The Unknown a scris:
Zici ca biata a venit sa scape de un regim comunist??? cu Florin Piersic, Maria Ciobanu si restul din gasca comunista trimis pe teren de tovarasii sa culeaga informatii, vezi ca nu zboara nici ideile tale despre marea cantareata pusa sus de comunisti si de atunci o tot alimenteaza. Vezi cu ce arma scurta pornesti lupta contra mea ca in Arizona e cald, asta e cunostinta publica si se poate usor verifica, insa povestile despre ea sint aburite rau de tot pentru spectatori alcoolici am impresia, nu cei ca mine care maninca doar bio, organic sau verde si bea exclusiv apa cu lamiie 
Gata. Gluma-i gluma, dar ariciul nu-i copac. (Eu am inventat acest proverb stravechi, ma pricep la proverbe :boss: )
Doamna Aglaia, Corina Chiriac ramane o mare artista fie ca va convine sau nu. Eu am avut ocazia sa o vad pe scena, cantand live in 1985 si pot sa spun ca mi-a placut foarte mult, chiar daca nu am inteles nimic. In perioada aia romanii aveau nevoie de Corina Chiriac. Aveau nevoie si de Marius Teicu, Eva Kiss, Florin Bogardo, Florin Piersic, Marga Barbu, Colea Rautu si toti ceilalti care, prin munca lor, si-au gasit un loc in inima unora dintre noi.
Postarile dumitale, doamna Olena, pline de venin, nu vor schimba parerea mea despre doamna Corina Chiriac. Din punctul meu de vedere dumneavoastra faceti parte din cei pentru care toata lumea este vinovata pentru esecul lor. Sunt de acord ca regimul comunist a fost unul oribil, dar sa nu aruncam toata vina asupra unor oameni care au trebuit sa supravietuiasca in cadrul acelui sistem, ci sa-i invinovatim pe adevaratii vinovati, doamna Hortensia: pe rusi, pe Ceausescu, pe securisti (dintre care unii ne conduc si azi).
Eu am fost comandant de detasament. Nu tare mult, ci doar pana m-a prins un securist cu tigara in gura. De, copil de proletar, ce vreti? Dupa aia am luat o cheie de la un dulap, din aia gaurita pe dinauntru, am umplut-o cu pucioasa, am indesat-o bine cu un cui si am izbit cheia de beton. Bubuitura a rasunat pe toate campurile patriei, dar eu nu am auzit decat un tiuit. Altceva nimic, pentru vreo doua saptamani. Dupa ce au plecat militienii, bunicul mi-a dat o scandura, ciocan si cuie si m-a trimis la scoala sa repar banca pe care o rupsesem din greseala, pe cand ma bateam cu un bulangiu (care acum e sofer de taxi) cu o zi in urma, in laboratorul de geografie.
Am ajuns la scoala, am intrat in clasa (era pe la 3 dupa-masa, clasa respectiva era goala), am fixat scandura pe pozitie si am inceput sa bat cuiele. Eram surd ca butucul, asa ca m-am speriat de moarte cand cineva mi-a pus o mana pe deltoid. M-am intors (cred ca am scapat si o flatulenta, dar nu mai sunt sigur) si l-am vazut pe domnul director care imi spunea ceva. Dupa a treia incercare am inteles ca ma ruga sa nu mai bat asa de tare in scandura aia, ca suna ca toaca de la biserica si deranjez toate orele.
Am iesit pe terenul de sport unde m-am intalnit cu niste vagabonzi... adica nu vagabonzi, ci tovarasi de-ai mei, carora le-am aratat o lovitura cu piciorul, din saritura, care se chema iacotobigherii. Mi-am rupt nasul cand am dat cu el de beton, in cadere. Dupa vreo saptamana am rupt cadrul bicicletei lui bunica-meu, exact cand el trebuia sa mearga la Baia de Aburi, la vreo zece kilometri distanta. Am bagat un lemn de soc in interiorul cadrului rupt si l-am pus asa, de forma. Bunicul si-a pus geanta lui cu apa minerala, prosoape si maturi din crengi de stejar pe portbagajul bicicletei si a dat sa o ia din loc. Cand i-a sarit caciula din cap de la cazatura, am tulit-o si eu in directie opusa, peste gard.
Mai am si azi bicicleta aia rupta. Saracul bunicu'...
