Cum e viata unui schizoid.

DidaJames a scris:

plimbarile de care spui, ar fi bine sa devina o treaba aproape zilnica.

1. din cauza lipsei de miscare, de efort fizic, organismul tau nu simte nevoia de odihna, iar din cauza sedentarismului prelungit, aproape toate functiile organismului tau sunt intr-un repaos foarte nesanatos.

eu iti propun sa iesi din casa, fie ca ploua sau ninge sau bate vantu, sa te plimbi macar jumate de ora, pana te simti obosit. daca ai pe cineva la tara, ar fi bine sa mergi si sa faci putina treaba pe langa casa. ceva usor, care sa nu-ti faca rau, dar sa obosesti fizic.

treaba asta e buna pentru tot organismu si poate asa vei reusi sa dormi fara somnifere.

in plus, dimineata, aeriseste-ti bine camera in care stai si fa cateva exercitii fizice simple.

2. daca vei iesi sa te plimbi, lasa-ti mintea sa zboare pe toate coclaurile posibile si imposibile, in toate universurile paralele si neparalele. nu te va vedea vreun om, esti doar tu cu tine. si daca ai cu ce, fa milioane de poze. pune-le pe ropo, ca sa-l concurezi pe Aramis. NU AM POSTAT CORECT DE AICI TREBUIE SA INCEAPA RASPUNSUL MEU- Observ ca esti un om cumsecade,imi cer scuze ca am reactionat cu oarece ostilitate anterior,nu am pe cineva la tara,si treaba cu somniferele nu e chiar asa simpla,crede-ma ca am facut excursii pe munte am urcat juma de zi pe jos si tot nu am putut dormi desi eram frant de oboseala,trupul oboseste,mintea nu,ca sa ma debransez de la realitate cateva ore am nevoie de un medicament,si nu merge cu somnifer,tranchilizant,ca dorm putin si ma scol mai ob obosit decat la culcare,iau un neuroleptic e singurul care imi linisteste mintea pentru cateva ore macar.Cel putin deocamdata.SI AICI SE TERMINA,SCUZE

cand te intorci acasa, vei vedea tu singur efectul.

n-ai de ce sa-ti ceri scuze

ok, dar sa stii ca activitatea fizica, miscarea constanta in aer liber iti vor face mult bine, din toate punctee de vedere.

in urma cu aproape un an (eram in pauza de ropo), aveam probleme cu somnul. la 2 sau 3 noaptea ma trezeam, indiferent unde si in ce stare fizica eram. am inceput cu somnifere usoare. nimic. la ora 2 incepea calvarul. aveam o cunostinta al carui sot lua pe reteta sedative puternice. am luat doar 8 pastile. nimic. somn 0, dar efectele au fost oribile: o stare de epuizare permanenta si o "usoara" modificare de comportament. aproape o luna de zile am fost o mamaliga, o varza tocata, din toate punctele de vedere.

am dat-o exact pe ce ti-am spus tie si....prin isistenta, a functionat perfect.

eu zic sa incerci. daca vrei, av corz.

DidaJames a scris:

n-ai de ce sa-ti ceri scuze

ok, dar sa stii ca activitatea fizica, miscarea constanta in aer liber iti vor face mult bine, din toate punctee de vedere.

in urma cu aproape un an (eram in pauza de ropo), aveam probleme cu somnul. la 2 sau 3 noaptea ma trezeam, indiferent unde si in ce stare fizica eram. am inceput cu somnifere usoare. nimic. la ora 2 incepea calvarul. aveam o cunostinta al carui sot lua pe reteta sedative puternice. am luat doar 8 pastile. nimic. somn 0, dar efectele au fost oribile: o stare de epuizare permanenta si o "usoara" modificare de comportament. aproape o luna de zile am fost o mamaliga, o varza tocata, din toate punctele de vedere.

am dat-o exact pe ce ti-am spus tie si....prin isistenta, a functionat perfect.

eu zic sa incerci. daca vrei, av corz. RASPUNSUL MEU INCEPE AICI NU STIU DE CE NU POT EDITA CUM TREBUIE Sunt medicamente si medicamente,poti sa iei 10 diazepame si sa dezvolti toleranta si dependenta in cateva saptamani si nu obtii decat epuizarea permanenta de care ziceai si un somn insuficient si neodihnitor sau un neuroleptic,care din alta clasa de medicamente si dormi cateva ore te trezesti odihnit cat de cat mai ales ca faciliteaza descarcarea tensiunii psihice din inconstient prin vise oarecum eliberatoare.Cu miscarea de care zici tu poate as obtine rezultate dar nu prea am chef sa merg asa aiurea numai ca sa am de unde sa ma intorc,poate sunt prea blazat,dar iti multumesc pentru recomandari oricum din primavara pana in toamna sunt destul de activ dar pe ger chiar nu am nici o tragere de inima sa ies.

