Eram cu ea de o gramada de timp si simteam ca nu mai e iubire ci doar plictiseala si atasament, fara niciun fel de sentiment profund. Ea devenise cam delasatoare, nu mai avea acea sclipre in ochi ca la inceput, nici macar destui bani nu mai avea pentru a-si plati iesirile in oras - asta pentru ca isi pierduse serviciul, datorita unor imprejurari nefericite. Ma sufoca cu "iubirea" ei obsesiva, simteam ca imi rapeste si ultimul strop de libertate. Aveam impresia ca ma ofilesc ca un trandafir lipsit de lumina, apa si aer.
Spre norocul meu, am reusit sa cunosc la munca o lady care a stiut sa ma faca intr'adevar sa ma simt asa cum mi-am dorit mereu. Mi-am dat seama intr-un final ca iubita oficiala chiar nu era ceea ce mi-am dorit. Nu stiam cum sa-i spun (sunt un barbat prea gentil totusi) ca intre noi nu mai e nimic, insa si-a dat ea foc la valiza mai repede decat era cazul. In paranoia ei tot banuia ca o insel (poate de aia am si inselat-o) si nu stiu cum a reusit sa-mi afle parolele de la yahoo messenger si facebook... Asta a fost bomboana de pe coliva. Ma ingrozeste gandul ca am iubit o fiinta capabila sa comita gesturi abominabile. Prin gestul ei necuviincios mi-am simtit violata intimitatea, m-am simtit tradat, descoperit si aruncat in vazul lumii. Acum ma implora sa o iert. Recunoaste ca a comis o gafa inpardonabila. Ma socheaza nesimtirea ei. Cum mai poate spera sa o iert cand stie ca fapta ei a lasat-o repetenta in ochii mei?
Doamnelor, domnilor, oare sa nu mai existe in ziua de azi putin respect pentru oamenii de calitate?