Cel pe care mulţi britanici îl consieră cel mai mare prim-ministru al secolului 20, nu este Winston Churchill, cum mulţi ar putea crede, ci Clement Attlee, care a ocupat această funcţie între 1945 şi 1951. Acest om era socialist (laburist), dar era şi un creştin practicant. După război, acesta a creat statul bunăstării (walfare state), British National Health Service, National Insurance Service, servicii de sprijinire a familiilor cu copii. Toate astea din fonduri publice. În toate demersurile lui politice "de stânga", s-a inspirat din gândirea creştină.
Ce am scris mai sus e legătura dintre creştinism şi socialism (nu comunism), adică ajutorarea omului.
În schimb, socialismul extremist, aşa cum a fost comunismul, se deosebeşte fundamental de creştinism. Societatea comunistă are la bază proprietatea de stat, care e obţinută prin confiscarea ei de la presoanele fizice. Chiar de asta comunismul e un socialism extremist, pentru că a obţinut mijloacele de producţie prin forţă, prin confiscări. Prin asta se deosebeşte socialismul de comunism: socialismul obţine mijloace de producţie prin despăgubirea persoanei fizice (a se vedea Franţa, Anglia, Suedia), pe când comunismul, obţine mijloacele de producţie prin agresiune, prin confiscări.
În cartea Deuteronom, capitolul 5, versetul 21, e scris aşa: "să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tău". E Porunca a 10-a din cadrul celor zece porunci date de Dumnezeu lui Moise. Când scriam asta, mă gândeam la comuniştii din anii 1950, 1960, care "au dorit şi ogorul, şi boul şi măgarul aproapelui", şi l-au băgat cu forţa în C.A.P.
Prin asta se deosebeşte fundamental comunismul de creştinism şi socialism.