Fiero a scris:
Cat la suta te regasesti in celalalt si viceversa.
Ai scris despre procente, adică despre termeni matematici. Vin şi eu cun o definiţie din matematică, pe care o asociez cu compatibilitatea dintre doi oameni.
Există în analiza matematică ceva ce se numeşte şir Cauchy, a cărei definiţie este aşa: "un şir Cauchy este o secvenţă în care elementele componente se apropie pe măsură ce aceasta avansează într-o direcţie (pe axa numerelor reale)". Adică, pe măsură ce se înaintează pe axa numerelor reale, diferenţa dintre două numere consecutive e tot mai mică, faţă de numărul real iniţial, de la care s-a pornit. :)
Acum, să vedem cum se aplică asta la compatibilitatea dintre doi oameni. În primul rând, cei doi trebuie să fie..."pe aceeaşi axă", adică să meargă în aceeaşi direcţie (să aibă aceleaşi gânduri, dorinţe...ş.a.m.d., ştiţi povestea). E o condiţie obligatorie ! Apoi, pe măsură ce perechea avansează într-o direcţie, diferenţa dintre elementele componente e tot mai mică, şi ..."elementele" se apropie tot mai mult. :)
Când spun elemente, mă refer la...gânduri, idei, limbaj....
Acesta e cazul cel mai fericit.
Cazurile cele nefericite, sunt acelea în care, pe măsură ce înaintează într-o direcţie, diferenţele între ..."componente", devin tot mai mari, iar acestea se depărtează unele de altele tot mai mult. :)