România
Roportal.ro
Educatie Advertorial

Inteligența emoțională la vârsta adolescenței, cum construim încrederea în sine

1.807 vizualizări

Detalii articol

CategorieEducatie
Etichete
Webenglezacopii.ro
Social
PublicatAstăzi
ModificatAstăzi
Vizualizări1.807

Distribuie

Inteligența emoțională la vârsta adolescenței, cum construim încrederea în sine

Pentru un adolescent, lumea interioară este adesea un spațiu al contrastelor obositoare: își dorește să fie integrat și acceptat, dar se teme teribil de judecata celor din jur. Când un adult observă această retragere și reacționează printr-un îndemn bine intenționat de tipul „fii mai deschis” sau „ai mai mult curaj”, mesajul este receptat frecvent ca o critică la adresa felului său de a fi.

Adevărata încredere în sine la această vârstă nu se clădește prin laude generale sau discursuri motivaționale despre curaj. Inteligența emoțională se dezvoltă tăcut și treptat: în conversații purtate fără presiune, în curajul de a numi emoțiile dificile fără umbra rușinii și în susținerea unor pași mici, asumați de tânăr în ritmul său propriu.

Încrederea se construiește din încercări observate

Încrederea adolescentului crește când își poate lega efortul de o alegere proprie, fără să depindă numai de verdictul unui adult. Lauda generală, „ești grozav”, trece repede; uneori apasă, fiindcă pare să ceară aceeași reușită și data viitoare. Mai util este să descrii ce ai observat: a cerut lămuriri când nu a înțeles sau a revenit la discuție după un conflict. Așa se leagă încrederea în sine de acțiuni pe care le poate repeta, nu de o etichetă frumoasă.

Niciun podium. Nicio notă. Dar nu transforma fiecare reușită într-o fișă de evaluare. Întreabă ce l-a ajutat să înceapă, ce ar repeta data viitoare și unde ar vrea sprijin. Un părinte poate spune: „Ai ezitat înainte să vorbești în grup, apoi ai pus întrebarea pe care o pregătiseși.” În loc să adaugi imediat „vezi că poți”, lasă-i timp să spună ce a simțit și ce a ales. Într-o conversație obișnuită de după școală (nu la o masă solemnă, cu agenda deschisă), observația lui poate fi simplă: un prieten a stat aproape sau a repetat fraza acasă.

Poți numi cu precizie lucruri pe care adolescentul le poate recunoaște:

- ai spus ce ți-a fost greu;

- ai cerut lămuriri în loc să te prefaci că ai înțeles;

- ai revenit la sarcină după ce te-ai blocat;

- ai exprimat o preferință, chiar dacă ceilalți alegeau altceva.

Întreabă ce ar vrea să repete data viitoare, ce sprijin i-ar prinde bine și ce ar face diferit, fiindcă răspunsurile îl ajută să lege alegerea de rezultat (iar asta e mai folositor decât să audă încă o dată că este „talentat”).

Și nu trebuie să transformi fiecare temă sau conversație într-o lecție despre încredere. O notă mică rămâne o notă mică; nu spune totul despre un copil. Când a greșit, separă rezultatul de judecata despre sine: ce n-a mers, ce poate schimba și dacă are nevoie de ajutor la pasul următor. Încrederea nu înseamnă să se simtă capabil în permanență; înseamnă să știe că poate reveni după o ezitare.

Ascultarea începe înaintea soluțiilor

Adolescentul nu trebuie să povestească exact când adultul e pregătit să asculte. Uneori, primul gest de sprijin este să nu transformi tăcerea într-o confruntare. Dacă răspunsul e „nimic”, poți spune „bine, sunt aici când vrei” și poți reveni mai târziu, fără reproșul „de ce nu mi-ai spus?”.

De exemplu: într-o marți, după un proiect de grup, adolescentul ajunge acasă, își lasă ghiozdanul și spune că nu mai vrea să meargă la întâlnirea următoare. În loc de „de ce n-ai spus nimic?”, încearcă: „Pare că ți-a fost greu să-ți găsești locul în echipă. Vrei să te ascult sau să căutăm împreună ce ai putea spune data viitoare?”. Nu-i interogatoriu. Lasă timp.

În loc să presupui că refuzul înseamnă nepăsare, oferă două căi de intrare în discuție (să vorbească acum ori după cină, să fie ascultat ori să primească o idee), fiindcă alegerea îi lasă libertatea de a decide cum continuă conversația, fără să-l lase singur cu problema.

Poți începe cu întrebări care nu cer un răspuns perfect:

- ce a fost cel mai greu în acea situație;

- ce ai fi vrut să se întâmple;

- vrei să te ascult sau să căutăm o replică potrivită;

- preferi să vorbim acum sau mai târziu.

Dar ascultarea nu înseamnă să aprobi orice reacție. Poți recunoaște că s-a simțit umilit când un coleg a râs, fără să aprobi răspunsul jignitor. Spune-i că sentimentul merită luat în serios, iar comportamentul se poate repara. Disponibilitatea se vede și după primul „nu vreau”: revii fără presiune și fără să-i ceri să-ți explice totul pe loc.

