Parinti divortati si parinti vitregi

Detalii

CategoriiEducatie
TaguriReferate
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari38735

Voteaza & Distribuie

Descriere

1.FAMILIILE MONO(PARENTALE) SI CONJUGAL-PARENTALE Familia monoparentala desemneaza grupul copil (copii) - parinte (si nu parinti) si este privit ca o alternativa la (si nu ca o deviatie de la) familia clasica. Deci monoparentalitatea devine normala pe masura ce inregistreaza o crestere a frecventei si pe masura ce devine o conduita familiara pentru membrii societatilor actuale. Conceptul "familie monoparentala" are meritul de a defini familia prin relatia parentala care este secundara in definitiile clasice ale familiei, si este preferabil termenilor de "familie dezorganizata", "familie dezmembrata", "familie incompleta", "familie disimetrica" utilizati in literatura romaneasca, acesti termeni exprimand ideea de deformare a "constelatiei familiale". Termenul familie parentala este poate mai adecvat, el afirmand normalitatea sociologica a unitatii constituite dintr-un adult si copiii sai si a existentei relatiei parentale independent de relatia conjugala. Termenul familie conjugala ar putea fi folosit pentru a desemna cuplul casatorit fara copii. In concluzie, numim familia constituita din doi adulti si copiii ai caror parinti sunt, familie conjugal-parentala. Familia parentala poate rezulta ca urmare a unor experiente diferite: nasterea unui copil in urma unei experiente sexuale juvenile care nu se concretizeaza intr-o casatorie; decizia unor femei (trecute de 30 de ani de regula) de a avea un copil in afara unei casatorii legale; divortul sau cupluri cu copii, necasatoriti; decesul unuia dintre parteneri. Deoarece in marea majoritate (90%) a cazurilor de divort, mamele sunt cele carora li se incredinteaza copilul, cele mai multe familii parentale sunt alcatuite din femei cu unul sau mai multi copii in intretinere (familii parentale materne). 2.DIFICULTATI DE EXERCITARE A ROLURILOR EDUCATIVE IN FAMILIILE MONO(PARENTALE) Potrivit unei sinteze realizate de Bawin-Legros (1988), studiile asupra familiilor monoparentale arata ca probabilitatea de a identifica nasteri ilegitime, abandonuri ale copiilor, tulburari de comportament, abandon/esec scolar sau chiar delincventa este mai mare in aceasta categorie de populatie. Familiile monoparentale sunt adesea victime ale saraciei, iar copiii au tendinta de a repeta experienta parintilor. Aceleasi studii arata ca monoparentalitatea rezultata din divort este corelata cu o diminuare a activitatii educative: mama este suprasolicitata atat din punct de vedere emotional cat si material si relational si este mai putin disponibila pentru copil exact cand acesta are mai mare nevoie de atentie si eforturi sporite. In acest timp rolul patern este analizat in termenii "absentei paterne", "deprivarii paterne", "deresponsabilizarii paterne". In urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de parinte este puternic diminuata, parintii comunica mai putin bine cu copiii, sunt mai putin afectuosi le controleaza mai putin bine comportamentul. Copiii aflati sub incidenta divortului sunt marcati de numeroase probleme psihologice si relationale. Totusi, acesti copii reactioneaza diferit in functie de varsta, sex, timpul trecut de la ruptura intervenita intre parinti, calitatea relatiei trecute si prezente cu fiecare dintre acestia. Cei mai puternic afectati in urma unui divort sunt copiii de varsta mica, ei devenind mai neascultatori, agresivi si mai putin afectuosi. Copiii de sase-opt ani sunt marcati de o mare tristete, de sentimente de frustrare, confuzie si anxietate, multi dintre ei cautand contactul cu parintele absent. Pentru copiii de noua-doisprezece ani lucrurile sunt mai clare, ei fiind capabili sa-si controleze starile psihologice, dar totusi sunt multi cei care sunt incercati de anxietate si rusine si deseori isi revarsa furia pe parintele pe care il considera vinovat. Nici in adolescenta experienta divortului nu este suportata fara probleme, existand sentimente de tristete, furie, neliniste in legatura cu viitorul. Reactiile copiilor se manifesta cu cea mai mare intensitate in primul an dupa separarea parintilor. Studiil arata ca la cinci ani dupa divort pot fi distinse trei grupuri de copii: a) cei carte sunt complet restabiliti (34%); b) cei care au o dezvoltate medie si un comportament comparabil cu cel al copiilor din familii bi-parentale, dar uneori incearca sentimente de tristete (29%); c) cei care manifesta insatisfactie, solitudine, depresie, retard in dezvoltare.

