Episcia

Episcia

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriHobby
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari3110

Voteaza & Distribuie

Descriere

Episcia face parte din familia gesneriaceaelor, asemeni violetelor africane, a streptocarpusului sau a kohleriei. Spre deosebire, insa, de surorile sale, este o iubitoare de apa. Sunt spectaculoase atat prin flori, cat si prin frunzisul frumos colorat. Episcia este originara din zonele tropicale ale globului, u precadere American Centrala si de Sud, insa, in timp, a devenit una dintre cele mai iubite si mai cautate plante de apartament, raspandindu-se peste tot pe glob. Numerosi impatimiti ai acestor plante au creat hibrizi spectaculosi, combinand materialul genetic al celor doua specii intalnite in natura, Episcia cupreata si Episcia reptans. Ce a iesit? O feerie de culori.




Episcia


Episcia




Descrierea episciei

Episcia are frunze carnoase, acoperite de perisori fini. Culoarea variaza de la verde deschis pana la inchis sau chiar roscat. Cele variegate sunt cu adevarat impresionante si bucura ochiul privitorului. Episciile tind sa formeze o tufa bogata care curge din ghiveci. Tocmai de aceea se recomanda plantarea lor in ghivece suspendate, pentru un efect spectaculos, de planta curgatoare. In momentul in care incep sa infloreasca, tufa este o incantare.


Florile variaza in ceea ce priveste culoarea, insa, in principiu, toate au forma unei mini-trompete ce se sprijina pe o tija mica. Florile variaza de la rosu, roz, ciclam sau alb la tot felul de combinatii, stropi, picatele si degradeuri. Unele flori au petalele zimtate, in vreme ce altele au marginea perfecta.




Episcia Pink Brocade variegata


Episcia Pink Brocade variegata




Cresterea si ingrijirea episciei

Trebuie sa tinem cont de faptul ca episciile au ritmuri de crestere diferite, asadar ingrijirea lor se face individual. Nu sunt atat de sensibile precum violetele africane, insa la un lucru trebuie sa fim atenti: socurile termice si curentii de aer. Atat in sezonul rece, cat si vara, pe canicula, nu trebuie sa le supunem socurilor de temperatura. Doar cateva minute de expunere sunt de ajuns pentru a le compromite iremediabil.


Episcia se planteaza in ghivece pe masura ei, adecvate dimensiunii plantei. Nu o plantati in ghiveci mare direct in speranta ca va creste oricum, intrucat riscati sa o omorati de la excesul de umiditate care se acumuleaza in sol. O episice care se dezvolta lent va fi plantata intr-un ghiveci micut si, pe masura ce creste, se replanteaza.




Episcia Jim's Canadian Sunset


Episcia Jim's Canadian Sunset




Episcia are nevoie de lumina intensa, fara expunere directa la soare. Cu toate acestea, adora razele de dimineata si cele de la apusul soarelui, cand intensitatea lor este redusa. Este o planta care poate fi crescuta la fel de bine si la lumina neoanelor, asta daca nu dispuneti de o incapere cu luminozitate suficienta sau daca lipsa de spatiu va obliga sa le asezati pe rafturi. Cate doua neoane de 36W asezate la o inaltime de circa 30 de centimetri de foliajul episciilor le asigura necesarul de lumina pentru o dezvoltare armonioasa.


Udarea

Episciile iubesc apa, astfel ca, daca se intampla sa scapati ceva mai multa la o udare, riscul de a putrezi este mai mic ca la violete africane, spre exemplu. In serile calde de vara, adora sa fie stropita din abundenta cu apa pe frunze. Retineti, insa, ca pulverizarea frunzelor se face cand soarele apune si nu mai exista riscul ca razele sa atinga planta, producand-i arsuri.


Se uda cand substratul este aproape uscat, in functie de marimea ghiveciului, a tipului de sol, a umiditatii si temperaturii din camera. In principiu, daca solul pare inca jilav, amanati udarea cu inca o zi sau doua.




Varietati de episcia


Varietati de episcia




Substratul

Episciile se planteaza in acelasi tip de substrat ca si violetele africane. Un pamant usor acid amestecat cu perlit, in proportii de 2-1 reprezinta amestecul ideal pentru episcii. Perlitul este o roca vulcanica maruntita, inerta din punct de vedere nutritional insa cu un important rol in afanarea substratului si in drenarea apei. Astfel, pamantul nu se mai strange si nu se mai intareste in jurul radacinilor plantei, iar riscul umiditatii excesive scade.


Fertilizarea se face la circa doua luni, respectand dozele recomandate pe sticla de fertilizant, sau diluat in cantitati mai mari de apa, la fiecare 3-4 udari. Se recomanda fertilizantul pentru plante cu flori, alternat cu cel pentru dezvoltarea frunzelor.


Inmultirea episciei

Episciile se inmultesc fie prin divizarea tufei, fie prin butasire. Se rup lastari tineri, lungi de aproximativ 6-8 centimetri, care se planteaza in amestec de turba cu perlit, peste care se aseaza o sticla de plastic taiata pe jumatate. In momentul in care apar frunze si lastari noi, planta s-a prins. Episcia se mai inmulteste si prin seminte.