Programul de burse SoNoRo Interferențe continuă în 2018

Programul de burse SoNoRo Interferențe continuă în 2018

Detalii

CategoriiCultura
Taguricultura, România
Ultima actualizareMarti 30 ianuarie 2018
Vizualizari287

Voteaza & Distribuie

Descriere

Programul de burse SoNoRo Interferențe continuă și anul acesta și anunță o nouă serie de preselecții pentru tineri bursieri, în Cluj-Napoca, pe 10 februarie, iar în București, pe 11 februarie. Înscrierea pentru preselecții se face prin formularul disponibil pe www.interferente.sonoro.ro, până la data de 8 februarie 2018.

Înființat în urmă cu 12 ani, SoNoRo Interferențe oferă posibilitatea muzicienilor cu vârste cuprinse între 14 și 31 de ani de a studia alături de profesori de muzică de la Academia Regală de Muzică din Londra, Academia de Muzică din Riga, Musikhochschule din Köln, Conservatorul Ceaikovski din Moscova sau Academia de Muzică din Freiburg. Bursierii selectați în urma preselecțiilor vor călători la Montepulciano, în Italia, la Port Cultural Cetate, în România, sau la Traunstein, în Germania, unde, timp de o săptămână, vor studia cu maeștri renumiți un repertoriu pe care îl vor susține la finalul workshopului, în mai multe concerte publice.

Toate costurile de deplasare, cazarea și cursurile sunt acoperite de cuantumul bursei. Programul de mentorship SoNoRo Interferențe este susținut de Grupul CEZ în România și Institutul Cultural Român.

Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe, declară: “De abia așteptăm să cunoaștem noi tineri talentați, să lucrăm împreună și să-i ajutăm să-și descopere drumul spre lumea muzicală de vârf. De la începutul programului SoNoRo Interferențe, mai mult de 300 de tineri au participat la workshopuri, ni-i amintim pe toți și ne face o deosebită plăcere să le urmărim parcursul și reușitele pe care le-au obținut din momentul întâlnirii noastre. SoNoRo Interferențe este imboldul pe care dorim să-l dăm tinerilor la început de carieră muzicală și sperăm că și anul acesta vor răspunde cât mai mulți invitației noastre.”

“Muzica este o sursă de energie care modelează sentimente, caractere și destine, iar proiectul Interferențe reușește transformarea tinerelor talente de astăzi în maeștri ai artei. Faptul că putem fi în primul rând al acestui spectacol al evoluției pe care participanții la proiect îl susțin cu dedicare și entuziasm ne oferă și nouă energia de a le rămâne alături și de a îi sprijini să își atingă potențialul maxim”, declară Martin Zmelik, Country Manager Grupul CEZ în România.

Săptămâna de workshop susținută de bursa SoNoRo Interferențe este doar punctul de plecare pentru o relație de durată și un imbold în cariera tinerilor muzicieni români. Mulți dintre aceștia și-au găsit mentori în profesorii cu care au lucrat, care i-au ajutat să se formeze și să se lanseze. În plus, cei mai buni bursieri SoNoRo Interferențe au fost angajați în concertele Festivalului SoNoRo sau ale turneului Conac și au intrat direct în circuitul concertistic.

În 2018, profesori și mentori vor fi violistul român Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și membru la Ansamblului Raro, pianista britanică Diana Ketler, directoarea artistică a Festivalului SoNoRo și profesoară la Academia Regală din Londra, pianistul leton Janis Maleckis, profesor la Academia de Muzică din Riga, violoncelistul german Justus Grimm, profesor la Academia de Muzică din Antwerp, Christoph Wyneken, dirijor si profesor la Academia de Muzica din Freiburg, Mihaela Martin, profesoară de vioară la Musikhochschule, Köln, Alissa Margulis, profesoară de vioară la Conservatorul Regal din Anvers și Alexander Bouzlov, profesor de violoncel la Conservatorul Ceaikovski, Moscova.

***
Bursa de studii SoNoRo Interferențe se adresează tinerelor talente muzicale și constă în gratuitatea cursurilor (muzică de cameră + instrument solo: pian, vioară, violă și violoncel), acoperirea costurilor de transport din București la localitatea workshop-ului, cazarea şi masa gratuite pe durata programului.

Programul este susținut de Grupul CEZ în România și Institutul Cultural Român, partenerii SoNoRo Interferențe fiind Portul Cultural Cetate, Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, Universitatea Națională de Muzică, Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch si Ensemble Raro.
SoNoRo Interferențe este un proiect cultural aflat sub Înaltul Patronaj al Președinției României.

Despre SoNoRo Intereferențe
SoNoRo Interferenţe a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, inclusiv Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev) şi Germania (Bad Endorf şiNeuwied). Printre frumoasele locuri din România în care s-au desfășurat workshop-urile SoNoRo Interferențe se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș sau Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Programul SoNoro Interferențe se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 31 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Mulţi dintre câștigătorii burselor au atins rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Unii dintre ei au participat la importante concursuri din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe. Cea mai recentă reușită a unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe este cea a lui Andrei Ioniță care a câştigat premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului "P.I.Ceaikovski", din Rusia.