Please insert title

Nu am pus titlu deoarece nici eu nu stiu exact de ce postez aici... De curand [acum o ora] mi-am dat seama ca sunt masochista emotional... Cu alte cuvinte, ma indragostesc doar de oameni de care stiu ca ma vor rani sigur intr-un anumit moment... Nu stiu sa-mi exprim afectiunea, si poate asta e unul dintre motive... Gen, cand trebuie sa arat cuiva ca imi pasa,atunci dau inapoi si cand nu ar trebui [ pentru ca mentalitatea omului e destul de ciudata si la inceput ar trebui sa tin in mine sentimentele] o arat excesiv [mai puternic de cat simt defapt]... Si cand o relatie [mult spus relatie, dar fie... lasam termenul] se termina, atunci incep sa sufar mai mult decat ar trebui, sa am insomnii grave si sa-mi piara pofta de mancare... Tin sa mentionez ca am avut ceva experiente cu drogurile, si traume destul de puternice in copilarie...

Am destul de des si ganduri suicidale, si idei dubioase gen "toata lumea ma uraste", "toti imi vor raul" etc... altfel

spus, sunt destul de paranoica...

Inteleg in mare parte ce se intampla cu mine, dar nu pot iesi deloc din ciclul asta... Ma gandesc ca e doar o faza care va trece la un moment dat, dar deja tine de prea mult timp...

Mi s-a spus destul de des sa merg la psiholog, dar ar fi putin aiurea sa merg pentru ca din moment ce stiu ce am ar trebui sa-i fac fata...

Voi credeti ca e normal ce mi se intampla?

Nu e un timp standard pentru asta. Pur si simplu se intampla.

Deci trece singura faza?

Depinde. Esti cam vaga in declaratii. Ideea e ca dupa un timp te saturi tu sa intri in belele amoroase. Ajungi la saturatie si de acolo iei tu o decizie. Si se schimba treaba. Doar ca nu stiu cand se produce lucrul asta.

Totusi, daca simti ca ai traume peste care nu poti trece, un psiholog te poate ajuta.

meh, traumele sunt subiective... Adica oricum amintirile mele pot fi false, si chestii de genul... Eu vreau doar sa imi dau un restart la mentalitate... Adica sa il uit pe el... Si apoi nu stiu... Sa fie bine... Sunt sigura ca daca as trece peste faptul ca-l iubesc as fi normala din nou...

iubeste-l si fii normala simultan ca dragostea nu trece asa rapid

xLolita a scris:

Sunt sigura ca daca as trece peste faptul ca-l iubesc as fi normala din nou...

Chiar daca multi nu-si dau seama (nu e cazul tau) totusi dragostea modifica modul de a gandi al oamenilor. Dupa ce trece dragostea, de obicei se revine la normal, dar cu putina experienta in plus, bineinteles in conditiile in care nu sunt traume prea mari.

Sunt traume destul de mari acolo, adica sunt 2 ani in care el a profitat in orice mod posibil de mine [fizic si financiar si emotional], si inca ii permit si ma frustreaza ca stiu ca nu e bine ce fac... E putin aiurea ca stiu ca nu e bine, dar nu vad cum sa trec peste...

Ai putea sa lucrezi la stima de sine, la sentimentul respectului fata de persoana ta, emotionala si fizica. Daca tu nu te iubesti si nu te respecti, este aproape imposibil sa primesti altceva. Modul in care relationezi cu lumea spune totul despre felul in care te consideri pe tine, ce vezi cand te privesti in oglinda, cum ai vrea sa fii si ce mentalitate ai. Daca vrei sa fii pretuita trebuie sa te pretuiesti cel putin la fel de mult cat vrei sa vezi la altii. Daca nu, vrei primi putin, mai mult dezamagiri.

xLolita a scris:

Inteleg in mare parte ce se intampla cu mine, dar nu pot iesi deloc din ciclul asta... Ma gandesc ca e doar o faza care va trece la un moment dat, dar deja tine de prea mult timp...

E bine ca intelegi si vrei sa iesi din aceasta stare. Doar ca ea e legata ca un cordon ombilical de personalitatea ta, are radacini adanci, poti constientiza, vedea ca un spectator ce ti se intampla si ce "dezastre" face, dar nu poti interveni sa faci schimbari majore de pe o zi pe alta. Tine de foarte multi factori, experiente traumatizante, firea ta, educatia primita, emotivitate, caracter, mentalitate, intelect, relationare etc.

Ca sa reduci impactul acestor stari "negative" fara sa cazi in deznadejde, solutia este sa nu te mai focusezi pe ele, ignora-le. Incearca sa faci schimbari in alte zone in care simti ca e loc de mai bine, ca ai destule atuu-uri de aratat si explorat, vezi partea plina a paharului. Concentreaza-te pe lucrurile pozitive pe care le ai, dezvolta-le la maxim, si redu treptat din acea parte negativa care iti pune bete in roate. Dar nu ii exacerba importanta, minimizaza-i efectele pe cat posibil, pana se va retrage intr-o buna zi, intr-un caracter pe care ti l-ai format mai puternic fara sa fie nevoie sa tai in carne vie.

Draga mea...nu e vb ca stii ce ai...nu e bine sa iti pui singura un diagnostic.Da poate esti un pic paranoica poate nu....poate esti un pic depresiva poate nu.In principiu gandurile suicidare apar in urma unei depresii cel putin uneia medii.Nu sunt doctor dar am trecut prin episoade depresive am facut terapie si sa zicem ca experienta ma face sa cred asta.

Apoi da oki stii ce ai,dar stii cum sa ii faci fata? Un terapeut nu o sa iti zica ca ai o problema neaparat el o sa te invete cum sa faci fata,pt ca asta e cel mai important lucru sa vezi cum faci fata situatiilor din viata ta.

Un psihoterapeut te-ar ajuta.El te poate indruma ghida te sustine te invata lucruri noi.....efectiv te ajuta in multe feluri. NU esti nebuna daqca apelezi la un terapeut,nici daca apelezi la un psihiatru nu esti nebuna,ai doar o problema mai mare in acea perioada a vietii si ai nevoie de un ajutor.INsa cere acel ajutor nu amana.

Te pooop si capul sus