pe stâncă”, „Cetatea înaltă”, „Cetate de palisade”. Istoricul Vasile Pârvan arăta că numele aşezării indica sacralitatea acesteia, faptul că Sarmizegetusa era o cetate a regilor. 

adevarul

Ce limbă vorbeau, de fapt, dacii şi de ce nu foloseau scrierea.
Sute de cuvinte mai puţin ştiute pe care ni le-au lăsat moştenire strămoşii noştri

Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci ... circa 160 de cuvinte folosite în limba română provin din fondul geto-dacic 

 

adev.ro/nmgyx2

Dacii vorbeau un fel de limbă românească, la fel si predecesorii lor din 3.ooo-2.ooo BC.

Dacii scriau, dar o faceau nestandardizat ci dialectal si o faceau in mai multe alfabete diferite, mai pe scurt putem spune ca dacii scriau mult, au lasat multe texte /inscriptii ample, dar acestea nu au fost inca descifrate (de la placutele de la Sinaia, semnele populare si pana la textele epitaf din Frigia antica).

Aceasta teorie este contrara teoriei migratiei si a latinitatii popoarelor neoromanice si ne arata ca toate popoarele vechi sunt indigene in vatra lor, iar limbile romanice sunt de fapt anterioare limbii latine, avand legatura mai mult cu lumea celtica sau mai in trecut cu cultura bronzului proto-celtic, mai inainte cu Civilizatia lineara si cea cucuteniana.

Regulile de desinenta a limbilor romanice din limba latina sunt simple reguli de evolutie fonetică ce merg in ambele sensuri si nici macar nu sunt general valabile pentru toate desinentele acestor limbi.

In peisajul oficial s-a ajuns la aberatia unui popor francez si a unei limbi franceze mandrii ca sunt fraci, adica germani ?!, apoi totusi sunt romanici, de ginta latina dar nu stiu cum, apoi saracii gali nu mai au loc nicaieri.

Se explica halucinant ca Oui! =Da!, provine din latinescul HAC-OC-bla-bla-bla!, pe cand natiunile celtice spun Da = Ui!, Oe! Oie!, Oi!

Stii ce nu inteleg eu? Daca dacii scriau mult si vorbeau o limba romaneasca, cum naiba se face ca scrierea lor nu a fost inca descifrata? Mmm ...?

Iti reamintec ca au fost descifrate limbi necunoscute scrise in alfabete necunoscute (vezi limba hititilor).

De asemenea, o limba se schimba enorm in citeva mii de ani (vezi cazul limbii latine si al limbii italiene) mai ales sub influenta invadatorilor, ceea ce n-a prea fost cazul Italiei.

In ceea ce priveste placutele de la Sinaia, toti istoricii seriosi le considera a fi niste falsuri si tocmai de aceea aproape nimeni nu le ia in considerare.

Citisem undeva ca lui Pirvan i-a luat luat doar citeva minute pentru a-si da seama ca are de-a face cu niste falsuri.