Justin Timberlake

Justin Timberlake

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriJustin Timberlake
Ultima actualizareMiercuri 6 august 2014
Vizualizari1119

Voteaza & Distribuie

Descriere

Nume alternative: Justin Randall Timberlake
Nascut(a): 31 ianuarie 1981 in Memphis, Tennessee
Inaltime: 185 cm

Cantaret si actor, Justin Timberlake este un nume cu greutatea in lumea artistica. Si-a inceput cariera devreme, participand la competitia Star Search si jucand in seria The New Mickey Mouse Club pe Disney Channel. Faima a venit odata cu trupa 'N Sync, infiintata in anii '90, al carei leader s-a impus.

Odata cu anii 2000 au venit si albumele solo care au inregistrat succese comerciale in toata lumea, dar si filmele. Justin Timberlake a jucat in The Social Network, Bad Teacher si Friends with Benefits si pregateste in prezent In Time, alaturi de Olivia Wilde.
Cariera

Pentru Justin Timberlake, The New Mickey Mouse Club si trupa 'N Sync reprezinta placa turnanta a carierei sale atat din punct de vedere cinematografic, cat si muzical.

Muzica

Cariera muzicala incepe odata cu trupa 'N Sync, infiintata in 1995 alaturi de mai vechiul sau coleg JC Chasez. Succesul a venit imediat dupa lansarea primului album, *NSYNC, care a inclus hituri precum Tearing Up My Heart. In 2000, trupa lanseaza al doilea album, No Strings Attached si ajung pe locul 1 in top cu piesa It's Gonna Be Me. Dupa lansarea celui de-al treilea album,  Celebrity, membrii trupei decid sa ia o pauza, moment in care Justin Timberlake incepe sa lucreze la un album solo.

In august 2002 isi incepe cariera solo, marcand debutul cu un prim album, Justified. In 2004, Timberlake este implicat intr-unul dintre cele mai mediatizate evenimente televizionistice. In pauza transmisiunii SuperBowl, artistul a cantat alaturi de Janet Jackson iar, la sfarsitul piesei, in cadrul unei secvente coregrafice care s-a vrut a fi in concordanta cu versurile, i-a dezgolit o parte din sanul lui Janet. Evenimentul a inregistrat audiente uriase dar si critici pe masura. Timberlake a declarat ca incidentul a rezultat in urma unui "defect vestimentar" si si-a cerut scuze public pentru intamplarea nefericita.

In 2006, Justin Timberlake lanseaza cel de-al doilea album solo, FutureSex/LoveSounds. Hitul SexiBack ajunge pe locul 1 in Billboard Hot 100. Urmeaza My Love si What Goes Around... Comes Around, hit-uri ce au inregistrat acelasi succes si au ajuns direct pe locul 1 in topurile muzicale. 

Au urmat colaborari muzicale cu numerosi cantareti precum Madonna, Timbaland, 50 Cent, Nelly Furtado, Rihanna, T.I.
Filme

La sfarsitul anului 1999, Justin Timberlake isi marcheaza debutul actoricesc prin prestatia din filmul Model Behaviour al postului de televiziune Disney Channel. Dupa evenimentul din cadrul Super Bowl, Timberlake a inceput sa se axeze pe cariera cinematografica. Joaca in thriller-ul Edison Force, Alpha Dog, Black Snake Moan, Southland Tales, Shrek al Treilea. 

In 2010, Timberlake accepta rolul din  The Social Network, pelicula ce obtine opt nominalizari la Oscar, din care castiga la trei categorii. 

In 2011, interpreteaza rolul unui profesor alaturi de Cameron Diaz in Bad Teacher si, mai apoi, alaturi de Mila Kunis, joaca in Friends with Benefits.

A adunat de-a lungul timpului 6 nominalizari la American Music Awards, din care 3 trofee castigate, 3 nominalizari la BET Awards, din care un premiu primit, 5 nominalizari la Brit Awards dintre care castiga 3 premii la categoriile Cel mai bun artist international in 2004 si 2007 si Cel mai bun album international in 2004. A totalizat 29 de nominalizari la premiile Grammy si a castigat 6 premii, toate dupa inceperea carierei solo.
Viata personala

Este nascut pe 31 ianuarie 1981 in Memphis, Tennessee.

La inceputul carierei muzicale, Justin Timberlake avea o relatie cu cantareata Britney Spears, pe care o cunoastea de pe vremea cand jucau amandoi in New Mickey Mouse Club. Relatia s-a terminat brusc in 2002, experienta nefericita din viata lui Timberlake care a inspirat versurile piesei Cry Me a River. 

A avut relatii cu Stacy Ferguson, Jenna Dewan, Alyssa Milano, Cameron Diaz si Jessica Biel. Dupa realizarea videoclipului la piesa What Goes Around... comes Around, au inceput sa circule zvonuri conform carora cantaretul ar fi inceput o idila cu Scarlett Johansson.

Justin Timberlake a incercat sa fie discret in ceea ce priveste viata sa amoroasa, tocmai pentru ca era constient de faptul ca presa ii urmareste cu mare atentie relatiile si da nastere unor speculatii in tabloide.