Povestea mireselor prin corespondenta: Buddha din podul casei de Julie Otsuka

Detalii

CategoriiCultura
TaguriCarti
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari1217

Voteaza & Distribuie

Descriere

O carte neobisnuit de frumoasa in dramatismul ei, Buddha din podul casei de Julie Otsuka a aparut in aceasta saptamina in colectia „Biblioteca Polirom. Actual", traducere si note de Casiana Ionita, disponibila si in format digital.

La doar un an de la publicare, The Buddha in the Attic (Buddha din podul casei) a fost recompensat in 2012 in Statele Unite cu PEN/Faulkner Award si in Europa cu Prix Femina Étranger. Romanul s-a aflat, de asemenea, pe lista de bestselleruri a publicatiilor San Francisco Chronicle si New York Times.

Subiectul neobisnuit al romanului Buddha din podul casei este importul masiv de femei japoneze in San Francisco in anii 1920. Tratate ca o marfa, femeile erau comandate prin posta, in urma unor casatorii aranjate prin corespondenta si bazate doar pe un schimb de fotografii – o afacere prospera pentru mijlocitorii acestor aranjamente.

Julie Otsuka alege o forma de naratiune inedita, poetica, pentru a spune povestea tinerelor japoneze ajunse pe pamint american. Concentrarea istoriilor personale in fraze scurte, de mare impact, cu un ritm interior captivant, confera forta si farmec naratiunii ce a fost asemanata de critici cu vocea colectiva a corului antic grecesc.

Realitatea care le asteapta pe tinerele japoneze pe tarimul fagaduintei este una neasteptata, de multe ori cruda, si multe din ele nu-si vor reveni niciodata. Insa in urma acestui fenomen a rezultat o intreaga generatie de origine nipona care a inceput sa traiasca intr-o noua patrie, iar ulterior a cazut victima vinatorii de vrajitoare din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Buddha din podul casei isi desfasoara firul sub forma unor povesti intretesute, unele nu mai lungi de un paragraf. Desi aceasta concentrare narativa pare sa le impuna personajelor o distanta emotionala, ea insufla de fapt romanului o puternica incarcatura afectiva. Stilul incantatoriu al lui Otsuka face ca proza ei sa se apropie de poezie." (The New York Times Book Review)

Carte recomandata de: BookMag

Julie Otsuka s-a nascut in 1962 la Palo Alto, in California, din parinti de origine japoneza, emigranti la prima si a doua generatie. A urmat cursurile faimoasei Yale University, apoi a absolvit un masterat in Arte Frumoase la Columbia University. Romanul ei de debut, When the Emperor Was Divine, aparut in 2002, are ca tema deportarea japonezilor americani in lagare de concentrare, in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Volumul a fost tradus in sase limbi, a fost recompensat cu Asian American Literary Award si s-a bucurat de un imens succes la public.

In pregatire, in colectia „Biblioteca Polirom" (coordonator Bogdan-Alexandru Stanescu):

Margaret Mazzantini, Nimeni nu se salveaza singur

• Pierre Drieu la Rochelle, O femeie la fereastra.
Fragmente din roman:

Pe vapor dormeam jos de tot, la clasa a treia, unde era murdar si intunecat. Paturile erau niste rame inguste din metal puse unele peste altele si saltelele erau tari, subtiri si innegrite, cu pete facute de alte calatorii, de alte vieti. Pernele erau umplute cu paie

uscate. Intre cusete erau resturi de mancare, iar podeaua era umeda si alunecoasa. Nu aveam decat un hublou, iar seara, dupa ce se inchidea, intunericul era plin de soapte. Oare o sa doara ? Corpurile se suceau si se invarteau sub paturi. Marea urca si se

retragea. Atmosfera umeda ne sufoca. Noaptea ne visam sotii. Visam sandale noi de lemn si cupoane infinite de matase indigo si cum intr-o zi aveam sa locuim intr-o casa cu horn. Visam ca eram frumoase si inalte. Visam ca ne intorseseram in orezariile din care ne-am dorit atat de mult sa scapam. Visele cu orezaria erau intotdeauna cosmaruri. Le visam pe surorile noastre mai mari si mai frumoase, vandute de tatii nostri unor case de gheise ca sa avem ce sa mancam, si cand ne trezeam, nu mai puteam sa respiram. Pret de o clipa mi s-a parut ca eram ea.
Pe vapor nu aveam de unde sa stim ca atunci cand ne-am vazut sotii pentru prima data, nu reuseam sa ne dam seama care dintre ei erau. Ca multimea de barbati cu sepci si haine negre, ponosite, care ne astepta jos, in port, nu semana deloc cu tinerii frumosi din poze. Ca pozele pe care ni le trimisesera erau facute cu douazeci de ani in urma. Ca scrisorile nu erau scrise de sotii nostri, ci de alti oameni, profesionisti cu o caligrafie aleasa, a caror meserie era sa scrie minciuni ca sa te ispiteasca. Ca atunci cand ne-am auzit numele strigat pentru prima data de pe partea cealalta, una dintre noi si-a acoperit ochii si s-a intors cu spatele – Vreau acasa –, dar noi, celelalte, ne-am lasat capul in jos, ne-am aranjat fusta de la chimono, am coborat pe pasarela si am iesit afara, unde inca mai era cald. Suntem in America, ne-am spus, nu trebuie sa ne facem griji. Si ne inselam.