Allexandrra a scris:
1. Voi cum priviti aceste chestiuni?
2. Puteti da exemple de carti de acest fel pe care le considerati utile?
Ce conteaza ca au dorit sa castige bani? Da, au dorit, si e ok, daca au scris din suflet si din experienta verificata. Banii calmeaza angoasa ontologica, ei asigura un confort, ei compenseaza anxietatea de viitor, ei fac chipul dizgratios sa fie placut vederii tuturor, fac ca barbatul nesigur sa fie vanat de femei care stiu ce vor, fac ca femeia sleampata sa para fermecatoare si sa prinda si ea un furnizor de servicii care sa ii asigure barlogul si puradeii.
Dostoievski spunea in "Adolescentul" ca poti fi urat ca unu` tocmai scos din soba, prostanac ca opposumul, dar daca ai bani vei fi iubit de cele mai frumoase femei, adulat de cei mai sofisticati inteligenti.
John Fowles spunea si el in "Aristos" ca banii reprezinta o a doua sansa pentru oricine: te-ai nascut urat sau tolomac, dar cu banii poti sa mai repari ceva, cat de cat. Viata e o loterie genetica nemiloasa la care poti primi o mana de carti infernala, dar banii reprezinta un loz castigator cu care compensezi asprimea Mamei Hazard.
Acesti oameni care scriu carti de self help nu scriu dupa studii stiintifice, ci scriu din experienta lor vasta, si din experientele altora. Au antene cu care selecteaza doar ce e esential din povestile adevarate uimitoare ale lumii.
Eu invat din cartile unui autodidact ca Jack London la fel de bine ca din cartile lui Salome. Ce conteaza, cata vreme e Viata, caleidoscopica si incantatoare, cea care pulseaza atat in carti de taraba cat si in carti academice?
Fii sigura ca daca sunt carti scrise cu fundul nu cu inima, acestea sunt excluse din circuitul lecturii, printr-o binecuvantata selectie naturala. In general, ceea ce ajunge pe rafturile de top ale librariilor din SUA/Occident (mari consumatoare de self help) e de calitate, altfel nu s-ar vinde. Marketingul nu iarta.
Iar ce se traduce la noi e spuma spumelor, doar ceea ce s-a vandut bine, deci nu a dezamagit publicul pretentios vestic.
O carte ca si cea a Smiles, "Ajuta-te singur", este valoroasa pentru ca desi e veche a ajutat sute de mii de oameni sa se ridice din letargie, si sa isi repare viata, pofta de a trai, munci, bucura, iubi, crea. Pe o astfel de carte nu se depune praful in biblioteca. Oamenii si-o recomanda unul altuia. Cartile scrise doar pentru castig, fara suflet, le afli cu paginile netaiate in biblioteci. Asa se face diferenta intre o carte buna si una ne-buna.
Si eu am avut reticente in citirea acestor carti, dar unele chiar mi-au schimbat viata, mai consistent decat nu stiu ce studiu din Atkinson.
E bine sa te mai uiti si la cartile serioase de la Editura Trei (stiintifice), si la cartile de self help, ca sa vezi ce mai e in trend.
Strica oare cartile de self help? Nu cred. Poate ca unele sunt incomplete, dar, daca provin din experienta si realitate, ceva ceva tot vor schimba.
"La urma urmei, e greu sa iti reperezi singur punctele slabe, sa stabilesti o identitate intre acestea si cele din carti si, mai ales, sa alegi solutia potrivita tie."
Nu e greu deloc. Trebuie doar sa fii sincer cu tine insuti, sa nu te minti singur (sa nu te flatezi, sa nu iti cocolosesti ego-ul), sa fii dispus spre schimbare, oricat te-ar costa, oricat te-ar obosi. Eu fac asta, si functioneaza. 
Carti de self help care m-au ajutat substantial, indeosebi in cumplita perioada a adolescentei mele zbuciumate:
1 Samuel Smiles - Ajuta-te singur!
2 Dale Carnegie - Lasă grijile, începe să trăieşti!
3 Norman Vincent Peale - Forta entuziasmului
4 Richard Carlson - Nu-ti face griji, fa bani!
5 John Gray - Cum sa obtii ceea ce vrei si sa vrei ceea ce ai
6 Timothy Miller - Bucura-te de ceea ce ai
7 Robin S. Sharma - Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul
Alexandra, citeste primele patru carti recomandate de mine, cele bolduite, in acest weekend si daca nu se schimba ceva in tine radical, daca nu o sa incepi sa vezi viata cu alti ochi, sa incepi sa dansezi si sa zburzi ca o copilita fara griji, sa vii pe forum sa imi spui "cutzu".
