Parcul - premiera - ora 19

DECORURI SI COSTUME DOROTHEA IORDANESCU

MUZICA ILDIKO FOGARASSY

MISCARE SCENICA MALINA ANDREI

CONCEPTIE LUMINI & VIDEO LUCIAN MOGA

UN SPECTACOL DE STEFAN IORDANESCU

Despre Parcul

Oberon si Titania, perechea divina a lui Shakespeare, au parasit padurea lor ateniana, ducandu-se in campiile joase ale unui parc murdar, de la periferia unui oras, pentru a-i ferici pe oamenii secolului XX cu visul lor, al unei nopti de vara. Vor sa redea pofta de viata unei societati inghetate, dar care se considera iluminata, o societate in care relatiile superficiale se calculeaza minimalizand riscurile, conform unei „logici a sentimentelor” mic-burgheze. Inca o data, arta va face un serviciu divinitatii: cu alte cuvinte, sub forma unor opere de arta, este adusa in discutie dimensiunea mitica a existentei in sensul larg al cuvantului. Aceasta dimensiune, sub chipul unui altceva, exterior, al unei realitati existentiale pseudo-rationaliste, de fapt o va dirija de la distanta si ii va trasa, in prealabil, calea.

Oberon vrea sa trezeasca in inimile acestor burghezi intre doua varste o senzualitate consimtita, acea „placere inteleapta”. Dar zeii se joaca cu focul, caci: „nu starnesti in cineva imagini obscure ale unui trecut indepartat, fara sa stii daca acel individ poate trai cu acel trecut”. Misiunea se dovedeste a fi un periculos dans pe sarma intre un fenomen de opacizare cu nenumarate urmari, pe de-o parte, si un fanatism mitic orb, pe de alta.

Si tocmai o societate aflata sub vraja orasului distrus Troia au ales Oberon si Titania pentru misiunea lor. Se intampla ce trebuia sa se intample: in excesul sau de zel, avid de castig, artistul Cyprian abuzeaza de puterea sa si, nechibzuit, rascoleste umbre stravechi in sufletele oamenilor. El exhumeaza monstri fiorosi din situri arhaice si pune in scena o reciclare fantomatica a miturilor, astfel incat „in loc de dragoste se va aprinde in curand o banala iasca”.

In parcul superficialitatii, perechea divina voia sa semene visul ei al unei nopti de vara. Semintele rasar, plantele infloresc, dar florile lor sant perverse. Iar de cules, culege moartea. Misiunea se dezechilibreaza, numarul de echilibristica esueaza. Visul noptii de vara devine un cosmar coagulat al unei prabusiri interminabile. Fara plasa, deasupra infernului Troiei, ultimul salt mortal al zeilor esueaza.

Michael Niklas

Autorul:

Botho Strauß s-a nascut in 2 decembrie 1944, la Naumburg / Saale, in familia unui chimist. Studiaza literatura germana, istoria teatrului si sociologia la Köln si la München, si, ca student, lucreaza la celebrul Kammerspiele din München. Intre 1967 si 1970, il regasim editor si cronicar la revista Theater Heute (Teatrul Azi). Sub directia lui Peter Stein devine dramaturg la Teatrul Schaubühne din Berlin. Traduce sau adapteaza texte, iar mai apoi incepe sa scrie piese originale.

Botho Strauß este, probabil, cel mai important dramaturg, eseist si romancier german al ultimelor decenii. Crescut si format in atmosfera in ruine a Germaniei postbelice, nu-l intereseaza sa fie in trend: intr-o epoca in care miscarile sociale sunt un subiect suculent pentru creatorii de arta, el scrie despre anonimi. Personajele lui sunt victimele propriilor sperante esuate. Creatia lui Botho Strauß este o intensa reflectare a societatii moderne, perceputa prin temele predilecte ale autorului: singuratatea, claustrarea, lipsa comunicarii. Alegerea Berlinului ca decor al celor mai multe dintre textele lui face din acest oras o metafora a singuratatii omenesti.

De altfel, scrie nu numai piese de teatru, ci si romane si nuvele, la randul lor adesea adaptate pentru scena.

In 1977, Botho Strauß scrie Trilogia revederii, anume pentru trupa Teatrului Schaubühne din Berlin, avand un succes rasunator. E doar inceputul. Printre celelalte piese de teatru semnificative semnate de Botho Strauß se numara: Die Hypochonder, Groß und klein, Kalldewey, Farce, Schlusschor, Unerwartete Rückkehr, Schändung (dupa Titus Andronicus de Shakespeare) etc., texte care care devin curand spectacole cu o influenta cruciala in istoria teatrului german contemporan.

Pe la mijlocul anilor ’80, incep si recunoasterile oficiale. Dupa Premiul pentru Dramaturgie al orasului Hanovra (1975), Premiul pentru literatura al Academiei Bavareze de Arte Frumoase (1981) si altele, in 1989, Botho Strauß este distins cu premiul Georg Büchner, cea mai inalta distinctie literara in Germania, pentru “reusita de a aduce pe scena viata debusolata a societatii noastre " (premiu urmat in 1993 de Premiul pentru teatru al orasului Berlin si in 2001 de Premiul Lessing).