România
Roportal.ro

Sunt rom

Început de Redondo, Joi 31 ian 2013 · 325 răspunsuri · 19.947 vizualizări

ONΞIRΘS348 mesaje#222
The Unknown a scris:

Cei care sint la facultati de orice fel dar mai ales medicina, nu pot lipsi pentru chestii din astea de intilniri!!! Ei se vor prezenta la party dupa ce termina studiile si au intrat deja in paine, nu inainte.

Pot veni toti dupa 20 de ani, ca nu știe nimeni câte pachete de țigări fumează pe zi, câte căsnicii ratate au, și câte internări la psihiatrie dețin pentru deliruri conspirative netratate la vreme.

Vestea bună e că așa zisele elite, nu au copii, încă. Nici unul din cei 5 care au făcut până la urmă medicina nu are copii (totuși, cam toți veniseră cu gândul ăsta dar s-au răsgândit și au ales alte direcții, era promoția 88-92, atunci medicina incepea sa fie un drum mort, dar acum iar se inghesuie, din pasiune). Doar două chiar profeseaza. Interesant e că cele două totuși au avut tați medici. Să fie puterea exemplului, sau rușinea de a fi mai prejos ca părinții, ele știu. Sau poate nu știu nimic. Oricum, dintre cele două, a venit cea drăguță, deși avea note mici. Cealalta, care a fost sefa de promotie, n-a venit la nici o intalnire, nici la banchetul clasei a 12-a n-a stat dupa 12 noaptea. Complexele. Fratesu s-a spanzurat acum vreo 10 ani, ea plangea cand lua 8 la orice materie. Tatăl ei, medic cardiolog, a murit de infarct. Deci, ce e inteligența?

Editat Mar 5 feb 2013 19:02

Black velvet7.765 mesaje#223
ONΞIRΘS a scris:
Deci, ce e inteligența?

Da, buna intrebare! Eu cred ca inteligenta reprezinta capacitatea oamenilor de a intelege lucrurile si de a actiona intr-asa fel incat sa fie in acord cu ceea ce este firesc. Prostia, in mod logic, reprezinta opusul inteligentei.

Pentru a intelege cat de prosti sau cat de inteligenti sunt romanii, cred ca ar trebui analizat cat de mult inteleg ei din ceea ce se intampla in jurul lor si cat de firesc se poarta...

The Unknown45.704 mesaje#224
ONΞIRΘS a scris:

Deci, ce e inteligența?

Din tot ce ai descris aici mai sus despre aceste doua colege, nimic n-are de-a face cu inteligenta!!! Daca nu-l aveau, nu ajungeau unde sint si asta e datorita inteligentei, in rest nenorocirile ce s-au abatut peste ele si familiile din care provin, nu. A nu se amesteca nici notiunea de rusine in categoria asta de topic ca nu-si are locul.

The Bitch20.945 mesaje#225
ONΞIRΘS a scris:

Vezi daca te-ai lasat de postat la religie? Altfel ai sti ca rom

Black velvet7.765 mesaje#227
Indigo 1 a scris:

Ca sa fii viclean trebuie sa ai ceva in tartacuta - sa-ti functioneze neuronii- poate chiar mai bine decat unuia destept dar mai increzator in ceilalti.

E posibil ca atunci cand ai scris sa te fi gandit la istetime si nu la viclenie, ca asa si vulpea e vicleana...

Marinel2.294 mesaje#228
5 o a scris:

Pharell, la final este problema noastra, a romanilor,ca ne selectionam atat de prost leader-ii, si nu gasim solutii eficiente sa ne gestionam resursele.

Viata este dura. Supravietuieste cel care gaseste cele mai eficiente solutii.

good.gif

ONΞIRΘS a scris:

O chestie interesanta, rom

S.R.16.455 mesaje#230

Anul asta cresc impozitele existente si se adauga altele noi pentru ca patria e saraca. Stiti ce vor face romanii, nu ? Talpa isi va da in cap, nicidecum nu se vor uni sa anihilieze "elita". Lasi. Ultimii adevarati pe pamantul asta au fost dacii. Acum vreo 1900 de ani. D-aia romanii i-au exterminat.

← Înapoi la Discutii diverse