Am vazut ca a iesit pe piata tot cu fragmente din astea de 20 - 30 de randuri. Nu mi-l mai aduc aminte pe primul, ceea ce inseamna ca n-a fost cine stie ce, dar tin minte ca era tot cam asa: scurt si parca fara legatura cu nimic.
Nu l-am postat inca, dar s-ar putea sa fi dat lovitura cu estimarea aia. Il postez cu un pic de tragere de inima. E asemanator cu al doilea, fiindca al doilea trage multe elemente din el, dar accentul in el e pus pe altceva.
Ar fi misto daca cineva ar face efortul sa scrie cand e beat sau fumat, sa vedem ce iese.
Depinde de la om la om. Daca, sa zicem, scrii de doi ani, fara sa fumezi, poate bei un pic, sau mai mult, bagi o bata si iti sparge creierii, schimbarea o sa fie destul de vizibila, si iarba o sa te ajute la scris, in exprimare si toate cele, fiindca teoretic ii ca si cum ai avea un creier nou. Dar sa luam al doilea scenariu. Fumezi de doi ani, zilnic, mult, nu stii niciodata ce zi ii, mananci numa' Viva Chips cu pui, si de-abia scrii, iarba o sa te faca numa' sa scrii mai prost. Cu alcoolul in schimb e diferit. Alcoolul te poate scoate dintr-un stil rigid, nesincer si sa te arunce in ceva foarte sincer, murdar, puternic. Plus alcoolul iti da o armura, si iti da access la experiente foarte ciudate despre care poti scrie. As putea continua cu subiectul asta pagini, binenteles nu din experienta proprie, din ce am citit si auzit, dar ar cam fi impotriva regulilor forumului.
Si aici e primul experiment:
Noaptea il privea printre pleoape. De ce era intins pe beton, in parcarea asta rece si uimitor de sincera? Avea gust de lemn in gura. Dupa ce a jurat ca nu mai pune mana suc de lemn s-a decis sa numere pana la trei. Degeaba, nu vroia sa se ridice. Oasele erau prea lipite de carne. O musca i s-a asezat pe piept si i-l privea in ochi cu cei 8000 de ochi ai ei. Acum sigur nu se va mai putea ridica.
Se pare ca avea timp sa astepte amintirile. Una cate una veneau ca la ziua lui de la 12 ani si ii aduceau necunoscutu. Isi amintea de sobolani si sobolanci ondulandu-se pe corpul unui fete pe care o tradau ochii. Urechiie ii tineau ochelarii pe nasul ridicat si zambetul ei parca era fara un dinte mijlociu.
Isi amintea naturaletea muzicii si nenaturaletea cu care era transformata de toate urechile din camera. Isi amintea intunericul care ii ascundea rusinea. Isi amintea corabiile care pluteau printre lacrimi. Dar nu tinea minte un lucru. Ce era in coltul incaperii?
S-a decis sa interogheze acel colt.
- Esti dreptunghic?
- Da.
A trasat triunghiuri si a calculat folosind teorema lui Pitagora. Era dreptunghic. In colt era o lentila.
Cineva plutea pe tavan si avea vocea foarte subtire. Cineva dorea sa fie ceva. Sau poate era invers.
Musca a fost luata de vant si dusa inspre aventuri noi, si el a mai numarat pana la trei. Era in picioare. Trebuia sa isi revina asa ca a inceput sa sara. Acum putea gandi din nou fara sa simta miros de papuc.
A plecat din parcare si a ajuns intre case si poduri care se ondulau pe langa el, pe deasupra lui si apoi prin spatele lui. S-a uitat la cineva pe geam. La televizor, mii de japonezi se futeau. Aproape ca se vedea extazul in ochii lor.
S-a oprit sa fumeze cu o masina care avea impresia ca ar fi un lider bun. S-a intalnit cu emisarul unei printese, care o iubea in secret si ea nu stia ca el stia ca ea stie. Se simtea folosit si de asta o iubea. S-a intalnit cu o haita de caini pusi pe harta. S-a intalnit cu un orb. I-a dat jos ochelarii de soare si orbul a inceput sa vada.
S-a intalnit cu cineva pe care l-a cunoscut candva si l-a uitat altcandva. Pentru un moment au fost doi copii, pana au plecat si si-au adus aminte de ce nu au mai vorbit. S-a intalnit cu o fata care l-a iubit o data. Pentru un moment a iubit-o si el, pana cand ea si-a dat seama. S-a intalnit cu un calator. Pentru un moment a simtit ca vor fi prieteni buni, dar realitatea l-a readus in vis.
Pe banca, lemnul il alinta si il legana pe langa mal. Salciile il mangaiau pe frunte. Felinarele ii tineau de cald si cainii companie. Cantau. Pisicile il priveau din spate. Zeci de ochi aurii ii bronzau ceafa.
Langa el s-a asezat o fata. Era palida. Reflecta lumina ca o oglinda. S-a uitat atent la ea. Avea ochii a zeci de mii de ani de inocenta si tristete. Avea sani care pluteau ca doua baloane printre milione de artificii. Rezona a fructe. Mirosea a noroi. Si asculta muzica. Purta treining si avea parul prins in coada. S-a uitat la stanga si a vazut sute de banci, s-a uitat la dreapta si a vazut sute de banci.
Lumea se ondula cu ei doi, si ceva ii spunea ca ea vroia sa ii spuna ceva.
- Hai sa iti spun un secret.
Si-a scos casca din urechi.
- Ce?
-Stiu cine esti.
- Stii, l-a intrebat cu nonsalanta.
- Desigur.
Un zambet jucaus i-a aparut pe fata. Zambetul era gri dar sincer.
- Pai cine sunt atunci?
- Esti zeita care se ascunde intr-un pahar. Esti culoarea, esti aici. Esti miscare. Esti nemiloasa si grijulie. Esti medicament. Iti place sa iei tipi si sa ii transformi in ucigasi, luptatori-visatori care dorm cu ochii deschisi si mor mii de morti, dupa vieti lungi in ani putini. Esti raspunsul si intrebarea. Misterul e tu.
S-a uitat la el. Si-a dat seama ca a inteles si l-a luat de mana, i-a intrat in frunte si l-a luat si pe el dupa ea.
