Assassimon a scris:
Diagnosticul de schizoid (de fapt personalitate schizotipala) este un moft. Face parte din bla-bla-ul psihiatric. Psihiatrul american Eric Berne i-a denumit pe schizoizi, pămpălăi, încuiați, bosumflați, adică oameni supărați pentru totdeauna pe părinții lor, care și ei la rândulor lor erau...schizoizi (schizoidul este omul cu pronunțate lacune de socializare, nu rezonează empatic, nu manifestă compasiune, pentru ca nu a trăit așa ceva în familia lui, a fost pus pe lume de părinții lui ca să le satisfacă un interes, să le rezolve niște probleme, ceea ce niciodată nu se întâmplă, însă vai de copil). Vezi cartea Jocurile adulților pe la pag. 90 și ceva. Schizoizii nu sunt ca și autiștii, incapabili de a recunoaște limbajele nonverbale. Le recunosc, și incă bine de tot. Însă, nu colaborează, adică, ori își mențin aceeași figură plată, posomorâtă (se cheamă că sunt devitalizați, psihiatrii au rapid la îndemână termenii "potriviți"), ori manifestă o reacție paradoxală, opusă, tu râzi (nu de el, de "schizoid"), el se enervează ori se întristează (pentru ca nu ți-a murit capra, cum i-a murit și lui), ori dacă plângi, el se bucură in sinea lui, ba poate chiar să și râdă (nebunia e cu râs, râsul ca umor de apărare, ca expresie a răutății). Deci, fără doar și poate, schizoizii sunt ticăloși, au preluat ticăloșia părinților lor. Ce viitor spiritual au? Sumbru de tot. Afară vor fi urâcioșii, scârboșii...etc.
Blablaul tau este chiar bla-blau limbajul psihiatric este unul atent pus la punct.Moft pe dracu de ai avea tu moftu asta sa traiesti cu el macar o luna si pe urma sa mai pui sentinte din astea de doi lei vechi.Mai cate prostii poti sa scrii aici despre acest subiect nu imi vine sa cred ,ceea ce ma ingrijoreaza e insa faptul ca o faci cu o asemenea persuasuine si intr-un semidoctism perfect incat sunt convins ca majoritatea vulgului te va si crede.Bine ca suntem noi asa in masa scrbosii si uraciosii,si ce propui?Solutia finala!Oamenii care gandesc cu atata ura si atat de dogmatic ca tine sunt infinit mai periculosi pentru semenii lor cel putin din punct de vedere afectiv decat noi astia bosumflatii.Allah sa te pedepseasca pentru sufletul tau cainos si lipsit de intelegere sau compasiune pt semenii mai putin norocosi.Ce e vina mea sau am vrut eu sa fiu asa?Ce rau iti fac sau fac cuiva?De ce nu zici ca din randul nostru apar si cei mai odiosi criminali,aici poti sa spurci pe oricine cum vrei anonim ce esti.ASA SA ITI AJUTE DUMNEZEU DUPA INIMA TA EU CU TINE NU AM CE DISCUT DU TE CU CONCEPTIILE TALE ARIENE DE RASA PURA PE SAITURILE VOASTRE DE SPECIALITATE!
DidaJames a scris:
dupa ce te-am sapunit noi aici, cat timp n-ai mai intrat pe ropo, n-ai incercat, macar un mm, sa schimbi....macar un mm din ce te doare?
Ba da cum sa nu m-am schimbat foarte mult cred ca ni9ci nu m-ai recunoaste daca m-ai intalni.Bine de fapt nu m-ai recunoaste pt ca nu m-ai intalnit,dar sa stii ca m-am gandit la ce sa discutat am citit si din cartea lui Fritzmann ala azi de dimineata mai le nimereste nu zic dar pe treaba cu relatiile cu femeile omul are probleme adica zice da exemplu ca schizoizii le folosesc ca pe obiecte sau de unul care zicea ca-i venea sa o arunce dupa ce o folosea,aici chiar sunt aberatii eu sunt un romantic incurabil.sentimental,nu ma tem de o relatie nu imi aleg una urata cum dadea ala exeplu ca sa fiu sigur ca nu ma indragostesc de ea,din contra si aici gresesc nu pot alege una urata aleg doar atat de frumoasese incat nu se uita ele la mine.deci lucryrile sunt nuantate mai sunt si sin astia cu conceptii asa de nazi dar sa nu-i luam in serios mananca si ei o paine,niste litere ceva.Pace!
Amarena a scris:
tare asta, ai umor.
Bineanteles ca am si uneori debordez dar nu am deocamdata mediul propice unde sa il expun desi zice nazi ca astia ca mine sunt tot bosumflati!
Paspartu728 a scris:
Ai mai lucrat pana acum? Cum de atati psihologi si psihiatri ti-au pus un diagnostic cu care iti scad sansele de angajare?
Daca am pensie de boala nu iti imaginezi ca o am pt ca va iau voua contribuabibilor romani cinstiti ,platitori de taxe si impozite,banii.Normal ca am lucrat si imi iau inapoi bani pe care m-i i-au retinut pt cas atunci.Si despre ce mai vorbesti?A dESPRE SANSELE DE ANGAJARE!In Romania nu?Asa in general nu in captala sau metropole?Nu stiu cum sa-ti spun dar de prin 2008 sansele de angajare nu sunt scazute de diagnostice,put si simpli NUSUNT CAM DELOC.
why_so_serious? a scris:
Pentru schizoid am o intrebare.
