Târziu
la 03:13 14.05.2012
E vineri noaptea si ma simt pustie; fa-ma sa râd, lasa-ma sa alerg singura pe strazi, dar te rog, nu ma pierde niciodata.
Am plecat sa bat drumuri lungi si insipide; du-ma undeva departe.
Nebunia mea de la miezul noptii este motivul principal pentru care suntem aici, în punctul asta mort si plin de puls.
Te leaga ceva de aleea aceasta sparta din fata casei mele, caci te vad adesea pe geam stând sprijinit de masina, fumând lacom si aruncând priviri nesabuite ferestrei.
Si ploua.
Si cobor într-o rochie lunga alergând catre tine.
Îti simt pulsul odata cu al meu; e o bataie seaca ce se trece si se înfunda în larma orasului.
El gol si ma tine treaza.
Este treisprezece spre paisprezece mai; alege-ti cuvintele, caci este ultima oara; tu si eu am fost nascuti pentru a muri.
Nascuti pentru a nu exista.
Te rog, nu ma întrista.
Lasa-ma sa ma bucur de drum, lasa-ma sa visez odata cu tine.
Esti familiarizat cu linia de final, dar cu toate astea te îngrozesti de fiecare sfârsit.
Picioarele nu ma mai tin, asa ca ma voi lasa purtata de mainile tale.
<3 R.