Cum poți crește capacitatea de stocare a laptopului sau PC-ului tău?

Cum poți crește capacitatea de stocare a laptopului sau PC-ului tău?

Detalii

CategoriiIT
Tagurilaptop
Ultima actualizareMiercuri 24 februarie 2021
Vizualizari201

Voteaza & Distribuie

Descriere

Spațiul de stocare al PC-ului sau laptopului reprezintă un loc în care se păstrează toate fișierele pe care le salvezi (imagini, filme, muzică, videoclipuri, documente, programe, jocuri). Orice PC sau laptop are un spațiu de stocare limitat. Prin urmare, atunci când trebuie să salvezi o mulțime de fișiere, capacitatea de stocare a calculatorului nu va face față la nesfârșit. Dar ce te faci dacă trebuie să stochezi date în continuare? Dacă ai observat că spațiul de stocare este aproape plin și nu mai poți salva diferite fișiere, este timpul să treci la un plan de rezervă. Iată cum poți crește capacitatea de stocare a calculatorului tău, prin câteva metode simple și eficiente.

Șterge fișierele inutile

Un prim pas de a mări spațiul de stocare al calculatorului este să treci prin toate fișierele, să le verifici și să stabilești de care nu mai ai nevoie. Cu siguranță există o mulțime de aplicații pe care nu le utilizezi sau documente și imagini salvate inutil. Cu alte cuvinte, poți considera că faci curățenie în calculatorul tău. Deși este o metodă mai lentă, nu costă nimic și îți poate crea foarte mult spațiu liber.

Actualizează-ți hard drive-ul

Hard drive-ul (HDD) reprezintă acea piesă din calculator care asigură spațiul de stocare, deci unde se stochează toate fișierele. În funcție de fiecare laptop sau PC, îți poți schimba hard drive-ul cu unul mai mare. Spre exemplu, ai putea schimba un HDD de 500 GB cu unul de 1 TB. Alege hard drive-ul cu atenție, deoarece acesta trebuie să se potrivească tipului de laptop/PC. Acesta trebuie montat de un profesionist, deoarece necesită de obicei dezasamblarea unității PC sau laptopului.

Adaugă un solid state drive (SDD)

Hard drive-ul devine din ce în ce mai demodat, în timp ce utilizatorii preferă să folosească mai degrabă un solid state drive. Un SSD nu conține piese mobile, deci este mai silențios. Acesta reprezintă, de fapt, un cip pe care se stochează datele. De asemenea, un SSD este mai rapid, deci calculatorul va funcționa ca nou după instalarea acestuia. Ține cont de tipul calculatorului, atunci când alegi un SSD. Unele site-uri pot efectua o analiză de compatibilitate în acest sens.

Mută fișierele pe un HDD/SDD extern

Poți alege un hard drive sau un solid state drive extern, care se conectează prin USB la PC sau laptop. Pe un astfel de drive îți poți muta acele fișiere pe care le utilizezi mai rar. Instalarea drive-ului extern durează câteva secunde, mulțumită USB-ului. Mută fișierele pe un USB flash drive Un USB flash drive este un stick de memorie de mici dimensiuni, care se conectează la portul USB și nu necesită instalare. Odată ce ai mutat aici fișierele rar utilizate, le poți șterge din calculator.

Folosește stocarea cloud

Tehnologia cloud reprezintă o bază de date online care utilizează servere, pentru a stoca diferite tipuri de fișiere doar prin conexiune la internet. Există diferite softuri de cloud, însă poți apela și la Google Drive, o soluție mai accesibilă.

Folosește un NAS drive

Network attached storage (NAS) drive este un drive care se conectează la routerul de internet. Orice PC sau laptop conectat la același internet poate accesa fișierele din NAS drive. Este foarte simplu de instalat și de utilizat și poate avea diferite capacități de stocare.

Folosește funcția de „curățare disc” sau „disk cleanup”

Funcția „disk cleanup” sau „curățare disc” este o funcție integrată a Windowsului, care te ajută să elimini fișierele inutile sau temporare, cele din coșul de gunoi și memoria cache. Toate acestea ocupă spațiul de stocare degeaba. Cum accesezi „disk cleanup”:

  1. Apasă butonul Start!
  2. Accesează Control Panel, apoi click pe System and Security, pe Administrative Tools și pe Disk Cleanup.
  3. Va apărea fereastra Disk Cleanup, unde trebuie să alegi hard disk-ul pe care dorești să-l cureți. Apasă OK.
  4. Selectează fișierele pe care vrei să le elimini, apoi apasă OK și Delete.

Așadar, există numeroase metode prin care poți crește capacitatea de stocare a calculatorului sau PC-ului. În funcție de bugetul tău, alege metoda sau metodele care ți se par cele mai potrivite.

Sursa foto: unsplash.com/photos/tAKXap853rY