Animale cu memorie mai buna decat a omului

Animale cu memorie mai buna decat a omului

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriAnimale - Pasari
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari4569

Voteaza & Distribuie

Descriere

Animalele sunt, adesea, socotite „dobitoace fara simtaminte sau amintiri", dupa cum le descriu o seama de texte, insa chiar in cel din urma aspect oamenii gresesc profund, chiar daca se gratuleaza cu aprecieri de genul „ai o memorie de elefant". Oamenii tind sa se considere cel mai inteligent animal de pe Pamant, „stapanul lantului trofic", insa la capitolul memorie imediata apar deficiente frecvente: in pofida activitatii remarcabile a lobului frontal, tot uitam unde-am pus cheile. Este si zona de memorie la care unele animale il depasesc copios pe Homo Sapiens.


1. Memoria vizuala a cimpanzeilor o depaseste pe cea a omului

In decursul unui studiu desfasurat la Universitatea din Kyoto, un grup de cimpanzei a fost invatat sa numere de la 1 la 9, ceea ce este, deja, o realizare impresionanta. Ulterior, cimpanzeilor li s-au aratat cifre imprastiate aleatoriu pe un ecran de calculator. Cifrele au fost apoi ascunse si li s-a cerut sa identifice pozitia fiecaruia, in ordine. Au reusit acest lucru intr-o proportie incredibila.




cimpanzeu


cimpanzeul are o memorie vizuala mai buna decat a omului





Cercetatorii pun aceasta reusita pe seama memoriei fotografice a cimpanzeilor. Isi pot aminti detalii ale unei imagini chiar daca au vazut-o numai cateva secunde, ceea ce multi oameni nu reusesc sa faca, nici intr-un test identic.


2. Focile nu uita niciodata

Considerate de catre cercetatori drept „mamifere inteligente", printre cele mai inteligente vietati amfibii, focile fac deliciul numerelor de circ acvatic si nu numai. Cu toate ca instructorilor lor le-au trebuit ani de zile ca sa invete focilor giumbuslucurile cu mingea si saltul la inel, ei au remarcat memoria de lunga durata a simpaticilor creaturi. Cercetatorii de la Universtatea Santa Cruz, California, au reusit sa invete o foca pe nume Rio conceptul de „asemanare", aratandu-i un simbol si apoi o carte de joc cu acelasi simbol si una cu unul diferit. Daca identifica simbolul asemanator, Rio primea un peste.




foca


foca nu uita niciodata





Capacitatea cognitiva a focii a fost remarcabila, insa surpriza avea sa vina dupa 10 ani: la testul similar, cu numere si litere, a fost capabila sa le identifice la fel de usor pe cele identice. Este cea mai indelungata perioada de retentie a unei amintiri inregistrata la animale. Tinand cont de media lor de viata, de 25 de ani, a fost ca si cum un om de 70 de ani si-ar fi amintit trucul cu cartile de joc, explicat numai o data, pe cand avea 30 de ani.


3. Si, bineinteles, memoria elefantului….

Pahidermele pot tine socoteala a ceea ce se intampla, in fiecare secunda, cu pana la 30 dintre membri grupului sau familiei lor, aflati in acelasi areal. Elefantii realizeaza acest lucru prin crearea unei harti mentale pe care este localizata pozitia fiecarui membru al „tribului", chiar daca unii sunt separati de restul grupului. Cum fac asta?




elefant


elefantul are o capacitate de memorare imediata





Ei au abilitatea de a urmari si cataloga urmele de… urina lasate de ceilalti. Ori de cate ori intalnesc mirosul urinei, ei pot stabili locul si directia in care s-a dus faptasul. Astfel, procesul de memorare imediata este dedicat, in mare parte, alcatuirii si mentinerii acestei harti mentale.


4. Pisica are o memorie pe termen scurt de 20 de ori mai eficienta ca a omului

„Accidente" cu memoria imediata ni se intampla de nenumarate ori. Acest lucru nu prea este valabil si la pisici. Memoria pe termen scurt este in relatie cu o actiune desfasurata in prezent, iar cand atentia omului este distrasa de ceva, informatia legata de actiune nu se mai fixeaza in memoria pe termen lung. Si astfel, cheile de la masina „dispar" in neant.




Pisica


Pisica are o memorie pe termen scurt de 20 de ori mai eficienta ca a omului





Amintirile persista in memoria imediata cam 30 de secunde. La pisici, acestea raman valabile circa 10 minute. Testele efectuate au dovedit ca pisicile retin in minte evenimentele imediate pe o durata de 10-20 de ori mai mare decat majoritatea animalelor, depasindu-l si pe om. Daca atentia omului poate fi distrasa si apoi uita ce facea inainte, micile feline nu patesc la fel. Nu-si vor rrrrrrrrrrrrataci niciodata ochelarii.