Ai fost vreodata internat intr-un spital de psihiatrie ?
Daca nu poate ar trebui sa cauti ajutor acolo,stiu ca psihiatria in Romania este destula de "dura" te indoapa cu pastile, ar trebui sa gasesti un medic psihiatru foarte bun care in afara de pastile,medicamente sa te poata ajuta si cu terapie, sa te asculte,etc.
Nu am fost odata numa de vreo 30 de ori.Da da sta un medic sa te asculte cand ai tu durerea mai mare si el timpul mai putin ocupat,pacat ca nu prea coincid cele doua situatii,dar asa un 10 minute moca sau o ora cu banuti mai se face
Catfish a scris:
bravo.ideea e ca medicamentele te sterg sa iti mai dea iluzii,6 ani de psihiatrie pentru asta sunt.daca nu crezi in nimic te opresti acum in drum spre baie si te-opresti sa mai respiri.
vrei sa fii un om fara vointa proprie?stii ca vointa e in fiecare secunda a vietii tale,tot ce alegi.care e frumusetea cand te bazezi pe un echilibru hormonal.al cui produs esti.
si eu am aceeasi boala si e absurd drace sa ma opresc in ea,in momentul in care nu-mi mai foloseste sa ma cunosc nu accept sa traiesc ca un porc ingrasandu-ma indiferent la ce mi se intampla din incredere pentru pumnul de pastile.
incerc sa lucrez,sa ascult sfaturile date de cei din jur indiferent de calitate,sa trec examenele si sa gasesc o placere in munca,fizica cand nu am incredere in psihicul meu.crezand in renuntarea la vointe imorale si in propria mea vina si datorie de om,nu intr-o categorisire sau sa ma las din vina universului ca m-a facut idiot.
eu cred ca daca inca nu am pe cineva si sunt asocial imi mai trebuie timp singur,sa inteleg chestii,singur.
Bravo patratel tine-o tot asa!Apropo Universul nu te face idiot,nu face pe nimeni poate doar pe cei care se iau dupa astrologie si horoscop dar asta deja ca si religiile e o boala mentala prea populara ca sa mai fie considerata ca atare/
DidaJames a scris:
nu va mai deranjati....nenea cu topicu stie si el asta si s-a bosumflat ca nu i-am plans de mila marii lui tragedii existentiale.
Vorbe-n vant,cate sunt pe pamant!Mai baga!
Athmy a scris:
Normal ca te dadu curiozitatea afara din casa, dar tu de fapt nu ai nici cea mai mica problema si nu ai de gand sa misti un degetel sau sa iei in considerare nimic, stii tu mai bine ce bine ti-e bolnav 
Exact comportamentul descris de Dida cu amicul ei, lasati-ma in boala mea ca doar pe ea o iubesc
, fara boala as fi un nimeni, ea imi e ratiunea si simtirea, colivia si telul in viata. Vivat la psihomania!!
Hai sa o luam si altfel decat dupa experientele catorva tipese.Uite la sugestia cuiva de aici citesc de cateva ore de azi cartea aceea Formele fundamentale ale angoasei.Nu stiu daca ai copii,vrei sa ai,poti avea sau vei avea dar presupun ca poti observa oricum alti copii si poate ca-i poti observa chiar din primele luni de viata.Domnul acesta descrie duoa moduri de a schizoidiza un copil de mic.Unu ar fi acela al negljarii,al lipsei cotactulului fizic,afectiv emotional dintre mama si copil.[Deci vorbesc strict de mama si copil nu de tata astia pot sa bea bere in continuare si sa se uite la 22 de papagali care ruleaza o minge pe gazon]Mama poate nu si-a dorit din varii motive copilul,poate il resimte ca pe o povara ca pe o greutate prea mare ca pe rezultatul unui avort nelatimpul lui in fine.Pune copilul undeva il hraneste,il schimba etc,dar mocneste cumva in sinea ei ca sa procopsit cu el.Cumva il va tolera poate il va plasa la o bunica sau mai stiu eu ce.Ei un astfel de copil are sanse mari sa devina schizoid.Are alta vina in afara aceleia de a se fi nascut atunci acolo in asemenea familie?Cand se va mai putea el schimba?Circuitele neuronale conexiunile intre sistemul nervos central si cel vegetativ atunci se definesc si se fundamenteaza.Schemele si tiparelele mentale cele mai puternice pt ca sunt strict intercorelate cu reprezentarile mentale cu viata afectiva atunci devin parte integranta din acea fiinta.Bine mai tarziu vin mistocarii,smecherasii,si restul si termina treaba.Asa ca poate e doar un mod de a fiinta in lume acesta nu bun nu rau,nu permis nici interzis,nici de dorit dar totusi de ce neaparat de blamat?Poate pt ca asa e Natura Umana cei mai puternici ai vor ucide,asupri sau macar batjocori pe cei mai slabi sau mai putin norocosi ca sa isi asigure suprematia rasei lor ariene,pt ca pana la urma despre asta e vorba despre niste autosuficienti care umilesc niste insuficienti si doar legile statului ai mai impiedica sa nu-i si extermine la cata ura si dispret au in ei!Pace!