Pasajul din "Adolescentul" de Dosto care vorbeste de bani e atat de delicios ca nu ma pot stapani sa nu il reproduc aici:
"Tâlcul "ideii" mele, forţa ei stă tocmai în faptul că banii sunt singurul
mijloc prin care şi o nulitate ajunge la loc de frunte. Poate că eu nu
sunt chiar o nulitate, deşi ştiu, bunăoară, din oglindă, că înfăţişarea mă
dezavantajează, deoarece am o figură foarte comună. Dacă aş fi însă
bogat ca Rotschild, cine s-ar mai uita la înfăţişarea mea?
Nu s-ar găsi oare mii de femei care la cel mai mic semn
mi-ar pune la picioare toate
farmecele lor? Mai mult, sunt convins că până la urmă mă vor socoti cu
toată sinceritatea un bărbat chipeş. Poate că sunt şi inteligent. Dar
chiar de-aş fi cu stea în frunte, tot s-ar găsi negreşit în societate altul
mai grozav care să mă facă praf. Dacă aş fi însă un bogătaş ca
Rotschild, ce-ar mai însemna pe lângă mine omul cel mai sclipitor din
lume? Nici nu l-ar lăsa nimeni să deschidă gura în faţa mea! Poate că
sunt şi spiritual. Dacă s-ar ivi însă în preajma mea Talleyrand sau Piron,
aş trece cu totul neobservat, de-aş fi însă Rotschild, cine l-ar mai băga
oare în seamă pe Piron sau chiar şi pe Talleyrand? Banii reprezintă
desigur o putere absolută, despotică, dar în acelaşi timp şi suprema
egalitate, căci au darul de a nivela orice inegalitate, şi în aceasta
consta în primul rând forţa lor. Iată concluziile la care ajunsesem încă
la Moscova.
Oricine va vedea, fireşte, în acest raţionament numai cinism,
porniri tiranice şi triumful nimicniciei asupra talentului. Recunosc că
ideea e îndrăzneaţă (şi tocmai de aceea îmbătătoare). Nu-mi pasă ce
s-ar putea crede! Vă închipuiţi oare că doream pe atunci puterea
pentru a-i domina pe alţii, pentru a mă răzbuna? De bună seamă că
asta ar fi urmărit un om banal. Mai mult, sunt convins că mii de oameni
talentaţi şi inteligenţi, care se cred superiori, dacă s-ar trezi peste
noapte cu milioanele lui Rotschid, n-ar rezista şi ar proceda în modul
cel mai ordinar şi mai vulgar, asuprindu-i pe cei din jur mai rău ca
oricine. Eu urmăream însă cu totul altceva. Eu nu mă tem de bani, căci
nu m-aş lăsa dominat de ei, şi nici nu aş domina cu ajutorul lor pe alţii.
Eu n-am nevoie de bani, mai bine zis de bani ca atare. Nici chiar de
putere. Ceea ce-mi doresc, se poate obţine însă dacă eşti puternic,
numai dacă eşti puternic; vreau să trăiesc izolat şi liniştit, având
conştiinţa deplină a forţei mele! Iată cea mai completă definiţie a
libertăţii, pe care lumea se străduieşte s-o formuleze de atâtă vreme!
Libertatea! În sfârşit am aşternut pe hartie acest cuvânt măreţ... Da,
conştiinţa intimă a forţei tale este un simţământ înălţător, minunat. Ce
poate fi mai liniştitor decât convingerea că eşti puternic? Jupiter e
stăpân pe tunete; totuşi e calm şi nu face uz de forţa lui decât foarte
rar, atât de rar, încât un prost ar putea crede că doarme veşnic. Dacă
însă în locul lui Jupiter s-ar găsi vreun scriitor sau vreo ţărancă toantă,
atunci să te ţii, ar tuna zi şi noapte!
Dacă aş ajunge foarte puternic, îmi spuneam eu, n-aş face
niciodată uz de puterea mea, dimpotrivă, oriunde m-aş găsi, aş căuta
să trec întotdeauna neobservat; dacă aş fi bogat ca Rotschild, aş umbla
într-un palton ponosit şi cu umbrelă, nici nu m-aş sinchisi că lumea mă
înghionteşte pe stradă, că trebuie să trec drumul în fugă, sărind peste
băltoace, ca să nu mă calce vreo birjă. Conştiinţa că sunt Rotschild
m-ar şi înveseli în asemenea clipe. Mi-ar fi destul să ştiu că aş putea
avea cel mai bun bucătar din lume şi că aş putea mânca cele mai rare
bunătăţi, ca să mă mulţumesc cu o bucată de pâine şi o felie de şuncă.
