Dieta de cuplu

Detalii

CategoriiSanatate
TaguriFitness
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari1295

Voteaza & Distribuie

Descriere

dieta_de_cupluE firesc ca apetitul sa creasca in doi. In compania partenerului poftele sunt mai mari si mai variate si astfel dam frau liber kilogramelor in plus. Specialistii au observat si ei acest lucru, ceea ce i-a determinat sa puna pe picioare o dieta de cuplu, foarte avantajoasa daca ne gandim la timpul pe care il petrecem alaturi de persoana iubita.


Daca stam sa numaram toate iesirile la restaurant, weekend-urile si serile in care lenevim la televizor cu un castron mare, mare de chips-uri sau popcorn, cadourile dulci din partea lui sau cinele romantice pe care le pregatim cu atata fast in ideea de a-l impesiona cu o reteta delicioasa, ne va lua instant durerea de cap.


Unde-s doi, puterea creste


Conform acestui proverb, dieta de cuplu e avantajoasa din mai multe puncte de vedere:



1. Vei scapa de sentimentul de marginalizare. E destul de trist sa ajungi acasa dupa o zi extenuanta cu o foame de lup si sa te rezumi la o salata sau un iaurt degresat, in timp ce iubitul tau savureaza o portie imensa de cartofi prajiti cu dressing de maioneza si in plus bea si o Cola ca sa-i pice bine.



Astfel e foarte posibil sa te lasi de orice regim si sa uiti prin cate „greutati alimentare" ai trecut. Nu e vorba de coleg, vecin sau persoana de la masa alaturata, ci chiar de partenerul tau de viata.



2. De una singura e tentant si usor sa dai cu piciorul la tot, dar in doi regimul are sanse sa reziste mai mult timp. Chiar daca unul dintre voi e pe punctul de a renunta, exista sansa ca celalalt sa nu se lase batut. Acest lucru poate oscila de la unul la altul si in timp, prin sprijin reciproc, veti reusi sa duceti treaba pana la capat.



Nu infulecati pe ascuns! Caloriile nu se ascund, ci se depun exact in locurile nedorite.



3. Daca urmati aceasta dieta de cuplu va veti bucura mai mult timp de compania persoanei iubite si veti putea face impreuna o sumedenie de activitati. Puteti transforma gatitul, aparent o activitate clasica, intr-o experienta frumoasa si distractiva, pe care o veti relua ori de cate ori cu placere.


Femeia vs. Barbat


Daca rezultatele dietei sunt in favoarea partenerului, nu va demoralizati. E un lucru stiut ca de obicei barbatii ard mai repede caloriile decat femeile pentru ca detin mai multa masa musculara si mai putine tesuturi adipoase. E de preferat sa nu transformati regimul intr-o lupta acerba.


Numarul caloriilor

S-a demonstrat stiintific ca barbatii si femeile au nevoi diferite in ce priveste alimentatia. In cazul unui barbat nu e necesara reducerea numarului de calorii sub pragul de 1800, insa pentru o femeie situatia e mai delicata.



Ca femeie trebuie sa te asiguri ca alimentele consumate sunt bogate in fier, calciu, zinc, cupru si vitaminele D, B6 si B12. In ce-l priveste pe partenerul tau aducem in discutie o alimentatie cat mai variata, pentru a nu duce lipsa de fibre, caroten, magneziu, seleniu, vitamine: B9, C si E.



Cum ramane cu numarul de calorii si marimea farfuriei? O sa mancati amandoi acelasi tip de mancare, insa tu vei reduce semnificativ din cantitate.