Delir in doi si-n cati vrei - scene absurde

nu,

se pare ca am avut eu limita depasita la atasamente, am sters niste mai poze vechi,

merge acum.

asta-i poza

Zici ca pe fotoliu zace materialul de studiu al unui student. Unul care a studiat sarguincios multe zile, cautand febril raspunsuri la intrebarile ce ii veneau in minte. :)

O sa ma apuc sa scriu a doua poveste si apoi o postez aici, daca tot aman, iar nu mai scriu nimic.

Fiero a scris:

Zici ca pe fotoliu zace materialul de studiu al unui student. Unul care a studiat sarguincios multe zile, cautand febril raspunsuri la intrebarile ce ii veneau in minte. :)

cred ca ultima data fusese un cabinet medical,

am întrebat oamenii din sat dar nu stiau exect.

daca mai gasesc poze cu locuri asemanatoare, le pun aici.

Fiero a scris:

O sa ma apuc sa scriu a doua poveste si apoi o postez aici, daca tot aman, iar nu mai scriu nimic.

ok

Asa sa faci. :) Am terminat de scris povestea. Posibil sa am multe greseli, dar nu mai corectez, pt. ca o sa imi vina sa sterg tot.

Remus

De mica mi-a placut sa colind. La inceput, pt. ca nu mi se permitea sa ma indepartez prea mult de casa sau de locurile in care ma aflam cu ai mei la un moment dat , ma multumeam sa explorez doar imprejurimile, apoi, incet, incet mi-am largit aria.

Intr-o vara (multe intamplari din copilarie pe care mi le amintesc sunt legate de vara), cand eram in vizita cu parintii mei la bunicii din Ardeal, in satul in care peste 2 ani aveam sa si locuiesc o vreme, le-am cerut voie mamei si bunicii mele sa ma lase sa urc si eu in “casa din deal”, sa o vizitez. “Casa din deal“ era o casa batraneasca veche, construita pe fundatie solida , de pietroaie mari, de rau, vopsita in albastru pal. Pe mine ma fascina pt. ca era foarte inalta si pt. ca mama imi povestise ca acolo  locuise ea cand era copil. Eram nerabdatoare sa cotrobai printe lucrurile pe care imi imaginam eu ca le voi descoperi si niciun moment nu m-am gandit ca, printre acele lucruri vechi pe care le voi studia curioasa, voi intalni si oameni. Cred ca mi-au spus ele (mama si bunica) sa nu ma avant mai departe de tarnat si camaruta care dadea spre casa in care stateau bunicii, insa eu nu-mi mai amintesc sa o fi facut, asa ca dupa ce am colindat tarnatul si am cotrobait prin toate coltisoarele camarutei din fata, am zis sa ma avant si vis-à-vis. Numai ca, nici n-am apucat sa deschid usa bine, ca am ramas incremenita. Nu stiu cum sa explic sentimentul, e ca atunci cand privesti un film si scenele se deruleaza in fata ta, iar la un moment dat te trezesti intr-un alt décor, mult diferit decat cel cu care apucasei sa te obisnuiesti. In fata mea, la cativa pasi, la o masa, am zarit un baietel care manca dintr-un blind taietei cu lapte. La vederea mea a ramas cu lingura suspendata in aer, iar ochii lui mari, caprui deschis, foarte blanzi, ma priveau cu uimire. Sunt moment din viata noastra care ne raman intiparite in memorie ca niste tatuaje, iar momentul in care l-am intalnit pe Remus (asa il chema pe copil) e unul dintre ele. Am petrecut mult timp impreuna, iar Remus, cum e si firesc, a crescut si s-a schimbat, insa intotdeauna cand imi amintesc de el, imi amintesc scena aceea. Bunica lui, care era cumnata bunicii mele, m-a invitat sa mananc si eu taietei.Cred ca am acceptat mai mult de rusine, dar si pt. ca asa aveam ocazia sa il studies pe Remus mai bine. Atat mai tin minte, ca ne uitam unul la celalalt si nu ziceam nimic. Abia dupa ce a terminat el de mancat si am ramas singuri si dupa ce mi-a prezentat papusoiul lui, pe Vasilache, singura lui jucarie, de altfel, am inceput sa vorbim si mi-a spus cati ani are, era mai mic cu 2 ani decat mine. Cat am stat acolo, eu si Remus am fost nedespartiti, apoi, in fiecare vacant de vara in care reveneam, el imi era tovaras de joaca. Mai tarziu, cand a crescut, colindam impreuna padurile din jur si il insoteam (mai rar decat as fi vrut eu), cand se ducea cu mieii la pascut, ne jucam elasticul, coarda si multe alte jocuri inventate de noi si vorbeam cate-n luna si-n stele. Nu-mi amintesc sa ma fi simtit vreodata cu vreo alta persoana mai eu decat ma simteam cu el, niciodata nu ne plictiseam amandoi. Nu l-am mai vazut din adolescent pe Remus, dar am auzit ca si-a urmat inima, s-a facut cioban, asa cum si-a dorit din copilarie, la asta visa cu ochii deschisi toata ziua, s-a casatorit cu o fata simpla, care i-a facut 5 fete. Multi mi-au spus ca arata deplorabil, copilul frumos de altadata e un barbat slab, jigarit, fara dinti in gura. M-am intrebat adesea daca e fericit, pt. ca eu credeam ca merita mai mult, probabil ca este, mai ales daca nevasta o fi reusit intr-un final sa ii faca un ficior, pt. ca am auzit ca isi dorea foarte tare unul.  