Şi în ziua de azi gândesc la fel. Nu eu mă voi vârî în sufletul lumii bune,
ci ea va da buzna peste mine; nu eu voi alerga după femei, ci ele se
vor ţine scai de mine, oferindu-mi tot ce poate oferi o femeie. Cele
vulgare vor fi atrase de bani, iar cele de soi, de curiozitatea pe care
le-o va stârni firea mea atât de ciudată, închisă şi nepăsătoare la toate.
Mă voi purta prietenos şi cu unele şi cu altele, poate că le voi da şi
bani, dar nu voi primi nimic de la ele. Curiozitatea stârneşte pasiune,
de aceea poate că şi eu voi inspira pasiuni. Nu vor obţine însă nimic,
cel mult nişte daruri. Indiferenţa mea le va aţâţa şi mai mult
curiozitate.
Îmi e destul să ştiu că pot.
Ciudat e că încă de la vârsta de şaptesprezece ani eram înaintat
când îmi imaginam o asemenea scenă (de altfel, verosimilă).
Nu înţeleg şi nici nu doresc să asupresc sau să chinuiesc vreodată
pe cineva; sunt însă convins că dacă aş vrea să nenorocesc un om, pe
vreun duşman, nimeni n-ar căuta să mă împiedice, dimpotrivă, toţi
mi-ar sări, slugarnici, în ajutor. Convingerea aceasta mă satisface. Nici
măcar nu m-aş răzbuna vreodată pe cineva. Mă miram întotdeauna
cum de-a putut accepta James Rotschild titlul de baron! De ce a
făcut-o, ce rost a avut, când în orice caz era mai presus de oricine?
"Puţin îmi pasă că se va găsi un înfumurat de general să mă insulte la
o staţie de poştă, în timp ce amândoi aşteptăm să ni se schimbe caii;
de-ar şti cine sunt, ar da el singur fuga să-i înhame şi ar sări să mă
ajute când m-aş urca în droşca mea sărăcăcioasă! Am citit undeva că
în străinătate, într-un tren care mergea spre Viena, un conte sau un
baron l-a ajutat în public pe un bancher să se încalţe şi că acela a fost
destul de cinic ca să admită acest lucru. O, n-am să mă sinchisesc nici
atunci când o fată îngrozitor de frumoasă (există şi o frumuseţe care te
îngrozeşte), fiica unei aristocrate bogate şi simandicoase,
întâlnindu-mă din întâmplare pe vapor sau în altă parte, mă va privi
pieziş şi, strâmbând din nas cu dispreţ, se va mira cum de a îndrăznit
să se aşeze la vedere, chiar lângă ea, un om de rând, şters şi prăpădit,
veşnic cu o carte sau cu o gazetă în mână! De-ar şti însă cine este! Dar
va afla, şi numaidecât va veni singură lângă mine, supusă, timidă şi
prietenoasă, căutându-mi privirea, bucurându-se chiar şi numai de un
zâmbet al meu..."
Am redat dinadins aceste scene ticluite de mine încă din copilărie,
pentru a-mi ilustra cât mai bine gândul; desigur aceste scene sunt
neînsemnate, chiar triviale, numai realitatea care justifică totul le-ar da
un tâlc. Mi se va spune că este absurd să trăieşti aşa: de ce să nu
locuieşti într-un palat, să nu primeşti oaspeţi, să nu dai petreceri, să nu
faci uz de influenţa ta în societate, să nu te căsătoreşti? Dacă trăieşti
ca toată lumea, are vreun rost să mai fii Rothschild? Nu, căci ar
dispărea tot farmecul "ideii", toată forţa ei morală. Încă din copilărie
am învăţat pe de rost monologul Cavalerului avar; în ceea ce priveşte
conţinutul, e tot ce-a scris Puşkin mai bun! Şi azi sunt încă de aceeaşi
părere.
— Bine, dar idealul dumitale e prea mărunt, mi se va spune cu dispreţ.
Reduci totul la bani, la bogăţie! Dar interesele sociale, dar lupta
eroică pentru binele omenirii pe seama cui le laşi?
