Jump to content
Forum Roportal
Sign in to follow this  
Dezvoltare

Curs EURITMIC- dabs pentru copii la EDU&CARE

Recommended Posts

TOATA LUMEA DANSEAZA LA EDU&CARE!!!

 

Îmbinând euritmia pedagogică cu cea artistică, programul educaţional EuRitMic îşi propune să ofere copiilor un cadru creativ pentru a explora mişcările prin sunet.

Scopul principal este de a învăţa să se mişte armonios, de a se descoperi şi de a relaţiona.

Copilul va învăţa să transpună în mişcare fiecare cuvânt, sunet şi muzică în acord cu trăirile interioare, astfel fiind un întreg.

Acest program educational nonformal este pentru toti copiii inzestrati cu abilitatea de a de a intelege si simti muzica, exprimand-o prin dans, joc si miscare. Noi ne-am rezervat de-acum un bilet la spectacolele lor, caci suntem convinsi ca acesti copii au potentialul unor CELEBRII coregrafi, balerini, actori, muzicieni sau prezentatori.

 

Programul este stucturat pe module tematice de câte 3 luni. La sfârşitul fiecărui modul copiii vor susţine un spectacol EU-RITMIC, într-o sală de teatru, astfel încât voi, dragi părinţi şi chiar publicul larg, să puteţi vedea progresele copilului dumneavoastră.

Modulul 3, “Lord of the Pop” incepe pe data de 9 iunie 2012 si ii asteapta pe toti cei carora le place dansul modern! Vom dansa pe ritmuri de dance, pop, house, chill-out! Accentul il vom pune pe mixaje de muzica house!

 

 

Pentru detalii contactati-ne la telefon: 0721. 572. 086 sau la e-mail: georgiana@edu-care.ro

post-369753-0-78534100-1338361119_thumb.jpg

Edited by BlueSugar
Edit font.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

×