Sfaturi pentru creșterea eficienței fermei tale

Detalii

CategoriiCasa/gradina
TaguriAgricultura
Ultima actualizareMiercuri 18 ianuarie 2023
Vizualizari313

Voteaza & Distribuie

Descriere

Agricultura este o activitate practicată de milenii, fiind și în acest moment un domeniu în plină dezvoltare, necesar pentru a acoperi cerințele de hrană la nivel global. Fermierii au căutat mereu soluții care să-i ajute în obținerea de recolte mai bogate și calitative, în acest sector fiind nevoie să se producă nu doar mai mult, ci și mai repede. Noile tehnologii apărute pe piață și soluțiile digitale contribuie din plin la performanța și profitabilitatea fermelor, domeniul agricol beneficiind astfel și el de inovațiile din zona digitală.

Din rândurile de mai jos vei afla ce soluții și sfaturi îți recomandăm pentru creșterea eficienței fermei tale.

Investește în tehnologie


Sectorul agricol nu este nici el ocolit de inovațiile din tehnologie, iar ca să rămână performantă, o fermă are nevoie de investiții constante în acest sens. Astfel de soluții noi și moderne se pliază pe dorința fermierilor de a deveni tot mai eficienți, și de putea concura pe o piață tot mai globalizată.

Un răspuns care te poate ajuta să practici o agricultură eficientă este o platformă pentru agricultură, care poate să-ți ofere dintr-un singur loc accesul la întreaga informație de care ai nevoie. Cu ajutorul unui astfel de instrument digital integrat, ai acces dintr-un singur loc la module esențiale pentru monitorizarea și administrarea întregii tale ferme. Folosind un astfel de canal modern de interacțiune poți urmări evoluția de la distanță a culturilor prin intermediul imaginilor satelitare, poți primi avertizări în timp real dacă sunt prognozate probleme, de exemplu alerte meteo sau risc de apariție a bolilor și dăunătorilor, și ai controlul permanent asupra utilajelor agricole. Astfel, activitatea ta va fi optimizată, iar ferma va deveni mai performantă.

Ai în vedere utilajele și echipamentele necesare fermei Alte aspecte logistice care țin de agricultură se referă la utilajele și echipamentele necesare pentru desfășurarea activităților din fermă. În cazul în care bugetul nu îți permite să achiziționezi modele noi de tractoare, motocultoare sau semănătoare, poți avea în vedere varianta de a achiziționa unele second hand. Alt tip de achiziții importante pe care este recomandat să le ai în vedere sunt sistemul propriu de irigații, dar și o investiție în panouri solare, foarte importante pentru economiile la facturile la energie electrică.

Fii deschis la noutăți


În domeniul agricol apar în permanență informații și noutăți care te pot ajuta să îți completezi cunoștințele, indiferent de cât de bine ești pregătit, așa că este important să rămâi conectat la știrile din zona legislativă, dar și la sfaturi și trucuri ce îți pot fi de folos în fermă. O sursă utilă de informare sunt și forumurile de discuții sau grupurile dedicate profilului business-ului tău. Aici ai posibilitatea de a interacționa cu fermieri din alte zone și să discutați despre aspecte comune afacerilor voastre.

Încearcă să dezvolți culturi de nișă sau mai puțin exploatate

Un alt aspect care poate determina o fermă să fie mai eficientă este să se concentreze pe cultivarea unor tipuri de plante noi sau mai puțin exploatate. În noile condiții climatice, tot mai mulți fermieri români se orientează spre culturi care se pot dezvolta și în mediile de la noi, de exemplu soiuri de fructe sau legume existente până acum preponderent doar în zonele mai calde, precum sorg sau smochin. În funcție de zona în care se află ferma, poți avea în vedere astfel de culturi noi. Chiar și unele plante medicinale mai rare pot fi preluate pentru prelucrare în diferite industrii, precum cea alimentară, cosmetică ori cea farmaceutică.

Investește, așadar, în soluțiile și tehnologiile care te ajută să optimizezi activitatea fermei tale și să obții producții mai mari și recolte profitabile.

Sursa foto: unsplash.com/photos/G0m9kKvkkB8