Cine ar putea să ştie cum mi-aşi folosi eu averea? În ce măsură ar
fi imoral şi josnic faptul că aceste milioane s-ar scurge din mâinile a tot
felul de cămătari, mâini lacome şi murdare, în mâinile unui ascet chibzuit
şi dârz, care priveşte lumea cu o luciditate pătrunzătoare? În general,
toate aceste visuri despre viitor, toate aceste prorociri nu sunt deocamdată
decât un fel de roman pe care poate nici n-ar fi trebuit să-l
aştern pe hârtie. Mai bine le păstram numai pentru mine. Mai ştiu că
poate nimeni nu va citi aceste rânduri; dacă totuşi le-ar citi cineva, n-ar
crede oare că nici n-aş fi poate în stare să suport milioanele lui Rotschild?
Nu fiindcă m-ar copleşi, dimpotrivă. În visurile mele nu o dată
m-am transpus în acel moment din viitor când conştiinţa mea va fi mai
mult decât împăcată, iar puterea nu mă va mai mulţumi pe deplin. În
clipa aceea — nu din plictiseală şi nici dintr-o pornire inexplicabilă, ci
dintr-o năzuinţă nestăvilită spre un ţel mai înalt — îmi voi împărţi toată
averea oamenilor; societatea n-are decât să dispună de bogăţia mea
cum crede de cuviinţă, iar eu, eu voi reintra în rândul oamenilor fără
căpătâi. Poate că voi deveni chiar un cerşetor ca acela care a murit pe
vapor, cu singura deosebire că în zdrenţele mele nu se va găsi ascuns
nimic. În această viaţă de pustnic m-ar susţine doar gândul că am avut
cândva milioane şi că le-am azvârlit în noroi ca pe un lucru de prisos. Şi
acum gândesc la fel. Da, "ideea" mea este o fortăreaţă în care mă pot
ascunde de oameni, în orice clipă şi în orice împrejurare, chiar dacă ar
fi să ajung ca cerşetorul care a murit pe vapor. Iată de ce "ideea" mea
este un adevărat poem! Mai ţin să se ştie că mă las stăpânit în întregime
de această idee monstruoasă numai şi numai pentru a-mi putea
dovedi mie însumi că am destulă tărie pentru a renunţa la ea.
Mi se va răspunde fără îndoială că am început să fac poezie şi că,
dacă voi pune mâna pe milioane, nu le voi lăsa să-mi mai scape ca s-o
apuc pe calea cerşetorului din Saratov. S-ar putea să fie aşa. Eu mi-am
înfăţişat doar gândurile sub aspectul lor ideal. Totuşi vreau să adaug, şi
de astă dată cu toată seriozitatea: dacă aş izbuti să adun o avere la fel
de mare ca a lui Rotschild, atunci în adevăr s-ar putea ca în cele din
urmă s-o azvârl în întregime societăţii. (De altfel, înainte de a atinge
nivelul lui Rotschild, ar fi şi un lucru greu de realizat.) În nici un caz
n-aş dărui jumătate din avere, fiindcă ar fi o soluţie meschină: aş
deveni doar de două ori mai sărac, şi nimic mai mult: aş fi în stare să
renunţ la tot, până la ultimul ban, fiindcă, în momentul când aş ajunge
cerşetor, m-aş socoti de două ori mai bogat decât Rotschild. Dacă nu
s-a înţeles ceea ce am spus, nu e vina mea; orice alte explicaţii ar fi de
prisos."Astea-s scamatorii, poetizare a nulităţii şi a neputinţei! vor
pretinde unii. Ar însemna să triumfe incapacitatea şi mediocritatea."
Da, este adevărat, dar numai în parte. Recunosc că ar însemna să
triumfe incapacitatea şi mediocritatea, dar în nici un caz neputinţa. Îmi
plăcea grozav să-mi închipui o fiinţă cât se poate de incapabilă şi
mediocră care să domine omenirea şi să-i spună cu un zâmbet dispreţuitor:
"Voi, cei de talia lui Galilei şi Copernic, a lui Carol cel Mare şi
a lui Napoleon, a lui Puşkin şi a lui Shakespeare, voi, generali şi
demnitari, vedeţi că eu, o nulitate şi un bastard, sunt mai presus decât
voi toţi, fiindcă voi înşivă aţi creat această situaţie şi o recunoaşteţi.
Mărturisesc că mergeam atât de departe cu imaginaţia, încât
dispreţuiam până şi cultura. Mi se părea că situaţia va fi cu atât mai
frumoasă, cu cât omul care va domina lumea va fi mai necioplit şi mai
incult. (Orice explicaţie
e de prisos, dacă cititorul nu-i mărginit.)"
