Supravietuitorii unor confruntari cumplite

Supravietuitorii de meserie, de genul lui Bear Grylls, strabat salbaticia in fuga mare, iti explica ce sa faci ca sa ajungi ca ei, pana la capatul emisiunii, iar daca nu ai retinut informatiile vitale, poti cumpara cartea nou aparuta, pe exact aceeasi tema, sau colectia de DVD-uri cu aventurile „riscante" prin desert, muntii asprii ai Americii de Sud, vagaunile Asiei sau insulele „blestemate". Se stie ca multi dintre acesti „supravietuitori" sunt sprijiniti de o intreaga echipa care-i urmeaza peste tot, cu camerele de luat vederi. Adevaratii supravietuitori nu au fost filmati niciodata.

John Colter, vanator de capcane

In 1808, un asa numit „trapper", vanator cu capcane, pe nume John Colter, si un camarad de-al sau, John Potts, s-au aventurat prin Montana intr-un teritoriu periculos, controlat de indienii din tribul Picioarele-Negre. Nu au avansat prea mult in teritoriul lor, ca s-au trezit inconjurati de cateva sute de razboinici. Colter a decis ca 2 contra catorva sute este o lupta inutila si s-a predat. Potts a incercat un mic truc cu pusca sa, a doborat doi indieni, insa ceilalti din apropiere l-au atacat cu topoarele si i-au imprastiat matele peste Colter. Acesta a fost intrebat daca fuge repede. A raspuns ca nu-i cine stie ce alergator. I-au dat avans de 100 de metri si i-au spus s-o ia la goana, dupa ce-l dezbracasera de toate hainele.

Colter nu le-a spus adevarul: era un foarte, foarte bun alergator si s-a lansat in cursa pentru viata. Dupa doua ore, doar un singur Picior-Negru se mai tinea dupa el. Colter s-a oprit si a asteptat sa fie atacat cu o sulita. I-a smuls-o indianului din mana, i-a rupt varful si i l-a infipt in cap. Colter s-a ascuns intr-o vizuina de castor de langa raul din apropiere, pornind pe rau dupa cateva ore. Spre stupoarea sa, indienii goneau in urma lui, de-a lungul malului. Vanatorului i-au trebuit 11 zile de inot si fuga pana sa ajunga la Fort Raymond. Era flamand, cu picioarele numai o rana si mainile umflate. Dar scapase cu viata.

In 1986, in timpul razboiului de independenta a Namibiei (desprinsa din Africa de Sud), doi dintre luptatorii de gherila namibieni au plecat spre nord intr-o misiune de lupta, in Angola. Cand si-au dat seama ca sunt urmariti, s-au despartit. Unul s-a dus spre nord, pe o ruta sigura de salvare, iar celalalt a luat-o spre sud, dar a fost incoltit de oamenii unei unitati sud-africane a fortelor speciale, care i-au luat urma. Au inceput sa-l vaneze gonind cu blindate Casspir. In pofida faptului ca urmaritorii dispuneau de vehicule speciale, iar el era pe jos, luptatorul namibian a reusit sa puna o distanta tot mai mare intre el si urmaritori. Avea o capacitate uluitoare de a goni ore in sir.

Urmaritorii nu au gasit nicio dovada ca omul s-ar fi oprit o clipa sa se odihneasca sau sa manance, insa au gasit seringi folosite. Nu adrenalina sau frica il mana pe namibian, ci dozele de methamfetamine. Urmarirea a continuat timp de cinci zile si, in cele din urma, sud-africanii au raportat ca-i pierdusera urma. Se crede ca l-au lasat sa dispara in peisaj in semn de respect pentru abilitatea lui de a goni fara oprire.

Chris Ryan a fost membru al SAS, al celebrei si ghinionistei patrule Bravo Two Zero trimisa in Irak, pentru a se infiltra in spatele trupelor irakiene in primul razboi din Golf. Comandoul SAS trebuia sa taie un cablu optic ingropat langa o autostrada aglomerata. Din momentul cand au ajuns pe teren, totul a mers din ce in ce mai prost. Descoperiti, in ascunzisul lor, de un copil care pastea caprele, au fost atacati de irakieni. Au reusit sa „degajeze", si au decis s-o ia prin desert, spre Siria.

Dintre toti, numai Ryan a reusit sa ajunga in Siria, epuizat si bolnav. A avut nevoie de peste un an de tratamente in spitale ca sa-si revina. Cazul sau este similar cu cel al lui David Sillito, membru al fortelor speciale britanice in cel de-al doilea razboi mondial, care a strabatut 290 de kilometri prin Sahara pentru a se intoarce in liniile britanice.