Sari la conținut
Forum Roportal
ieri

Taina reproducerii

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Serios daca va mai intelege cineva. Spuneti ca viata unui copil este sfanta inca din momentul conceptiei, dar cand vine vorba de un copil conceput in vitro, e un lucru rau. Adica, e malefic copilul ala, are sufletul venit de la satana, ce e in capul vostru? Si desi e un lucru rau, dar care il "permite" dumnezeu, sariti de trei metri in sus cand se face reducere selectiva.

Chiar asa, cum se intampla cu sufletul in cazul FIV? Cand intra in embrion? La fel ca la conceptia naturala? Sau mai tarziu

Adica, repara ce a stricat de la bun inceput tatal tau ceresc.

Ce joc pervers e asta? Eu, dumnezeu, concep un copil defect, stricat, bolnav, sau ii trimit boala, nenorocirea omului respectiv, dupa care permit savantilor si medicilor sa ii salveze. Ce gandire putreda e asta?

Un copil născut în vitro este nenatural și metoda folosită este un lucru rău admis de Dumnezeu Tatăl Ceresc.Toate sufletele se întrupează cu Voia Lui Dumnezeu Tatăl Ceresc iar destinul oricărui suflet de om întrupat va fi influențat negativ mai mult sau mai puțin chiar de la întrupare și tot cu Voia Lui Dumnezeu Tatăl Ceresc de greșelile făcute de părinții , bunicii , străbunicii și stră-străbunicii acelui copil....Se știe bine că așa zișii "savanți" au descoperit fenomenul eredității tot cu Voia Lui Dumnezeu Tatăl Ceresc și nimeni nu poate nega influențele eredității asupra urmașilor.Toată știința vine de la Dumnezeu Tatăl Ceresc prin cine Vrea EL si nu prin cine vrem noi.Poate nega cineva fenomenul erediității?De ce un om este mai deștept si altul este mai puțin deștept???!!!!

ÎN CONCLUZIE , TOATE SE ÎNTÂMPLĂ CU VOIA ȘI NUMAI CU VOIA LUI DUMNEZEU TATĂL CERESC!

 

Quod erat  demonstrandum!

Ceapa si restul nu ajuta mereu, cand ai nevoie de interventie si de primit sange, e vorba de boli serioase.   Multi au murit mancand sanatos ...  

De 33 de ani mănânc așa si nu iau pastile nici la gripă nici la durere de cap sau de dinți sau la alte afecțiuni și nu am avut nicio intervenție medicală de urgență chirurgicală sau cu transfuzie de sânge....Evident că într-o zi sufletul meu se va desprinde de trupul meu actual oricâte crudități aș mânca dar acest lucru se va întâmpla doar cu VOIA ȘI NUMAI CU VOIA LUI DUMNEZEU TATĂL CERESC.

Editat de Seriosul

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Evident că într-o zi sufletul meu se va desprinde de trupul meu actual oricâte crudități aș mânca dar acest lucru se va întâmpla ...

 

Insa inainte de MOARTE mai sint praguri de trecut intre conceptie si reproducere care de obicei se intampla mult inainte de a muri!!!

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Insa inainte de MOARTE mai sint praguri de trecut intre conceptie si reproducere care de obicei se intampla mult inainte de a muri!!!

Care sunt acele praguri? 

Editat de Seriosul

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Viata era tot feluri de praguri peste care trece o femeie, ca la reproducere mai mult ea are parte activa decat barbatul.

Barbatii trec peste viata precum cainele inoata prin balta, totul vine natural ... femeia in casa, mancarea pe masa, hainele  calcate in dulap, banii economisiti in banca, copiii reusiti in viata, etc.   Ea pare fi un stalp rezistent care asteapta o noua comanda sa execute, de aceea in clipul cu robotul este adevar ca nu sintem siguri daca sintem umani sau ...??? 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Viata era tot feluri de praguri peste care trece o femeie, ca la reproducere mai mult ea are parte activa decat barbatul.

Barbatii trec peste viata precum cainele inoata prin balta, totul vine natural ... femeia in casa, mancarea pe masa, hainele  calcate in dulap, banii economisiti in banca, copiii reusiti in viata, etc.   Ea pare fi un stalp rezistent care asteapta o noua comanda sa execute, de aceea in clipul cu robotul este adevar ca nu sintem siguri daca sintem umani sau ...??? 

Femeia a fost creată de Dumnezeu Tatăl Ceresc pentru a fi de ajutor bărbatului ei....iar barbatul trebuie să-și iubească femeia lui așa cum se iubeste pe el însuși.Rușine este ca un bărbat să fie hrănit de femeia lui , așa spune un profet si în acest sens citiți din Biblia Ortodoxă , Eclesisaticul , capitolul 25 , versetul 24. 

