Mentinerea greutatii presupune continuarea dietei pentru o perioada

Detalii

CategoriiSanatate
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari2221

Voteaza & Distribuie

Descriere

Mentinerea greutatii dupa dieta


Foarte multe persoane reusesc sa slabeasca, dar nu reusesc sa se mentina definitiv la noua greutate, pentru ca se intorc la stilul de viata anterior curei de slabire, fara a se gandi la o perioada de acomodare a organismului cu noua greutate.


Trebuie sa stiti ca propriul nostru corp are tendinta de a se intoarce la greutatea initiala, chiar dupa ce a slabit, de aceea perioada imediat urmatoare curei va trebui sa fie una in care sa fim preocupate de mentinerea greutatii.


Din punct de vedere al regimului alimentar si al celorlalte modificari pe care le-a adus dieta in stilul nostru de viata este o perioada mai usoara, multe dintre noi insa sar peste ea, din nerabdarea de a manca din nou alimentele interzise pe parcursul dietei, si se pot trezi cu kilogramele in plus la loc, fara ca macar sa realizeze.


Ce trebuie sa facem pentru a ne mentine la noua greutate


De data aceasta nu putem vorbi despre o dieta propriu-zisa, ci despre un regim de viata sanatos pe care nu ar fi rau sa il urmam mereu.


Iata cateva recomandari ce iti vor permite mentinerea greutatii, dar si pastrarea optimismului si a unei stari de bine si, de ce nu, a sanatatii tale:


- Introdu progresiv, in cantitati mici, alimentele pe care nu ai avut voie sa le consumi in timpul curei de slabire;


- Incearca sa te feresti in continuare de carbohidrati, macar pentru o perioada. Aici ne referim in special la paine, pe care nu ar trebui sa o asociem fara ezitare oricarei mese;


- Mananca salate de cruditati : fructele si legumele raman aliatii tai;


- Nu uita de micul dejun : trei mese echilibrate pe zi, plus doua mici gustari din fructe sau legume te vor ajuta sa te mentii;


- Renunta definitiv la mezeluri, la carnea procesata. Bogate in calorii, sare si sarace in… carne, acestea sunt un mare dusman al siluetei tale;


- Consuma dulciuri cu prudenta. Din cand in cand poti manca o patratica sau doua de ciocolata, sau o inghetata mica, dar nu exagera si nu face un obicei din consumul acestora;


- Renunta si la racoritoarele carbogazoase din comert. Bea numai sucuri naturale, de preferinta facute chiar de tine. Stii ce buna si usor de facut e o limonada de casa ?


- Modifica modul in care gatesti : prefera alimentele fierte la abur, sote chiar, in detrimentul prajelilor;


- Continua sa mergi pe jos – renunta la lift si fa plimbari lungi seara, care te vor ajuta si sa dormi mai bine;


- Permite-ti din cand in cand o mica exceptie. Consumul unei cantitati moderate de alimente asa-zis interzise nu trebuie sa te faca sa renunti, ci sa mergi mai departe, mai ales ca acum scopul este acela de a te mentine.


Trebuie sa retii insa ca tot prin vointa, rabdare si perseverenta vei reusi sa slabesti si sa te mentii!