Trucuri pentru un machiaj impecabil în orice situație

Detalii

CategoriiInfrumusetare
Taguricosmetice, Machiaj
Ultima actualizareVineri 10 februarie 2023
Vizualizari620

Voteaza & Distribuie

Descriere

Fiecare dintre noi are nevoie de o minimă pregătire pentru diferitele momente pe care le avem de parcurs. Sensibile și atente la detaliile care fac diferența, doamnele și domnișoarele au de abordat inclusiv chestiunea delicată a confortului și imaginii propriului chip. Cu alte cuvinte, orice femeie ajunge să simtă necesitatea de a beneficia de un machiaj impecabil, indiferent de situație.

Dezideratul poate fi, însă, perturbat de varii obstacole, precum tipologia tenului, specificul machiajului ales, condițiile de mediu. Iarna, de exemplu, sunt recomandate anumite produse, însă sezonul estival impune utilizarea de texturi mai ușoare, pentru a evita eventualele probleme cauzate de căldură. Oricare ar fi conjunctura, este esențial să știm că putem conta pe anumite trucuri în obținerea unui machiaj perfect în orice situație.

Produse potrivite fiecărui tip de ten

Primul și cel mai important sfat – primit atât de la dermatologi, cât și de la specialiștii în cosmetică – se referă la necesitatea de a alege acele produse de machiaj potrivite fiecărui ten în parte. O piele cu tendințe de îngrășare, de exemplu, va tinde să producă mai mult sebum și să deterioreze astfel baza de machiaj dacă i se aplică soluții dedicate pielii uscate, care necesită, dimpotrivă, hidratare și hrănire suplimentară.

Pe de altă parte, este posibil să existe atracția către un produs promovat intens în mass-media, pe rețelele de socializare sau în saloanele de specialitate. Atitudinea cea mai sănătoasă este să cunoaștem mai întâi lista de ingrediente, pentru a le putea evalua eficacitatea în relație cu pielea pe care dorim să aplicăm produsul. Recomandarea este cu atât mai utilă persoanelor care au ten sensibil, cu tendința de a se irita sau de a reacționa rapid la stimuli care îl pot dezechilibra. Așadar, pentru a ști sigur că alegem varianta cea mai sănătoasă, este bine să ne consultăm cu un estetician experimentat sau – și mai indicat – cu un medic dermatolog. Astfel, orice listă de ingrediente va putea fi citită în cunoștință de cauză, iar alegerea finală are toate șansele să fie potrivită pielii.

Pregătirea corespunzătoare a tenului

Primul lucru în această etapă este spălarea feței, adăugând un plus nutritiv iarna, dar evitând utilizarea produselor pe bază de uleiuri în timpul verii. Pentru a oferi prospețime unei fețe cu tendința de a transpira sau de a-și aglomera porii și pentru a o pregăti pentru aplicarea machiajului, este recomandată răcorirea ușoară cu un cub de gheață – gheața va răci pielea și va închide porii.

Hidratarea este absolut necesară ulterior, prin aplicarea cremei adaptate tipului de ten, lăsând-o să se absoarbă cât mai bine în piele. Conform specialiștilor în cosmetică, primerul reprezintă alegerea inspirată pe care se poate construi machiajul ideal – datorită bazei de substanțe care susțin tenul să devină mat, este util pentru a preveni deteriorarea machiajului și pentru a-l face să dureze mai mult, chiar și vara. În cazul unui ten care nu tolerează straturi suplimentare de machiaj, există recomandări ce indică alegerea unei creme solare cu absorbție rapidă, cu dublu rol: protector și bază de machiaj.

Culori potrivite și produse de calitate

Rezultatul dorit de orice femeie este o imagine estetică plăcută, fie ea naturală sau îndrăzneață. Pentru a obține acest efect, este nevoie atât de alegerea unor nuanțe potrivite persoanei respective, cât și de folosirea de produse garantate din punct de vedere calitativ. Pentru ochi, de exemplu, funcționează excelent produsele waterproof – rezistente la apă și la umiditate – și, prin urmare, capabile să tolereze bine utilizarea pe tot parcursul zilei. Multe dintre aceste produse pot fi utilizate inclusiv de către persoanele sensibile, ceea ce asigură un machiaj de calitate indiferent de situație. Ca truc estetic și practic, sub ochi este recomandabil să se aplice mai întâi un anticearcan de calitate, apoi fardul de pleoape de lungă durată, întotdeauna preferabil fardului sub formă de pulbere. Astfel ochii sunt puși în evidență, iar adaosul de iluminator va face chipul să iasă și mai bine în evidență, într-un mod subtil și atrăgător.

Pentru buze impecabile, aplicarea unui lipgloss sau a unui ruj clasic se recomandă a fi efectuată peste o bază aplicată cu un creion de buze în ton cu nuanța aleasă. În acest mod machiajul gurii va rămâne estetic pentru mai mult timp. Ca o atingere finală, este extrem de utilă utilizarea unui spray de fixare pe bază de apă termală pentru a permite întregului rezultat să persiste pe piele fără a suferi modificări nedorite.
Oricare ar fi produsele alese pentru un machiaj bun, soluțiile de încredere se găsesc întotdeauna în gama de oferte a producătorilor cu experiență, certificați oficial și recomandați de milioane de utilizatori.

Sursa foto: unsplash.com/photos/YGmk9UZMdZg