Festivalul Saptamana Haferland

Detalii

Categorie
Festivaluri
Modificat
acum 4 ani si 11 luni
Vizualizari
509

Voteaza & Distribuie

Descriere

Festivalul Săptămâna Haferland: „meșteșugul” de a aduce turiști în satele săsești

Cea de-a șasea ediție a Săptămânii Haferland, cel mai mare eveniment local dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, va avea loc în perioada 2-6 august 2018 și așteaptă peste 6.000 de turiști din România și din afara țării.

Ediția din acest an a festivalului are ca tematică centrală meșteșugurile, sub sloganul Festival cu meșteșug, săsesc.Festivalul își propune să îi implice pe turiștii veniți în satele săsești în activități cât mai interesante pentru toate vârstele: ateliere de meșteșuguri, activități pentru copii, concerte de jazz și de muzică clasică în bisericile fortificate, proiecții de film, spectacole de teatru, plimbări cu bicicleta, căruța sau tractorul, expoziții de artă, muzică și dansuri, brunch-uri cu preparate locale și deja celebrul bal săsesc.

“Ne bucurăm că de la an la an festivalul crește și că atrage turiștii de toate vârstele, din toate zonele țării, ba chiar din afara României. Suntem mândri că am contribuit la încurajarea turismului în satele săsești și vrem să ne implicăm în continuare pentru ca meșteșugurile și tradițiile din Haferland să facă parte din istoria vie a României”, a declarat Michael Schmidt, președintele fundației cu același nume și inițiatorul festivalului.

Cea de-a șasea ediție a Săptămânii Haferland va include localitățile Archita, Roadeș, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri. Anul acesta vioara Stradivarius Elder-Voicu ajunge în Haferland pentru un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu în Biserica Fortificată din Criț, pe 4 august, ziua principală a festivalului.

Primele cinci ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 15.000 de participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și Germania.

Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt susținută de Fundația Adept, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația Tabaluga și Asociația Nowero Rupea și-au propus să promoveze nu doar satele săsești, ci și comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești în materie de olărit, brodat, pictat sau alte activități specifice zonei.