:)

.

mi-ai amintit de un prieten din copilarie, de care ma leaga amintiri din curtea blocului si de pe maidan.

era dintr-o familie foarte nevoiasa, parintii îl parasisera de timpuriu, mama murise, tatal îi parasise de mici,

iar fratele lui, care era cam de vârsta noastra, murise calcat de tren în Bucuresti.

copiii era crescuti de o bunica care de-abia mai vedea si auzea,

uneori se culca Sub scara blocului, mi-o amintesc si azi cum statea in fata blocului, pe un scaunel,

si striga dupa nepot la fiecare Umbra care trecea pe-acolo.

toti am crescut si drmurile s-au cam despartit,

multa vreme n-am mai auzit nimic de el, era mai mult somer sau zilier pe la vreo stâna.

într-un an,

sa fie vreo 3-4 de-atunci,

l-am întâlnit întâmplator la piata.

trasaturile fetei erau neschimbate, doar dintii lipseau aproape complet si vremurile îi lasasera semne adânci în ridurile fetei.

era acum cioban într-un sat din apropiere si era fericit.

mi-a spus ca vine rar la oras, doar când mai are nevoie de câte ceva de cumparat,

în rest se ocupa de ciobanit si asta-i ocupa tot timpul.

nu ura civilizatia, nu era rautacios de fel,

se împacase cu lumea si era cel mai fericit ca se poate întoarce  la stâna lui, departe de zgomotul orasului si de lume.

Eu nu mi-l pot imagina pe Remus altfel decat copil, cel mult, adolescent, asa cum l-am vazut ultima oara. Nici Remus nu ura pe nimeni, nu era capabil de asa ceva, cred ca rar mi-a fost sa vad in viata un om mai pur. In ciuda acestui fapt, era sfatos, chiar matur, as putea spune, pt. varsta lui, felul in care povestea despre animale, stia o gramada de detalii despre oi si despre obiceiurile lor, il facea sa para in ochii mei un mare cunoscator. Il ascultam cu gura cascata. Si avea un zambet cald, cald. Mai avea un frate geaman, Romulus (insa i se spunea Romica). Erau total diferiti ei doi, fratele lui era mult mai inalt si solid, pe cand Remus era suplu, Romica era incruntat si uratel, iar Remus parca era desprins dintr-un tablou. Sau poate asa il vedeam eu, foarte frumos, pt. sufletul lui. :)

Probabil oameni astia, care traiesc aproape de natura, sunt cei mai fericiti, desi noua ni se pare ciudat, pt. ca noi consideram ca sunt privati de multe lucruri, dar ei au totul.

sunt câtiva prieteni din copilarie pe care nu i-am mai revazut deloc pâna acum.

când ma gândesc la ei, nu ma gândesc deloc cum arata azi, am in minte tot privirea lor de copii.

poate cu unii chiar m-am întâlnit întâmplator pe strada, fara sa ne dam seama, nici eu, nici ei,  ca suntem aceeasi.

de fapt, nu mai suntem aceeasi :)

Oare deloc, deloc? Eu am avut putini prieteni de-a lungul vietii, i-am reintalnit pe toti si la maturitate, exceptandu-l Remus (el fiind si singurul prieten de sex masculin, de fapt), de-aia unii nu mi se par asa schimbati, fizic vorbind, pt. ca altfel e asa cum spui, s-au schimbat.

poate ceva ramâne, trasaturile principale,

dar,

baiul e,

poate, ca viteza e de vina,

treci in goana pe strazi, nici pasari sau flori nu mai observi, oameni nici atât.

asta-i valabil la mine.

din cauza asta, cred, fac pauze din goana, cu aparatul foto,

ca sa mai observ lumea din jur, sa ma abucur de ea în afara orelor de goana.

asta e, pentru mine, mare câstig.

restul e, vorba cântecului, vânare de vânt.

aramis a scris:

când ma gândesc la ei, nu ma gândesc deloc cum arata azi, am in minte tot privirea lor de copii.

Ar fi bine ca cineva sa te anunte sa nu fi surprins prea tare cand va fi momentul sa cauti privirea de copil si vei avea in fata cu totul altcineva!!!