Black velvet a scris:
Am sa incep eu cu postarea in care am spus acest lucru pe un alt topic
E interesant sa discuti despre religie daca cei cu care interactionezi pot intelege corect interpretarile tale bazate strict pe logica si daca tu poti intelege interpretarile lor bazate strict pe trairile spirituale. Din pacate foarte rar se intampla asta. E un subiect in care, daca nu ai capabilitatea sa intelegi ca cel mai important principiu al comunicarii este sa accepti ca nu toti suntem la fel, e imposibil sa inveti ceva sau sa inveti pe cineva. Cred ca batalia se da intre atei si credinciosii inteligenti care pot argumenta cat de cat realist credintele lor.
Pentru credinciosi e mai greu sa se justifice pentru ca ei trebuie sa exprime trairi, sentimente, care nu prea pot fi argumentate logic, iar asta face ca orice dezbatere sa-i impinga putin intr-o zona penibila, ateul avand mereu un avantaj in a se exprima pentru ca se bazeaza pe logica, pe argumente "matematice" a caror contradictie pare penibila. Cu habotnicul incult, din pacate majoritar cand vine vorba de credinte si divinitati, e greu sa dezbati, dar exista si oameni inteligenti care isi pot exprima foarte bine trairile, pe care poti sa-i asculti si sa accepti ceea ce simt. Sunt rare discutiile cu rost pe tema asta pentru ca, in general, si ateul e habotnic si injectat cu argumente supreme in ceea ce-l priveste.
Din experienta mea, ateu fiind, pot sa spun un lucru sigur: omul supravietuieste prin fizic, mancand, dormind, etc, dar traieste prin creier, adica sentimente, simturi si toate cele, si are foarte multe capacitati nedescoperite pe care si le poate dezvolta prin trairi spirituale, iar religia poate fi o modalitate de a descoperi capacitati mai presus de logica noastra. Majoritatea oamenilor au de mici dezvoltata o educatie religioasa, iar trairile mai presus de logica lor (micile miracole) ii imping catre divinitatea cu care au fost educati de familie, societate, etc.
Eu, de exemplu, am intalnit un preot care mi-a dovedit ca are capacitati spirituale de a face lucruri pentru care eu nu am avut o rezolvare logica si sunt convins ca si le-a dezvoltat printr-o traire puternica legata de credinta. Nu dau exemple ca sa nu par penibil, dar nu ai de ce sa nu ma crezi pentru ca sunt ateu ca tine si nici nu am vreun motiv sa te mint. Acum, eu necrezand in povestile penibile ale crestinismului, am fost convins ca el si-a dezvoltat acele capacitati ajutandu-se de credinta lui puternica intr-o divinitate, dar, la fel de evident, am fost convins ca nu are vreun har primit de la dumnezeu, asa cum crede el, ci pur si simplu manipularea spirituala la ajutat sa-si dezvolte anumite calitati, la fel cum pe multi crestini trairile mai presus de logica ii ajuta sa-si dezvolte credinta in divinitate.
Cred ca intr-o societate civilizata nu trebuie contestata credinta nimanui atata timp cat ea ajuta la dezvoltarea existentei acelei persoane, iar nerespectarea ei fata de ceilalti poate fi considerata o habotnicie stupida in ambele parti. Si pe mine ma deranjeaza stupizeniile credinciosilor si am de multe ori tendinta si dorinta de a justifica, de a argumenta, de a dovedi cat de stupizi sunt, dar, daca analizez la rece, imi dau seama ca e o prostie cu chip de frustrare, care ma infinge in aceeasi oala a stupizeniei.
Problema religiei nu e aici, in tarile civilizate, unde exista evolutie si sunt convins ca va disparea stupiditatea religioasa clasica in urmatori ani, e acolo unde trairile alea puternice sunt negative si se transforma intr-o furie puternica care si actioneaza. Nu dau exemple ca sa nu discriminez, dar credinta in divinitati poate face mult rau, iar credinciosii ar trebui sa se gandeasca la raul provocat de o religie privita general, nu sa argumenteze contestant veridicitatea unor religii in comparatie cu a lor si bazandu-se pe niste istorii penibile care nu dau dreptate nimanui pana la urma. Asta a fost un bonus offtopic ca sa-mi exprim si eu macar o mica doza de frustrare fata de religie, daca tot m-am bagat aici.