Da, cred ca pasiunea cu care un om face ceva, daca si hazardul permite, razbate dincolo de timp, astfel, chiar daca un om nu e apreciat intr-o anumita perioada, daca ceea ce transmite prin creatiile sale nu reuseste sa impresioneze pe nimeni, se intampla ca intr-o alta perioada sa fie razbunat, ca sa zic asa. De ce spun ca hazardul este acela care il ajuta sa se razbune? Pt. ca, la un moment dat, ceea ce el, transmitatorul ,vrea sa ne arate, intalneste receptorul potrivit. Cand spun asta ma gandesc la unii creatori din diverse domenii, care au murit fara sa cunoscut celebritatea, insa au devenit celebrii dupa moarte. Am citit candva, demult, cartea despre viata lui Van Gogh si am fost impresionata de pasiunea care-l mana atunci cand picta, aproape sora cu nebunia. Din pacate, a murit fara ca operele sale sa fie apreciate de cineva, pe timpul vietii lui a fost considerat un pictor obscur, care punea prea mult pret pe fantezie (pe felul in care vedea el lucrurile) si prea putin pe asemanarea dintre acestea si realitate (asemanare, care, cred eu, asa am inteles din cele citite, era la mare pret pe vremea aia). Mi-aduc aminte ca varul sau, tot pictor, unul talentat, dupa parerea criticilor de atunci, l-a pus sa deseneze un picior de scaun, i-a cerut sa-l redea intocmai, dar lui i-a fost imposibil. Ma intreb cati receptori nepotriviti au trecut pe langa operele lui Van Gogh pana ce a aparut acela care a fost capabil sa le remarce frumusetea.
Iti las si o piesa.
Foarte clare imi sunt, insa, anumite stari pe care le-am avut atunci cand am citit o anumita carte sau am trait o anumita intamplare.