La zece sau cincisprezece ani de la divort, un sleeper efect se face simtit: copiii de ambele sexe au probleme relationale, traiesc sentimente de anxietate si vinovatie, asteapta atitudini de respingere din partea partenerului si rup fecvent relatiile cu persoanele de sex opus; exista o mare probabilitate ca mariajul lor sa se incheie printr-un divort timpuriu. In timp ce psihologii scot in evidenta consecintele divortului asupra starii psihice a copiilor si parintilor, sociologii vorbesc despre problemele materiale ale familiilor monoparentale, copiii care traiesc in familii de acest tip fiind considerati "populatie cu risc". In contradictie cu cele spuse mai sus, sunt rezultatele cercetarilor recente, ele aproband dificultatile prin care trece o mama singura ce are in grija copiii, dar in primul rand iau in considerare resursele de care aceasta dispune: venitul, locuinta, timpul disponibil, statutul socio-profesional, nivelul de instruire, stilul de viata, retelele de sociabilitate, raporturile cu fostul partener si cu trecutul sau familial, trasaturile de personalitate. Unele studii arata ca legatura dintre esecul scolar al copiilor si monoparentalitatea este dependenta de situatia economica a familiei, care la randul ei depinde de statutul socio-profesional al mamei. Deci corelatia mentionata (intre esecul scolar al copiilor si monoparentalitate) este prezenta in cazul in care situatia economica a mamei este precara si instabila. Reusita scolara mai slaba se asociaza unui nivel cultural scazut al familiei, respectiv unui nivel scazut al studiilor mamei. Un alt factor important este reprezentat de conditiile in care se instaleaza mono(parentalitatea), cei mai afectati fiind copiii familiilor divortate, in care parintii se separa intr-o atmosfera puternic conflictuala. In concluzie, pentru a asigura copiilor sanse maxime de dezvoltare, trebuie luata in calcul in primul rand situatia sociala a parintelui care primeste custodia copilului. 3.SE POATE VORBI DE O DEMISIE PATERNA ? In cele mai multe cazuri, rolul tatalui se limiteaza la plata unei pensii alimentare si la dreptul de a vizita periodic copilul. Dupa divort, numerosi tati par a se retrage partial sau total din viata copilului, in timp ce relatia mama-copil rezista mai bine, chiar si atunci cand copilul este incredintat tatalui. Rezultatele unei anchete conduse de Wallisch pot fi foarte utile pentru intelegerea raporturilor dintre tatii separati de copiii lor prin divort si acestia din urma. Exista patru tipuri de relatii parentale dupa divort: a) Aproximativ un sfert dintre parintii divortati se incadreaza in categoria "asociatii furiosi": sunt fostii parteneri care pastreaza resentimente cu privire la mariajul desfacut, partajul bunurilor, custodia copilului, plata pensiei alimentare, dreptul de vizita. Intalnirile rare cu prilejul unor evenimente din viata copilului devin ocazii de stres. b) "Inamicii infocati" sunt fostii parteneri ce nu accepta calitatile parentale ale celuilalt, iar problemele copilului sunt puse pe seama greselilor sau dezinteresului celuilalt. c) Aproape 3/4 din parintii care raman in relatii bune dupa divort pot fi numiti "colegi care coopereaza", ei impartasind toate grijile si bucuriile legate de copil, participa impreuna la viata acestuia si incearca sa-i asigure bunastarea, fara a depasi insa limitele indatoririlor si drepturilor parentale. d) "Prietenii la catarama" (1/4) pun interesul copilului mai presus de orice, au incredere unul in altul, se considera parinti grijulii iar modul in care isi exercita rolurile parentale este foarte apropiat de cel din perioada casatoriei. Atunci cand este cazul se ajuta reciproc. Absolut surprinzator este sa constatam in ce masura se pot modifica sentimentele unui tata pentru copilul sau in cativa ani. Cei mai multi barbati, in special sub patruzeci de ani se recasatoresc in primii trei ani dupa divort, evaluand noua partenera ca fiind mai sexy, mai putin critica si mai intelegatoare decat fosta sotie. Jumatate dintre barbatii care au in momentul divortului mai mult de patruzeci de ani sunt necasatoriti dupa zece ani; majoritatea traiesc un sentiment de insingurare. La zece ani de la divort, mai putin de jumatate dintre barbatii recasatoriti au un al doilea mariaj care rezista, ceilalti traind experienta unui nou divort.