trebuie sa scrii in afara parantezelor de citat (quote)

altfel scrii in mesajul la care raspunzi, si nu se poate face reply la mesajul tau

poti edita mesajul si sa scoti ce e scris de tine in afara parantezelor.. pana acum nu aveai problema asta

Athmy a scris:

pana acum nu aveai problema asta

si eu care credeam ca numa la mine-n monitor se vede asa...

numai cu mesajele tale are o problema, o fi de la monitor

da, daca ziceam eu ceva, mi s-ar fi spus ca am....paranoia?....

eniuei.....mi se pare ciudata si aberanta atitudinea multor astfel de.....bolnavi inchipuiti.

sa va povestesc experienta mea cu o astfel de persoana. sper sa nu se supere nenea cu topicul.

in toamna lui 2011 un prieten mi-a facut urmatoarea propunere:"Claule, am un prieten foarte bun, dar e tare dificil. la 35 de ani are cateva esecuri mari si grele cu femeile. e foarte inchis si nimeni nu stie de ce. tu esti singura si stiu ca poti avea rabdare sa incerci o relatie cu asa om, cine stie, poate iese ceva din doo singuratati..."

si....am incercat.

n-are rost sa povestesc toate amanuntele, dar la fel, lua antidepresive si somnifere cu sacosa si intreaga lui personalitate era un mare si colosal haos. pe parcurs am descoperit ca undeva, in trecut, la originea "bolii" si a tonelor de pastile era comportamentul parintilor fata de el.

fosti profesori, facusera din adolescenta si tineretea lui niveluri de infern imposibil de suportat. il adusesera la stadiul de nulitate, din toate punctele de vedere.

la maturitate, cand am incercat sa vedem daca merge ceva, era deja un monstru setat sa "aspire" fortat atentia, afectiunea si compasiunea oricarei fiinte vii de pe langa el.

pe mine personal nu m-au impresionat, nici afectat foarte tare disfunctiile lui sexuale, nici cele de comportament, insa ce m-a facut sa renunt la el a fost complacerea bolnava in starea de infirm absolut.

orice metoda, orice ajutor cat de minor, care-i ameninta martirajul era eliminat rapid. era capabil sa dubleze cantitatea de pastile, doar sa-si primeasca doza de atentie si mila.

iar ca sa faca ceva sa se ajute singur, din interiorul lui....era o notiune de sf pentru el.

cu tot regretul, l-am lasat in martirajul lui si mi-am vazut de viata mea.

asta nu inteleg eu....complacerea, pasivitatea, incapatanarea de-a nu schimba raul prezent, de dragul....a ce anume?

Schizoid a scris:

Am citit si alti autori,mai putin cei care combina stiinta cu misticismul,totusi astept poate candva o sa imi spuna cineva daca a cunoscut pe cineva cu probleme asemanatoare,ca asta eram interesat sa aflu,nu ca am o boala inchipuita.

Cand ti-am spus eu ca ai o boala inchipuita? 8)

Ia apuca-te mataluta si reciteste ce am scris eu si nu confunda mesajele mele cu ale altora !!

DidaJames a scris:

da, daca ziceam eu ceva, mi s-ar fi spus ca am....paranoia?....

eniuei.....mi se pare ciudata si aberanta atitudinea multor astfel de.....bolnavi inchipuiti.

sa va povestesc experienta mea cu o astfel de persoana. sper sa nu se supere nenea cu topicul.

in toamna lui 2011 un prieten mi-a facut urmatoarea propunere:"Claule, am un prieten foarte bun, dar e tare dificil. la 35 de ani are cateva esecuri mari si grele cu femeile. e foarte inchis si nimeni nu stie de ce. tu esti singura si stiu ca poti avea rabdare sa incerci o relatie cu asa om, cine stie, poate iese ceva din doo singuratati..."

si....am incercat.

n-are rost sa povestesc toate amanuntele, dar la fel, lua antidepresive si somnifere cu sacosa si intreaga lui personalitate era un mare si colosal haos. pe parcurs am descoperit ca undeva, in trecut, la originea "bolii" si a tonelor de pastile era comportamentul parintilor fata de el.

fosti profesori, facusera din adolescenta si tineretea lui niveluri de infern imposibil de suportat. il adusesera la stadiul de nulitate, din toate punctele de vedere.

la maturitate, cand am incercat sa vedem daca merge ceva, era deja un monstru setat sa "aspire" fortat atentia, afectiunea si compasiunea oricarei fiinte vii de pe langa el.

pe mine personal nu m-au impresionat, nici afectat foarte tare disfunctiile lui sexuale, nici cele de comportament, insa ce m-a facut sa renunt la el a fost complacerea bolnava in starea de infirm absolut.

orice metoda, orice ajutor cat de minor, care-i ameninta martirajul era eliminat rapid. era capabil sa dubleze cantitatea de pastile, doar sa-si primeasca doza de atentie si mila.

iar ca sa faca ceva sa se ajute singur, din interiorul lui....era o notiune de sf pentru el.

cu tot regretul, l-am lasat in martirajul lui si mi-am vazut de viata mea.

asta nu inteleg eu....complacerea, pasivitatea, incapatanarea de-a nu schimba raul prezent, de dragul....a ce anume?

