Salut. Mi-am facut cont aici ca sa va descriu, cat pot de scurt, un caz/necaz, si pentru a cere directii si sfaturi pentru ca sincer nu stiu daca ar trebui sa fac ceva, si daca da, ce.
...Am cunoscut-o acum 5 ani. Prietena unei colege. M-am indragostit de ea la prima vedere. Si un sentiment cum n-a mai fost nici inainte, nici dupa. Genul acela de moment cand vezi pe cineva si stii ca e cum ti-ai dorit. Chiar daca n-ai schimbat decat cateva vorbe. Si apoi am vorbit. Si vorbit. Si vazut. Totul era ce visam, aproape de idealul ala de care te indragostesti in preadolescenta, se materializase. Si la fizic, si la exprimare, pasiuni, gandire. Mai putin ca nu era deloc genul de relatie pe care o vroiam. Avea prieten. Student in alt oras. Il mai inselase o data. De ce, intrebam? nu avea niciodata un raspuns. Si momente de sinceritate, desi dureau in draci: nu te iubesc, nu m-am indragostit cu tine, nu ma vad cu tine in viitor. Si atunci, de ce stai? nu avea niciodata un raspuns. Si ii spuneam ca nu-mi ajunge, ca vreau mai mult, pleca, apoi se intorcea.
Nu vroiam atunci sa inteleg si desi intre timp m-am maturizat si nu mai sunt chiar asa radical in concepte, ceea ce-mi spunea cateodata cu un zambet ciudat: amantul primeste mai mult decat iubitul. Tot nu-s de acord. Si realizez si nu mi-e comod ca ma gandesc ca vroiam sa fiu in locul celui mintit.
Pana la urma am decis de comun acord sa incheiem. Nu-mi mai era comod sa fiu cu ea in parc sau in pat si sa vorbeasca cu "oficialul". Si sa incheie cu vorbe pe care mie nu mi le spunea. Asa ca am pus punct si sa ramanem ... cunostinte. Si cand plecam atunci de la ultima intalnire, m-a strigat. Poate de dragul dramei. Habar n-am. "Ce faci daca intr-o zi am sa te caut?" m-am uitat la ea, am dat din umeri si am plecat.
Ulterior s-au schimbat treburile. Din anumite circumstante deloc simple, "oficialul" cu care se decisese sa ramana a aflat tot. In detalii. Am eu o banuiala, dar e irelevant. Si i-a spus fetei ca de fapt eu il cautasem si-l informasem. Ca o razbunare a mea. Si el, ca baiat sufletist ce e, e dispus s-o ierte. Si asa s-a ajuns sa intoarca pur si simplu capul cand ma vedea. Se apropia si ziua ei si eu sufeream nu numai ca nu eram cu ea, cu asta ma impacasem sufleteste, ci pentru ca vedeam ura si dispretul ce il avea fata de mine si fix DEGEABA. Nici macar nu imi trecuse prin cap sa ma "razbun", n-as fi avut de ce.
Si nu trecea. Deloc. Intr-o noapte, la vreo 2 luni dupa "despartire" i-am dat un mesaj. Un simplu mesaj de salut, fara aluzii, fara nimic personal de fapt. Raspunsul a fost ciudat prin violenta. Te urasc, imi pare rau ca te-am cunoscut, sunt cu iubitul meu, lasa-ma in pace pentru totdeauna.
Evident, asta am facut. Nu mai avea sens. In anii ce s-au scurs dupa n-am schimbat o vorba. Ne-am interesectat prin oras intamplator de 2-3 ori, imi arunca priviri de ura. Am mai avut relatii. Serioase, neserioase. Nu a iesit nimic. Am avut una, recent, groaznica, nu dau detalii, dar mi-a distrus nervii de tot. Si pe finalul ei, cand certurile erau deja zilnice, m-am trezit cu add pe facebook. De la ea. Am dat deny, sincer, motivul a fost ca respectiva prietena cu care eram atunci avea crize de gelozie din mult mai putin si chiar ma oboseau la maxim certurile, acuzele, tot tacamul. In 2 zile a dat iar. Am dat din nou deny. Incercam sa gasesc pretexte. Ca n-am numele real pe facebook si a dat asa, aiurea, avand din intamplare prieteni comuni. Ca n-am nici macar poza primara reala.
Am ramas singur pana la urma. Si intr-o noapte i-am dat add. Mai mult sa-mi iau de-o grija. A dat accept. Ce e prost si nu ma asteptam e ca am avut acelasi sentiment de bucurie pe care-l aveam acum 5 ani. Si nu neaparat o bucurie ... calma, buna. Nu pot sa explic, irelevant. Si m-am trezit cu small talk. 2 replici doar, dar scrise ca si cum ai conversa cu un fost coleg pe care nu l-ai vazut din clasa a opta si cu care n-ai avut treaba. Sunt bine, ma bucur sa aud ca esti bine, lucrez acolo, am un program incarcat. Nici pasiunea aia din trecut (ca pasiune era, altele lipseau), ma rog, la asta nu ma asteptam, dar nici ura aia, nici nimic.
S-au schimbat multe, evident. Din studenti acum amandoi suntem oameni maturi, cu servicii serioase (din ce vad). Iar ea are prieten, altul. Si pare serios. Ca sa fie inca ceva asa mai mult ca sa ma amuze, desi nu e rasul meu, ne-am cunoscut acum 5 ani exact in perioada asta, mijloc de februarie. Nu-mi place si nu e ok cum simt, pentru ca-mi fac sperante. Cand am vazut mesajele alea am fost mult mai impresionat si mai emotionat decat cand alte fete mi-au spus vorbe de dragoste in ultimii ani.
Multumesc celor ce au avut rabdare sa citeasca. Ideea e ca as vrea sa fiu cu ea. Si n-am idee cum. Nu vreau s-o sperii, dar ce ma roade e sa nu ajung sa-mi para rau ca n-am facut ceva.
