MariaB a scris:intelegi 'Elia'?
prezenta pe pamant vizeaza prezenta in interiorul omului
mai avem mult de "lucrat" pentru prezenta intre oameni - adica pe pamantul dintre oameni
raspunsul este: Ioan Botezatorul este cel care incheie traditia Vechiul Testament
crestinul, oricat de "mic" ar fi, este totusi al Noului Testament, vazut ca o treapta superioara a credintei in Dumnezeu
Adam a fost odata stapanul de drept al acestei planete. El a pierdut acest drept in favoarea lui Satana.
Isus, numit si al doilea Adam, in urma confruntarii pe care a avut-o cu Satana, a recastigat dreptul de a stapani aceasta planeta.
Toti cei care sunt nascuti din primul Adam, inclusiv Ioan Botezatorul, mosteneau, si mostenesc inca, natura pacatoasa a lui Adam, si cu aceasta imposibilitatea de a birui pacatul.
Toti cei care sunt nascuti din Isus, al doilea Adam, devin prin credinta o noua creatura, si pot la fel ca si Isus birui pacatul.
Era noua care a inceput cu Isus si a fost adeverita prin revarsarea Duhului sfant, face posibila acesta noua creatie a omului, cu toate insusirile care decurg din viata noua pe care o poseda.
Aceasta noua creatie face chiar si un crestin "nou-nascut", deci inca mic, mai mare decat Ioan Botezatorul.