/Crezi ca nu am gasit pana acum astfel de partide de succes,numai ca neavand spirit de sacrificiu nu m-am incumetat.Lasa-le incolo de probleme sexuale ca nu am 20 de ani sa ma tina o erectie 5 ore,si nu asta conteaza in primul rand,desi se pare ca cei mai multi oameni intra in relatii nepotrivite din cauza asta,ideea e ca instinctul de reproducere nu ar trebui sa fie mai important decat cel de conservare sau cel de supravietuire,si inafara speciei noastre nu e mai presus de acestea la nici o alta specie.

DidaJames a scris:

da, daca ziceam eu ceva, mi s-ar fi spus ca am....paranoia?....

eniuei.....mi se pare ciudata si aberanta atitudinea multor astfel de.....bolnavi inchipuiti.

sa va povestesc experienta mea cu o astfel de persoana. sper sa nu se supere nenea cu topicul.

in toamna lui 2011 un prieten mi-a facut urmatoarea propunere:"Claule, am un prieten foarte bun, dar e tare dificil. la 35 de ani are cateva esecuri mari si grele cu femeile. e foarte inchis si nimeni nu stie de ce. tu esti singura si stiu ca poti avea rabdare sa incerci o relatie cu asa om, cine stie, poate iese ceva din doo singuratati..."

si....am incercat.

n-are rost sa povestesc toate amanuntele, dar la fel, lua antidepresive si somnifere cu sacosa si intreaga lui personalitate era un mare si colosal haos. pe parcurs am descoperit ca undeva, in trecut, la originea "bolii" si a tonelor de pastile era comportamentul parintilor fata de el.

fosti profesori, facusera din adolescenta si tineretea lui niveluri de infern imposibil de suportat. il adusesera la stadiul de nulitate, din toate punctele de vedere.

la maturitate, cand am incercat sa vedem daca merge ceva, era deja un monstru setat sa "aspire" fortat atentia, afectiunea si compasiunea oricarei fiinte vii de pe langa el.

pe mine personal nu m-au impresionat, nici afectat foarte tare disfunctiile lui sexuale, nici cele de comportament, insa ce m-a facut sa renunt la el a fost complacerea bolnava in starea de infirm absolut.

orice metoda, orice ajutor cat de minor, care-i ameninta martirajul era eliminat rapid. era capabil sa dubleze cantitatea de pastile, doar sa-si primeasca doza de atentie si mila.

iar ca sa faca ceva sa se ajute singur, din interiorul lui....era o notiune de sf pentru el.

cu tot regretul, l-am lasat in martirajul lui si mi-am vazut de viata mea.

asta nu inteleg eu....complacerea, pasivitatea, incapatanarea de-a nu schimba raul prezent, de dragul....a ce anume?

Indigo 1 a scris:

Cand ti-am spus eu ca ai o boala inchipuita? 8)

Ia apuca-te mataluta si reciteste ce am scris eu si nu confunda mesajele mele cu ale altora !!

Schizoid a scris:

Nu ma supar e interesanta povestea,acum ce-i drept am inceput cam aiurea topicul punand accentul pe ceva destul de irelevant,nu stiu exact ce ai de tot te legi de pastile,nu tone ci doua tipuri,daca eram hipertensiv sau diabetic tot asa ziceai ca nu e bine sa iau pastile apropo si alea dau disfunctii sexuale,eu nu am neaparat o problema de ordin psihic in a-mi gasi o partenera atata doar ca nu pot accepta asa pe oricine,nu ma intereseaza o tipa care pune muraturi si arata ca o muratura,sau una care are cativa copii facuti cu altul/altii si pe care sa sa fac eu pe eroul si sa-i cresc si educ.

/

nu s-a legat nimeni de pastile pe care le iei.

parintii mei sunt ambii diabetici, iar mama, pe langa asta, are mari probleme cu inima si cu ficatul. am mai povestit mai demult ca am dus multa munca de lamurire cu ei sa schimbe ceva in stilul de viata, in dieta si in.....medicatie.

eu si surorile mele i-am facut sa priceapa ca, chiar daca ne sunt parinti, ar fi bine sa mai bage la cap ce-i invatam noi.

au schimbat mult si le este bine, din punctul asta de vedere.