Cum ati ajuns si cum v-ati integrat in tarile de adoptie?

Observ ca s-a modificat titlul, deci e liber la postat si pentru NE-

Mai ziceti si de alte tari, ca mi s-a acrit de Norvegia ca de mere padurete.

Cum am ajuns in tara de adoptie ?

Am ajuns cu bine. Cu avionul. :rot:

Naeema a scris:

Cum am ajuns in tara de adoptie ?

Pe mine nu m-a adoptat nimeni :cry:

...

In toata varza care este in capul meu despre emigrare, rasare o chestiune asupra careia vreau sa ma dumiresc impreuna cu cei plecati. Socoteala e in felul urmator:

Sunt in RO, dar cutitul ajunge la os. Plecarea nu e o chestiune dorita (sunt sanse sa iasa ceva pozitiv dintr-un impuls negativ?), dar in RO nu am nicio sansa la viata. Nu am mari pretentii, nu vreau sa ma imbogatesc si sa traiesc pe picior mare, vreau doar sa nu se ia si pielea de pe mine (taxe, impozite), sa nu mor prin spitale sau prin afara lor, sa nu mai vad cocalari & pitipoance, sa nu-mi fie frica sa intemeiez o familie si in special, sa pot creste un copil care sa aiba sansa la viata (pentru ca in tara noastra, e omorat din faşă). Avand in vedere ca am un handicap din start (=lipseste entuziasmul plecarii intr-o "lume noua"), ma gandesc care sunt sansele de integrare. Asta in conditiile in care sunt si ceva probleme profesionale: nu cred ca voi putea practica meseria de aici (este necesara cunoasterea limbii la perfectie) si asta inseamna sa fiu total necalificata si sa incep de jos, avand handicapul limbii si fiind cu probleme de sanatate care nu imi permit munca fizica (pe care de altfel nu m-as rusina sa o fac), dar nici cea de birou pana la epuizare (cum banuiesc ca trebuie sa fie, cel putin la inceput). Cu toate acestea, aproape toti cei plecati au ceva in comun (dupa observatiile mele): au plecat la cineva sau impreuna cu cineva. Si aici vorbesc in special de un parteneriat tip cuplu, dar sunt si cazurile in care au avut rude/cunostinte in tara de adoptie care i-au sprijinit, cel putin la inceput.

Eu nu am pe nimeni, nici afara nici aici, sunt obisnuita sa fiu independenta, dar pana la un punct. Perspectiva unei singuratati depline intr-o tara aproape necunoscuta este infricosatoare. Pentru ca nu e vorba de o simpla excursie (aia se poate dovedi chiar placuta si palpitanta de unul singur), ci de a face fata tuturor chestiunilor legate de acte, relationare, locuinta, job etc. Am convingerea ca toate aceste lucruri se fac mai usor in doi. Desigur, n-am de gand sa gasesc pe cineva (aici sau afara) doar pentru a infrunta impreuna greutatile unei vieti noi. Dar dintre toate chestiunile care ma trag inapoi, cam asta ar fi cea care cred ca ar contribui cel mai mult la inadaptarea mea in eventualitatea unei plecari.

As vrea sa stiu, dintre voi a plecat careva singur/a si daca da, cum a fost?

Statele Unite nu-i de tine, doar daca te mariti cu cineva bogat care te tine acasa!!! Aici se lucreaza puternic chiar si bolnav ... altfel din ce supravietuiesti. Cauta prin biserici si vei gasi interesati. Emigrarea este o chestiune de vointa, nimeni nu te forteaza sa pleci decat tu.

In conditiile ca pui prea multe intrebari, nu esti candidata buna, daca decizi sa pleci, nu te mai uiti inapoi.

Olga, la ce biserici sa ma duc? si cum sa intreb? as vrea sa ajung pe coasta de vest :aranjare:

The Unknown a scris:

Statele Unite nu-i de tine, doar daca te mariti cu cineva bogat care te tine acasa!!! Aici se lucreaza puternic chiar si bolnav ... altfel din ce supravietuiesti. Cauta prin biserici si vei gasi interesati. Emigrarea este o chestiune de vointa, nimeni nu te forteaza sa pleci decat tu.

In conditiile ca pui prea multe intrebari, nu esti candidata buna, daca decizi sa pleci, nu te mai uiti inapoi.

nicio problema, Statele nu erau pe lista mea :) Din motive pe care prefer sa nu le discut aici, ca sa nu deranjez.

Badaboom a scris:

nicio problema, Statele nu erau pe lista mea. Din motive pe care prefer sa nu le discut aici, ca sa nu deranjez.

Inteleapta decizie in ceea ce priveste omiterea de pe lista si decizia de a nu expune motivele. Nu le discuta ca risti sa-ti sara in cap pupincuristii Statelor, de parca i-ai injurat de mama.