De ce ii ranim pe cei dragi?

The Unknown a scris:

O alta categorie de suparacioase si foarte usor de ranit sint si alcoolicii. Nu le convine de nici o discutie!!!

Acuma...sunt alcoolici şi alcoolici. :) Unii sunt scandalagii, iar alţii se apucă să spună glume, şi râd tot timpul. Sunt la fel şi când nu sunt beţi, dar beutura le inhibă voinţa, şi nu se mai pot abţine să fie mult prea violenţi sau mult prea distraţi.

lupini a scris:

Unii sunt scandalagii, iar alţii se apucă să spună glume ...

Pe la mine nu merge bine scandalul, stie si un betiv, ca intra-n puscarie imediat,

iar glumele la care doar ei rad, la fel sint semne de dementa, si sint dusi la evaluare

daca cineva reclama ca unu se comporta ciudat. Daca nu ajunge in stare lucida

sa se explice, cine stie ce se poate intimpla ...

Cei care beau sunt dintr-o alta categorie, creierul reactioneaza altfel, sunt mereu pregatiti sau mai bine zis de abia asteapta sa le spui ceva rau ca sa-ti dea o replica taioasa.

Eu ma refer la ranirea in stare lucida.

Ca sa fiu si mai specific, sa trecem la urmatorul pas; de ce nu ne putem controla iesirile sau vorbele atunci cand, spre exemplu, nu am avut o zi buna si ne varsam nervii pe cel / cea de langa noi?

Avem o nervozitate ce este alimentata de cei dragi pentru ca de foarte multe ori nu stiu sa asculte sau nu ne cunosc destul de bine ca sa stie cum sa se poarte cu noi in acele momente tensionate.

lupini a scris:

Cu c

Indigo 1 a scris:

Ce imi pare rau este ca nu incercam sa constientizam ca daca "urlam" la cel din trafic sau la cel de langa noi asta nu schimba cu nimic situatia noastra financiara.

Stresul e o presiune psihică creată de neîmpliniri. Şi ca orice "recipient" aflat sub presiune, aceasta trebuie defulată, pentru ca "instalaţia" să nu explodeze. Cine nu urlă în trafic, urlă în altă parte, sau îşi manifestă trăirea neîmplinirii sub alte forme, dar...cu siguranţă şi-o manifestă, că altfel...înnebuneşte.

Întreaga credinţă creştină se bazează pe asta: un om a luat toată defularea oamenilor (păcatele), asupra lui, şi a murit cu ele. Adică Isus a fost acel ţap ispăşitor, pe care omul să dea vina pentru toate neîmplinirile proprii.

bladecris a scris:

Eu ma refer la ranirea in stare lucida.

Ca sa fiu si mai specific, sa trecem la urmatorul pas; de ce nu ne putem controla iesirile sau vorbele atunci cand, spre exemplu, nu am avut o zi buna si ne varsam nervii pe cel / cea de langa noi?

Avem o nervozitate ce este alimentata de cei dragi pentru ca de foarte multe ori nu stiu sa asculte sau nu ne cunosc destul de bine ca sa stie cum sa se poarte cu noi in acele momente tensionate.

Pentru ca reactiile noastre nu sunt atat de mult controlate si inhibate de conventii, in fata celor apropiati ne dam la iveala adevaratul caracter, ne dam frau liber nemultumirilor acumulate si uneori aceste momente critice ne reveleaza adevaratele sentimente si niveleul de intelegere cu cei pe care ii credem apropiati. Felul in care acestia pot aplana conflictul sau sa ne asculte, sa ne inteleaga, ne rezolva poate niste incertitudini sau ne poate zdruncina niste convingeri false despre natura relatiei cu cei apropiati. Nu degeaba se spune ca nu poti sa fii suparat pe cieva daca tii la el, si este adevarat. Iar acest adevar este pus la incercare in momentele noastre mai proaste in care vechile convingeri sunt reexaminate, sentimentele redescoperite, si spunem lucrurilor pe nume chiar daca nu ne propunem asta constient. Aceste descarcari sunt benefice pentru evolutie si pentru reajustarea fireasca a relatiilor.

Asa este, cu cat tinem mai mult la persoana respectiva cu atat ne suparam / ne enervam mai tare pentru ca avem mai multe pretentii de la el / ea.

Dar aceste lucruri nu trebuie sa ne conduca la a rani acea persoana, aceste nemultumiri trebuiesc transformate intr-o energie pozitiva si constructiva pentru relatiile cu cei din jur.

bladecris a scris:

..... aceste nemultumiri trebuiesc transformate intr-o energie pozitiva si constructiva pentru relatiile cu cei din jur.

Asta e partea cea mai grea - de zis e usor, de facut e mai greu pentru ca nu avem la indemana un switch care sa ne schimbe instantaneu enervarea intr-o stare de dispozitie pozitiva in asa fel incat sa trecem foarte usor peste lucrurirle care ne creaza disconfort. Si atunci rasturnam sacul cu "probleme" in capul celui care ne este la indemana.

Careodata n-ai cum sa faci altfel sa se trezeasca la realitate!!! dar s-a si suparat pana la sfarsitul lumii ...

Exceptand unele situatii limita, raspunsul cel mai la indemana la intrebarea "De ce ii ranim pe cei dragi?" ar fi: De prosti ce suntem, d'aia!