Editat de Seriosul

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cu mica diferenta ca nu toate pot iubi ... aici a gresit creatorul ca nu stia din ce material sa foloseasca la crearea ei si a dat gres, ce a economisit pe mere ...  :haha:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Un copil născut în vitro este nenatural și metoda folosită este un lucru rău admis de Dumnezeu Tatăl Ceresc.Toate sufletele se întrupează cu Voia Lui Dumnezeu Tatăl Ceresc iar destinul oricărui suflet de om întrupat va fi influențat negativ mai mult sau mai puțin chiar de la întrupare și tot cu Voia Lui Dumnezeu Tatăl Ceresc de greșelile făcute de părinții , bunicii , străbunicii și stră-străbunicii acelui copil....Se știe bine că așa zișii "savanți" au descoperit fenomenul eredității tot cu Voia Lui Dumnezeu Tatăl Ceresc și nimeni nu poate nega influențele eredității asupra urmașilor.Toată știința vine de la Dumnezeu Tatăl Ceresc prin cine Vrea EL si nu prin cine vrem noi.Poate nega cineva fenomenul erediității?De ce un om este mai deștept si altul este mai puțin deștept???!!!!

ÎN CONCLUZIE , TOATE SE ÎNTÂMPLĂ CU VOIA ȘI NUMAI CU VOIA LUI DUMNEZEU TATĂL CERESC!

 

Quod erat  demonstrandum!

Da, ai demonstrat ceva, dar nu e ce iti inchipui tu.

Daca nu e nenatural, cum e? Artificial? Din plastic? Sau nenatural adica malefic, satanic? Cand intra domne sufletul in embrion la conceperea in vitro (pentru ca e vorba de concepere in vitro, nu de nastere in vitro, dar banuiesc ca daca esti asa expert pe tema, stiai lucrul asta :roll:

Dar ia zi, ce se intampla cu sufletul  cand se congeleaza un embrion, si este folosit mai tarziu, implantat si nascut?

 

ia mai spune-ne despre ereditate, presimt ca va fi foarte interesant.

  • Like 1
  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cand intra domne sufletul in embrion la conceperea in vitro (pentru ca e vorba de concepere in vitro, nu de nastere in vitro, dar banuiesc ca daca esti asa expert pe tema, stiai lucrul asta :roll:

Dar ia zi, ce se intampla cu sufletul  cand se congeleaza un embrion, si este folosit mai tarziu, implantat si nascut?

 

Aceste intrebari sint greu acceptati de toate sectele de pe planeta, dar am auzit ca barbatul face copiii la fete tinere pe care le adopteaza ca ele n-au nevoie de bebelus!!!

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 „Venind în lume pe cale naturală, Iisus a dezvirginat-o pe Maria din interior ... Caz unic”    0

Redacţia Adevărul  Publicat: 25.12.2023 12:04

Dacă evangheliștii n-ar fi fost patru, ci doar doi, Ioan și Marcu, Crăciunul creștinilor n-ar fi existat, explică scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu în ziua sărbătorii Nașterii Domnului.

Într-o postare cu titlul „Dumnezeu-Copil”, CTP amintește că despre nașterea lui Iisus, „imaculata concepțiune, Maria, magi, iesle și toate celelalte”, povestesc Matei și Luca.

„Marcu și Ioan îl introduc abrupt în narațiune pe Iisus deja adult: <<A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii>> (Ioan, 1, 29), <<Și în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii și s-a botezat în Iordan, de către Ioan>> (Marcu, 1,9). Prin urmare, nu putem vorbi nici de inseminarea Mariei de către Duhul Sfânt și nici de facerea lui Iisus fără participarea unui mascul. Dar asta implică o problemă de logică biologică”, arată Cristian Tudor Popescu. 

„Caz unic: Fiul și-a dezvirginat mama!”   

Gazetarul, celebru pentru judecățile sale tăioase lansate în spațiul public, argumentează, tot pe Facebook:

„Ni se spune că Maria n-a fost atinsă de logodnicul ei, Iosif, deci avea himenul intact. Nici Matei, nici Luca nu pomenesc de vreo cezariană. Deci, venind în lume pe cale naturală, Iisus a dezvirginat-o pe Maria din interior... Caz unic: Fiul și-a dezvirginat mama! Asta se putea evita dacă Duhul Sfânt, așa cum a pătruns în Maria în cel mai neinvaziv mod cu putință ca s-o lase grea, ar fi făcut ca pruncul Iisus să-i apară pur și simplu în brațe, și cu buricul gata tăiat. Dar lipsa trecerii prin vagin și vulvă, precum și a ieșirii inter urinam et feces, între urină și fecale, cum zice Sf. Augustin, ar fi anulat partea omenească necesară personajului divino-uman Iisus, iar prin patimi ar fi trecut Dumnezeul pur, invulnerabil, ceea ce compromitea ideea de sacrificiu, indispensabilă poveștii”.   

