Filmele 3D

Filmele 3D

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriCinema
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari3500

Voteaza & Distribuie

Descriere

Filmele 3D sunt la mare cautare in ultima perioada. Tot mai multe productii cinematografice apar in varianta 3D, iar publicul prefera de cele mai multe ori aceasta varianta, in defavoarea celei clasice.


Functionarea imaginilor 3D se bazeaza pe principiul de functionare al vederii umane. Imaginea se preia cu doua camere, din unghiuri diferite (distanta interoculara), ceea ce duce la localizarea lucrurilor in spatiu si da acea senzatie de spatiozitate. Pentru a putea vedea produsul final, spectatorul are nevoie de ochelari care permit o vizualizare corecta.





Public filme 3D


Public filme 3D (foto: 3dmovie.com)




3D-ul a fost descoperit la inceputul secolului XX, insa costurile erau prea mari pentru realizatorii de film ai acelei perioade, iar acest aspect al tehnologiei a fost o vreme neglijat.


Pentru ca aceste productii sunt vazute drept niste realizari spectaculoase, pentru ca atrag tot mai mult atentia oamenilor, se preconizeaza ca cinematograful 3D va deveni cinematograful viitorului.


In 1844, fizicianul David Brewster a inventat dispozitivul optic care reda imaginile obiectelor in relief, mai exact, stereoscopul. Cu acest aparat se puteau realiza fotografiile 3D.


Inainte de al Doilea Razboi Mondial, aparatele cu ajutorul carora se faceau fotografiile 3D erau deja foarte utilizate. Filmele 3D au aparut in mod paralel cu fotografiile 3D. In anul 1915 a fost realizat primul film anaglific (anaglyphic), iar "The Power of Love" a fost primul film 3D aparut pe ecran, in anul 1922. Primul film 3D color a fost facut in anul 1935. Totodata, Uniunea sovietica a produs filme 3D, cum ar fi lungmetrajul "Robinson Crusoe" din 1947.


In 1936, cu 16 ani inainte ca filmele 3D sa apara in Statele Unite, au fost realizate in scop de propaganda pentru Hitler, doua filme 3D de cate 30 de minute. Este vorba de "So Real You Can Touch It" si de "Six Girls Roll Into Weekend". Aceste filme au fost descoperite de catre Philippe Mora, regizor australian, care a sustinut ca productiile sunt de o calitate deosebita.


Desi a fost lansat in format 3D abia la inceputul anilor 1980, filmul Dial M for Murder a fost realizat de catre Alfred Hitchcock in 3D, inca din 1954.



Filmele 3D si sanatatea


Cercetatorii americani au sustinut ca persoanele care vizioneaza foarte des filme 3D pot avea probleme de sanatate, precum dureri foarte puternice in zona capului, in special in cazul acelor persoane care au probleme cu vederea. Acest lucru se intampla deoarece creierul depune un efort mai mare atunci cand sunt vizionate filme 3D. Au fost multe cazuri in care oamenii s-au plans de dureri de cap si greata in urma vizionarii frecvente a filmelor 3D.


In acelasi timp, se sustine ca filmele 3D pot sa ii ajute pe copiii care au sub sase ani si care sufera de strabism, insa aceasta afirmatie este vazuta cu suspiciune, in special de catre cei care au avut problemele amintite anterior (dureri de cap, greata), dupa vizionarea filmelor 3D. Tehnic, filmele forteaza publicul sa isi miste ochii in mod artificial, deloc confortabil.


Tehnologii pentru producerea si redarea filmelor 3D:



  • tehnologia anaglifica 3D - ochelari pasivi rosii si cyan – cu ajutorul acestei tehnologii, in cazul vizionarii filmelor 3D nu este nevoie de HDTV sau de vreun echipament special, ci doar de ajustarea culorilor, fapt ce amelioreaza efectele 3D. Ochelarii pot fi realizati chiar si acasa.

  • tehnologia polarizata 3D - ochelari pasivi polarizati;

  • tehnologia afisarii alternative - ochelari activi sau casca;

  • protectia autostereoscopica - fara ochelari sau casca;