Emoțiile se numesc înainte de a se gestiona

Într-o ceartă, adolescentul învață mai puțin din „n-ai de ce să te superi” decât din ajutorul de a găsi numele trăirii. Inteligența emoțională nu înseamnă să nu se enerveze. Înseamnă să poată observa ce simte și să aleagă ce face mai departe, în loc să reacționeze pe pilot automat.

Uneori, „sunt nervos” ascunde rușine, dezamăgire sau sentimentul că a fost lăsat pe dinafară. Întrebările blânde îl ajută să distingă între ce s-a întâmplat și ce a înțeles el din acel moment. Nu e magie. Nu eticheta. Oprește-te o clipă și lasă-l să caute cuvintele, chiar dacă răspunsul nu vine imediat.

Resursele UNICEF pentru adolescenți transmit că toate emoțiile merită recunoscute și că a vorbi cu o persoană de încredere este un semn de putere (UNICEF, [resurse pentru adolescenți]). Dar recunoașterea emoției nu înseamnă că orice comportament este acceptabil. Poți valida furia și, în același timp, să stabilești că jignirile trebuie reparate.

Când discutați despre o situație grea, poți folosi câteva întrebări simple:

- ce s-a întâmplat chiar înainte;

- ce emoție a apărut;

- de ce aveai nevoie în acel moment;

- ce ai încerca diferit dacă situația se repetă.

După un conflict, nu cere o analiză completă pe loc (adolescentul poate fi încă furios, rușinat sau copleșit și are nevoie de timp); revino când s-a liniștit, întreabă ce ar vrea să încerce data viitoare și ascultă până la capăt înainte să adaugi o lecție. Și nu transforma exercițiul într-o temă în plus. Câteva cuvinte notate după un episod greu sunt suficiente, dacă adolescentul chiar vrea să le scrie.

Dacă retragerea, tristețea sau anxietatea persistă și îi afectează somnul, școala ori relațiile, cere sprijin de la un specialist în sănătatea mintală a copiilor și adolescenților sau de la medicul de familie.

Pașii mici îi lasă adolescentului loc să aleagă

Curajul se exersează în pasul ales de adolescent, nu în provocarea impusă de adult. Dacă evită să vorbească într-un grup de colegi, nu-l împinge direct să susțină singur prezentarea a doua zi. Îl poți invita să aleagă o încercare mai mică: să-i scrie unui coleg despre proiect, să spună o idee la întâlnirea următoare sau să prezinte o singură parte. Pasul trebuie să fie suficient de real încât să conteze pentru el, dar să nu pară o probă organizată de altcineva.

Fără public. Fără notă. Dar sprijinul nu înseamnă să rezolvi în locul lui. Când adolescentul alege să trimită un mesaj colegului, discutați mai întâi ce ar vrea să obțină și ce va face dacă răspunsul întârzie (lucru ușor de trecut cu vederea când adultul se concentrează doar pe curaj).

Dezvoltarea încrederii în sine și a inteligenței emoționale poate fi susținută și prin activități educaționale dedicate acestei etape de vârstă. Participarea la cursuri de dezvoltare personală pentru adolescenți le oferă tinerilor ocazia să își descopere punctele forte, să își exprime mai ușor emoțiile, să comunice eficient și să își dezvolte relațiile cu cei din jur. Astfel de cursuri sunt disponibile și prin englezacopii.ro, unde dezvoltarea personală este abordată ca un sprijin pentru evoluția emoțională și socială a copiilor și adolescenților.

Un plan simplu poate include câteva lucruri concrete:

- adolescentul numește situația care îl pune în dificultate;

- alege pasul următor și adultul căruia îi poate cere ajutor;

- stabiliți când veți vorbi din nou;

- după încercare, discutați ce a mers și ce vrea să schimbe.

Nu orice pas va ieși cum și-a dorit. Un răspuns rece din partea unui coleg nu dovedește că încercarea a fost inutilă; poate arăta că e nevoie de alt moment sau de o altă persoană. Întreabă ce a aflat din situație și lasă-l să decidă următoarea mișcare. Adultul rămâne aproape, dar adolescentul ține direcția.

Încrederea în sine nu este o stare care, odată câștigată, rămâne neschimbată. Un adolescent poate vorbi cu ușurință la școală și totuși să se teamă că nu aparține grupului; poate avea prieteni și să nu știe cum să ceară ajutor. Miza nu e să pară sigur în fiecare încăpere, ci să știe că o emoție grea nu îl definește și că poate reveni după un pas nereușit. Pentru adult, un semn bun nu e doar un zâmbet la final, ci disponibilitatea adolescentului de a spune ce are nevoie fără teama că va fi luat peste picior.

---

Informațiile din acest articol au scop educativ și informativ. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau farmacist.

Surse și experiențe din comunitate:

- YouTube, @juliab.75, [„Inteligența emoțională din perspectiva adolescentului”](youtube.com/watch?v=MbmLNr89L-A), 2019.

Referințe:

- unicef.org/adolescentmentalhealthhub/resources/adolescents


Sursa foto: Pexels.com

Articole similare