CTP mai analizează un aspect anatomic.

„Luca este singurul care, în protocolul nou-născutului, dă unicul detaliu fizic despre Iisus: circumcizia – <<Și cînd s-au împlinit opt zile ca să-L taie împrejur, i-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pîntece” (Luca, 2, 21). (Spuneți unui creștinofan că Iisus era un ovrei tăiat împrejur și studiați-i reacția). Matei are și el o exclusivitate: exterminarea preventivă de către regele Irod, temător de viitorul regal al pruncului Iisus, a tuturor puilor de om până la vârsta de 2 ani. Infanticidul în masă este dorit de Dumnezeu, căci e prevestit de proorocul Ieremia, prin gura căruia vorbește Cel de Sus: <<Glas în Rama s-a auzit, plîngere și tînguire multă; Rahela își plînge copiii și nu voiește să fie mîngîiată, pentru că nu sînt>> (Matei, 2, 18)”, se mai arată în postare.

Iisus vine pe Pământ pentru a urma scenariul de fier în care-L pune să joace Tatăl, continuă scriitorul în postarea sa.

„Dumnezeu își trimite Fiul la suferință și moarte, pentru că așa vrea și poate. E Fiul Său și are acest drept asupra Lui. Dar cu copiii fără număr pe care îi sacrifică, prin Irod, ce-a avut? Le-a aplicat și lor principiul <<Eu v-am făcut, Eu vă omor!>>? Că am nevoie de omorârea voastră în scenariul Meu, cel mai bun din toate timpurile?  PRIN HRISTOS, DUMNEZEU CONFECȚIONEAZĂ O SITUAȚIE MORALĂ ÎN MOD ARTIFICIAL, pentru că are în vedere nașterea unei religii care să-L slăvească mai altfel și abitir decât cea mozaică, de care, probabil, s-a cam plictisit. Iisus știe că va suferi, va muri în cazne și va învia după 3 zile în trup, nu ca o arătare de lumină scânteietoare. Dumnezeu face un film care să miște sufletele, un film demn de un Dreyer sau un Tarkovski”, scrie pe pagina sa de Facebook.   

„N-ar fi, oare, mai bine să existe doar Crăciun, nu și Paște?”

Cristian Tudor Popescu se întreabă dacă nu cumva omenirea ar fi mai bună dacă s-ar închina unui Dumnezeu-Copil:

Familia pe care i-a ales-o Fiului Său, Maria-Iosif, e una bună. Nimic rău nu i se întâmplă lui Iisus în copilărie, poate cu excepția deranjului fugii în Egipt. Dar, să ne gândim: ce-ar fi fost dacă Mântuitorul se năștea sub ursita tragică a milioane de copii ai planetei? Cu soarta acelora care nu au de așteptat până la 33 de ani ca să sufere cu premeditare? Copii schingiuiți de propriii părinți, când n-au împlinit 2 ani, pragul indicat de ucigașul Irod, copii violați, loviți cu sălbăticie, vânduți, folosiți ca sclavi la munci grele, copii răpiți cu zecile de mii și internați în tabere de reeducare, deznaționalizare și dezumanizare, copii omorâți de gloanțe și bombe sau decapitați cu cuțitul când nici n-au apucat să trăiască, dacă nu îi mănâncă mai întâi de vii foametea și bolile sărăciei ...

Copii mai curați la suflet decât Iisus, și mai urgisiți decât El, fiindcă, după chinuri de iad pe pământ și moarte, nu-i salvează nicio Înviere. N-ar fi, oare, mai bine să existe doar Crăciun, nu și Paște? Ar fi omenirea mai bună dacă s-ar închina unui Dumnezeu-Copil?”. 

Editat de The Unknown

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

A fost critica rațiunii pure a lui CTP. Rau nu e ca Isus si-a dezvirginat mama din interior, rau e ca noi ortodocșii (rumânii) ne inchinam la un Dumnezeu - Copil si la mama lui fecioara eterna, adica nici L-a nascut pe Dânsul..curată schizofrenie! 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×