Organizarea eficientă - cum faci să o îndrăgești?

Organizarea eficientă - cum faci să o îndrăgești?

Detalii

CategoriiSocial
TaguriRomania
Ultima actualizareMiercuri 17 februarie 2021
Vizualizari159

Voteaza & Distribuie

Descriere

Chiar dacă nu ești o persoană foarte ordonată, ai nevoie de o oarecare organizare a lucrurilor, la birou și acasă, pentru a-ți putea desfășura activitățile zilnice fără a căuta de fiecare dată lucrurile de care ai nevoie. Asta nu înseamnă că totul trebuie să fie organizat „ca la armată”, ci, doar, că trebuie să găsești o modalitate eficientă de a-ți amenaja spațiul și de a aranja lucrurile de care ai nevoie. Dacă nu ai idee cum poți face asta, îți arătăm noi câțiva pași simpli.

Renunță la lucrurile de care nu mai ai nevoie

Fie că e vorba de niște blugi pe care nu îi mai porți, sau de un monitor vechi pe care îl păstrezi, aceste lucruri ocupă spațiu inutil. De aceea, când ești sigur că nu vei mai avea niciodată nevoie de ele, scapă de ele. Găsește-ți o zi și fă curățenie prin dulapuri sau la birou și împarte lucrurile în două categorii: care îți mai trebuie și care nu. De cele din a doua categorie, poți scăpa în diferite moduri, în funcție de natura lor. Astfel, le poți vinde sau dona, le poți duce la un centru de reciclare, sau, pur și simplu, poți să le arunci la gunoi. În acest mod, îți vei elibera spațiul și vei face loc pentru alte lucruri utile.

Notează-ți ce ai de făcut

Treaba merge mult mai bine în timpul zilei, dacă știi, de dimineață, ce ai de făcut. De aceea, planifică-ți și notează undeva activitățile zilnice. Sigur, ai oagendă personalizată la birou pe care să-ți notezi, de seara, taskurile pentru a doua zi, sau să-ți creionezi un plan de lucru, în fiecare dimineață. Pentru treburile casnice, poți folosi un carnețel sau notițe adezive, pe care să le lipești pe frigider sau în alte locuri, ca să dai cu ochii de ele.

Împarte lucrurile pe categorii

Atunci când abandonezi, la voia întâmplării, un obiect de care te-ai folosit, ai toate șansele să nu îl găsești ușor, atunci când vei avea, din nou, nevoie de el. De aceea, e bine ca toate obiectele din birou sau din locuință să aibă același loc al lor, în care să stea în timpul în care nu le folosești. Pentru a-ți fi mai ușor de găsit, împarte lucrurile pe categorii, fiecare cu un loc special destinat: unelte, scule, papetărie, mercerie etc. De exemplu, dacă ai nevoie de o șurubelniță și nu mai știi exact locul în care se află, e clar că trebuie să o cauți în zona destinată uneltelor, și nu în sertarul pentru șosete.

Păstrează la îndemână obiectele folosite zilnic

Este mult mai comod să ai la îndemână obiectele de care te folosești zilnic, decât să le cauți, mereu, prin dulapuri, unde le așezi doar-doar vei păstra ordinea. Aceste lucruri trebuie ținute într-un loc ușor accesibil, dar, care să nu te încurce atunci când nu le folosești. Dosarele sau mapele cu documente la care lucrezi pot fi păstrate într-un raft lângă birou, la fel cum espressorul de cafea, la care apelezi în fiecare dimineață, poate sta permanent în bucătărie, fără a deranja pe nimeni.

Urmând aceste sfaturi, activitățile de zi cu zi vor deveni mai puțin stresante și îți vor lua mai puțin timp, așa că, astfel de obiceiuri îți vor intra în reflex.

Sursa foto: pixabay.com/ro/photos/tineri-femeie-fata-doamna-feminin-791849/