4.ROLURI EDUCATIVE IN FAMILIILE COMPUSE: TATI SI MAME "VITREGE" Cresterea reatelor divortialitatii a condus la o crestere a numarului recasatoririlor. In multe cazuri unul dintre parteneri sau amandoi au in ingrijire unul sau mai multi copii dintr-o casnicie anterioara. In literatura romana se utilizeaza termenul de familie compusa pentru a desemna un grup rezultat dintr-o recasatorire si in care cel putin unul dintre parteneri are in ingrijire copii dintr-o casnicie anterioara. Familia poate fi simplu compusa (cand unul dintre parteneri a mai fost casatorit si aduce cu el copii dintr-o casatorie anterioara), dublu compusa (cand ambii parteneri se afla in aceasta situatie) si complexa (cand pe langa copiii adusi din casatorii anterioare cuplul are si copii nascuti din relatia respectiva). In ceea ce priveste importanta tatalui natural si a celui "vitreg" exista doua cazuri: - cel al categoriilor populare si al celor cu un nivel scazut al studiilor, in care adultii sunt orientati dupa o logica a substitutiei vechii familii ale carei erori vor sa le stearga cu noua familie. In acest caz tatal vitreg are obligatia de intretinere si pentru acesti subiecti triunghiul parental este de neconceput; - cel al categoriilor favorizate economic si al celor cu un nivel ridicat al studiilor, care sustin continuarea contactelor copilului cu tatal biologic, care ramane educatorul copiilor sai. In ambele cazuri, exercitarea rolului patern este dificila iar apropierea intre copil si tatal vitreg se realizeaza greu. Se pot distinge patru tipuri de reactie pe care le are copilul fata de tatal vitreg: a) copilul manifesta antipatie, fie ca nu-l place pe adult ca persoana, fie pentru ca il compara cu tatal biologic de care este inca atasat, fie pentru ca ii este frica sa nu piarda din afectiunea si atentia pe care i le acorda mama; b) copilul este distant, dar dornic sa intre in contact cu adultul, iar daca acesta din urma e cumsecade, distanta poate fi inlaturata; c) copilul este gata sa-l accepte pe adult ca tata (in special la o varsta la care copilul nu are inca o imagine paterna constituita); d) copilul (de varsta mai mare si mai matur) intelege ca adultul nou venit este in primul rand sotul mamei si in al doilea rand tatal sau. In cazul in care noul parinte este mama, se pot distinge trei tipuri de conduite ale mamelor vitrege similare cu ale tatilor vitregi: a) Atunci cand mama vitrega incearca sa substituie mama biologica, asumandu-si in intregime responsabilitatile si dreptul de control si disciplinare in raport cu copilul, preocupandu-se de starea lui fizica si emotionala. De multe ori copilul este rezistent la incercarile de substituire a mamei naturale. b) Mama vitrega poate juca rolul unei alte mame, dubland rolul matern pe care mama naturala continua sa il exercite. De multe ori modelul mama naturala-copil-mama vitrega genereaza confuzie si frustrare si uneori se concretizeaza in conflicte intre cele doua mame, in timp ce tatal devine arbitru. c) Mama vitrega-prietena incearca sa castige afectiunea copilului dar nu sa il si disciplineze, ea este ingaduitoare si evita sa judece si sa critice comportamentul copilului. Studiile arata ca dificultatile rolului matern sunt mai mari atunci cand copilul are mai mult de opt ani, cand acest copil este o fata si intretine relatii cu mama biologica. In prezent se pune accentul din ce in ce mai mult pe fericirea si realizarea personala si astfel multi oameni renunta la relatiile pe care le considera mai putin decat satisfacatoare. Astfel stigmatul social legat de divort este aproape inexistent, si fiecare om are dreptul sa-si refaca viata, insa neuitand de indatoririle sale de parinte, daca este cazul. Bibliografie: 1.Stanciulescu, Elisabeta (1997). Sociologia educatiei familiale, Iasi, Editura Polirom 2.Giddens, Anthony (2000). Sociologie, Bucuresti, Editura Bic All 3.Goodman, Norman (1992). Introducere in sociologie, Bucuresti, Editura Lider.