Inhumare versus incinerare
Pentru ca ne-am instrainat de Biserica nu mai vedem nicio diferenta majora intre incinerare si inhumare. Ne spunem ca de vreme ce trupul a ajuns sa fie lipsit de viata nu mai conteaza daca il reducem la cenusa sau daca il depunem in pamant. Mai mult, ne spunem ca e mai ieftin sa fii incinerat, rudele economisesc timp si ramai in memoria prietenilor viu, niciodata cu un chip in descompunere. Nu mai vorbim de faptul ca uneori se poate intampla ca incinerarea sa fie dorinta celui decedat si in astfel de cazuri ea trebuie implinita, ca semn al dragostei pe care i-o purtam.
Nu ne mai intereseaza invatatura Bisericii si cerem ca ea sa se adapteze noilor cerinte. Cerem ca ea sa priveasca incinerarea asa cum priveste inhumarea. Preotul sa fie un prestator de servicii si nu un pastrator si propovaduitor al adevarului revelat. Dorim ca la piciorul Sfintei Mese din Sfantul Altar sa nu se mai aseze parti din osemintele sfintilor, ci putina cenusa sfanta. Si daca tot luptam pentru a pune un semn de egalitate intre inhumare si incinerare sa stergem din Scriptura cuvintele "se seamana trup intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune" (I Cor. XV, 42).
Biserica binecuvinteaza inhumarea si nu incinerarea pentru ca vede in cel decedat un adormit. Ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti
