ACT - Terapia prin acceptare si angajament

[Sub Zero 3308]

In prezent suntem martorii aparitiei si extensiei asa-zisului "al treilea val" in psihoterapiile cognitiv-comportamentale (TCC), care include un numar de forme de terapie ce diminueaza importanta restructurarii cognitive explicite si se focalizeaza pe abordari mai experientiale si mai putin didactice ale gandurilor disfunctionale. Din acest "nou val" al TCC fac parte terapia comportamentala dialectica (DBT), terapiile bazate pe mindfulness (MBCT, MBSR) si terapia prin acceptare si angajament (ACT). Aceste terapii pun mai putin accentul pe schimbarea continutului gandurilor, ci pe modul de constientizare a acestora de catre individ si relatia sa cu ele.

 

Terapia prin acceptare si angajament (Acceptance and Commitment Therapy - ACT), dezvoltata de catre Steven C. Hayes, Kirk Strasohl si Kelly Wilson, isi propune sa ajute oamenii sa-si schimbe in mod fundamental relatia lor cu gandurile si emotiile dureroase, sa dezvolte un sens transcendent al Sinelui, sa traiasca in prezent, si sa actioneze in conformitate cu cele mai profunde valori ale lor, totul pentru a creea o viata bogata si plina de sens. Cadrul teoretic al ACT pleaca de la presupozitia ca durerea este o parte normala si inevitabila a conditiei umane, iar majoritatea psihopatologiei este cauzata de evitarea experientiala (prin incercarea de-a evita, suprima, ori scapa de experimentarea de amintiri, nevoi/impulsuri, senzatii si ganduri neplacute) si fuziunea cognitiva. Chiar daca pe termen scurt evitarea experientiala poate parea sa functioneze, pe termen lung aceasta strategie produce mai multa suferinta si rigiditate psihologica.

Pentru ca schimbarea sa aiba loc, va trebui sa fii prezent in momentul actual, chiar daca acest moment este dureros, si sa lasi deoparte impulsul de-a te proiecta intr-un viitor in care toate problemele vor fi disparut. Sa fii prezent in propria viata. Sa observi ca gandurile sunt doar evenimente mentale, nu sentinte ori judecati de valoare, adevarate ori false, despre natura realitatii. Aceasta realizare presupune insight, nu doar la nivel analitic ci si visceral. Pana la urma scopul terapiei nu este sa elimine anumite parti din experienta de viata, ci mai degraba sa te ajute sa experimentezi/traiesti viata fara atat de multa lupta, mai vital, mai deplin, mai flexibil si angajat in urmarirea scopurilor tale.

Principalele instrumente/tehnici provenite din mindfulness de care se foloseste ACT:

Difuziunea cognitiva - gandurile sunt doar ganduri, nu in mod necesar realitati;

Acceptarea - facand loc pentru senzatiile, impulsurile si emotiile dureroase, si lasandu-le sa vina si plece fara lupta;

Dezvoltarea unui sens transcendent al sinelui - gandurile, judecatiile, emotiile trecatoare nu pot fi si nu trebuie confundate cu sinele; el are rol de observator (metacognitiv);

[-Lotus- 1495]

Durerea chiar este ''o parte normala si inevitabila a conditiei umane''. Ba mai mult, este necesara si indispensabila.

Faptul ca incercam s-o evitam,uitam, respinge, ingropa, sau cum vrei sa-i spui, e la fel de natural precum durerea insasi. Numai ca inevitabil ajungi la a o accepta si trai cu ea.Cand ajungi la un anumit nivel al durerii (si ma refer mai degraba ca durata ,nu neaparat ca intensitate), singur realizezi ca e mai de dorit sa-ti accepti durerea, s-o traiesti, s-o lasi sa treaca prin tine ca sa-ti poti continua viata intr-un mod..normal.

Nu stiu daca e neaparata nevoie de un psiholog sa-ti spuna asta; eu consider ca pana nu treci tu insuti prin toate nivelurile, pana nu esti convins ca asta e lucrul care te ajuta (acceptarea), ma indoiesc ca va avea vreun efect doar pt ca ti-a spus-o nush ce doctor.

Interesant de discutat; mai ales dpdv al oamenilor care... au fost acolo, si au trecut peste.Cum ar percepe ei,chiar si ipotetic o astfel de...terapie.

Ca cutare sau cutare doctor a zis sau a dres... nu-mi acapareaza atentia prea tare. Adica uneori psihologia se raporteaza prea mult la ceea ce a zis/scris cutare doctor, dar fara a aduce idei noi; un fel de cometariu pe marginea textului..

Editat Martie 5, 2012 de RTFM

[Athmy 2564]

Aceste terapii pun mai putin accentul pe schimbarea continutului gandurilor, ci pe modul de constientizare a acestora de catre individ si relatia sa cu ele.

 

 

Pentru ca schimbarea sa aiba loc, va trebui sa fii prezent in momentul actual, chiar daca acest moment este dureros, si sa lasi deoparte impulsul de-a te proiecta intr-un viitor in care toate problemele vor fi disparut. Sa fii prezent in propria viata. Sa observi ca gandurile sunt doar evenimente mentale, nu sentinte ori judecati de valoare, adevarate ori false, despre natura realitatii. Aceasta realizare presupune insight, nu doar la nivel analitic ci si visceral. Pana la urma scopul terapiei nu este sa elimine anumite parti din experienta de viata, ci mai degraba sa te ajute sa experimentezi/traiesti viata fara atat de multa lupta, mai vital, mai deplin, mai flexibil si angajat in urmarirea scopurilor tale.

Principalele instrumente/tehnici provenite din mindfulness de care se foloseste ACT:

Difuziunea cognitiva - gandurile sunt doar ganduri, nu in mod necesar realitati;

Acceptarea - facand loc pentru senzatiile, impulsurile si emotiile dureroase, si lasandu-le sa vina si plece fara lupta;

Dezvoltarea unui sens transcendent al sinelui - gandurile, judecatiile, emotiile trecatoare nu pot fi si nu trebuie confundate cu sinele; el are rol de observator (metacognitiv);

In mod surprinzator, tot ce scrie aici am aplicat si eu ca sa ma schimb si sa nu mai traiesc in confuzie, fara sa stiu ca exista o teorie pt asa ceva. Nu pot decat sa deduc ca este un drum bun, pe care intuitiv l-am descoperit. Pentru cine nu stie ce peresupune, ce e descris mai sus suna putin pretentios si academic. Pus insa in aplicare si pornind de la o nevoie fireasca de a scapa de depresie (in cazul meu), da rezultate remarcabile.

[Allexandrra 8936]

 

Cum l-a intalnit Skinner pe Buddha?

 

 

In buddhismul Hinayana parca (cel mai vechi buddhism) suferinta este produsa de aparitia scindarii in obiect si subiect. Adica intre eu (observator) si lucruri (cele observate). Daca obiectul si subiectul cunoasterii ar fi un tot unitar, nu ar mai exista suferinta. De-aia urmaresc buddhistii (sau cei mai multi dintre ei) integrarea in absolut - ca sa anuleze sursa suferintei, despartirea in subiect si obiect.

 

L-o fi intalnit Skinner pe Buddha, dar nu cred ca au stat prea mult de vorba.

 

 

[Aether. 433]

 

Pentru ca schimbarea sa aiba loc, va trebui sa fii prezent in momentul actual, chiar daca acest moment este dureros, si sa lasi deoparte impulsul de-a te proiecta intr-un viitor in care toate problemele vor fi disparut. Sa fii prezent in propria viata. Sa observi ca gandurile sunt doar evenimente mentale, nu sentinte ori judecati de valoare, adevarate ori false, despre natura realitatii. Aceasta realizare presupune insight, nu doar la nivel analitic ci si visceral. Pana la urma scopul terapiei nu este sa elimine anumite parti din experienta de viata, ci mai degraba sa te ajute sa experimentezi/traiesti viata fara atat de multa lupta, mai vital, mai deplin, mai flexibil si angajat in urmarirea scopurilor tale.

 

Acceptarea - facand loc pentru senzatiile, impulsurile si emotiile dureroase, si lasandu-le sa vina si plece fara lupta;

 

Este o lupta ce mi se parea nedreapta in acele momente.

O lupta in care principalul inamic eram eu insami. Acel "eu" care arunca zilnic spre mine cu vechi obisnuinte, cu amintiri, cu iluzii, cu promisiuni, cu vise, cu tot ce poate fi mai frumos si simplu.Si zilnic eu trebuia sa destram fiecare obisnuinta, amintire, iluzie, promisiune sau vis cu care eram ademenita. In fiecare zi trebuia sa imi hranesc sufletul cu ratiune, cand dadea sa adoarma sub ploaia de ganduri frumoase si inselatoare ale amintirii trebuia sa-l biciuiesc pana la sange, cu manunchiuri de revolta.Prezentul era: durerea adevarului, dezvelirea ochilor.

 

In lipsa unor stimuli emotionali puternic negativi, ne revenim. Dar nu putem arde etapele, sa sarim peste ele.Totul trebuie sa-si traiasca timpul. Sarind ne trezim la un moment dat exact in locul de unde am plecat. Fiecare trebuie sa-si duca crucea asa cum poate fara a fi scos de altcineva din rtm. Apoi, se zareste lumina...

[Sub Zero 3308]

Durerea chiar este ''o parte normala si inevitabila a conditiei umane''. Ba mai mult, este necesara si indispensabila.

Faptul ca incercam s-o evitam,uitam, respinge, ingropa, sau cum vrei sa-i spui, e la fel de natural precum durerea insasi. Numai ca inevitabil ajungi la a o accepta si trai cu ea.Cand ajungi la un anumit nivel al durerii (si ma refer mai degraba ca durata ,nu neaparat ca intensitate), singur realizezi ca e mai de dorit sa-ti accepti durerea, s-o traiesti, s-o lasi sa treaca prin tine ca sa-ti poti continua viata intr-un mod..normal.

Exista un proverb budist, "Durerea este inevitabila. Suferinta este optionala". Cred ca e un fel de-a spune sa lasi durerea sa fie doar durere, sa nu te agati de ea, fara s-o respingi; observ-o, recunoaste-o. Facand asta vei recunoaste adevarata natura a durerii: temporara, variabila si tranzitorie. Nu este solida, si nici fara sfarsit. Apare si apoi se dizolva in timp. Ca tot ce exista, de altfel.

 

Ma bucur. Insight-ul pare mai puternic decat orice teorie ori dogma impusa.

[-Lotus- 1495]

Exista un proverb budist, "Durerea este inevitabila. Suferinta este optionala". Cred ca e un fel de-a spune sa lasi durerea sa fie doar durere, sa nu te agati de ea, fara s-o respingi; observ-o, recunoaste-o. Facand asta vei recunoaste adevarata natura a durerii: temporara, variabila si tranzitorie. Nu este solida, si nici fara sfarsit. Apare si apoi se dizolva in timp. Ca tot ce exista, de altfel.

 

:good: Exact. Totul este trecator si cred ca fiecare ajunge la a accepta durerea cand trece de un anumit stadiu. E in firea umana sa ne impotrivim ei, pt ca o percepem ca un lucru care ne dauneaza. Daca am anliza-o insa, daca i-am vedea utilitatea, poate mult mai repede ar veni si acceptarea. Dar.. niciodata nu e prea tarziu. Asta in cazul majoritatii. Pt ca sunt si oameni care continua sa nege toata viata, preferand sa-si inece durerea in alcool, droguri si altele si mai daunatoare; nu pot lua in considerare acceptarea dureri ca parte a vietii; sau nu vor sa poata.

[Hypathia 2114]

 

Acceptarea - facand loc pentru senzatiile, impulsurile si emotiile dureroase, si lasandu-le sa vina si plece fara lupta;

 

Misto topicul. Suna fain, desi pentru mine suna a chestii vechi: sa fii prezent, aici si acum, gandurile nu trebuie confundate cu adevaratul eu, nu trebuie absolutizate, durerea e inevitabila, trebuie acceptata... sens, insight...

Serios acum. Ceea ce mi se pare interesant e acceptarea fara lupta, desi ideea nu e noua. S-a tot vorbit de traitul in prezent (nu ma refer pe forum, ci in general), de emotii dureroase, ganduri ce trebuie tratate doar ca ganduri, acceptare. Abordarile astea dintotdeauna au avut succes. Apoi au mai adaugat putin de sens (cand aud de sens ma gandesc instantaneu la Frankl) si trait conform valorilor proprii, si a iesit inca o tcc.

 

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu chiar simt nevoia de ceva nou; ceva nou, fain si eficient, ceva care sa-mi placa. Bineinteles ca tcc sunt eficiente si ACT, de care vorbesti tu, are toate sansele sa fie functionala, dar in ecuatia asta totul depinde de prea multi factori, incat, daca e s-o luam asa, pana si psihanaliza poate fi eficienta. Sau terapia prin privitul la nori. In primul rand, daca e sa vorbim de eficienta unei psihoterapii, psihoterapeutul conteaza foarte mult. E ca la scoala. Daca iti place proful, iti place si materia (cel putin eu am ajuns la stadiul in care invatam pt o materie ingrozitoare numai de dragul profesorului). Daca iti place psihoterapeutul (sa zic transfer pozitiv? :crazy: ), terapia are sanse mari sa functioneze. In al doilea rand, relatia cu psihoterapeutul e importanta si ea, nu? :D (inca putin si ajung la Yalom ). E ca treaba cu profesorul. Daca iti place proful, cauti sa ai o relatie faina cu el. Si de multe ori relatia e cea care vindeca. Dar in psihoterapie conteaza si clientul, si mai ales motivatia lui pt schimbare, pt reusita psihoterapiei. Si daca mai bagam si buna pregatire a psihoterapeutului (ca degeaba ne place psihoterapeutul si avem o relatie super cu el, daca stam numa' si ne zambim unul altuia), avem toate ingredientele pt reusita... sau nu?

Reusita ORICAREI abordari, zic.

 

O chestie pe care am auzit-o la masterul de clinica de la un prof excelent: de multe ori, indiferent de cat de pregatit/nepregatit e psihoterapeutul, indiferent de cat de motivat/nemotivat e clientul, indiferent de relatie, etc, boala/tulburarea/episodul/etc are dinamica ei si asa cum vine, asa si pleaca. Curba lui Gauss. Indiferent de "interventii". Si bineinteles, cine oare isi asuma succesul?

 

 

Oliviu, scuza-mi offtopicul.

Aseneth, am noroc ca ma ai la friends, ca asa am ceva sanse sa nu imi stergi postarea. :D

Editat Martie 6, 2012 de Hypathia

[Aseneth 15]

Oliviu, scuza-mi offtopicul.

Aseneth, am noroc ca ma ai la friends, ca asa am ceva sanse sa nu imi stergi postarea. :D

 

 

Nu este off topic deloc. Nu am motive sa sterg postarea. Dimpotriva.

[Allexandrra 8936]

 

Si de multe ori relatia e cea care vindeca.

Sper sa nu fiu off. Relatia vindecatoare poate fi o relatie cu un om ok, fain, frumos, cum vreti sa-i ziceti. Sau mai multe relatii cu mai multi oameni misto. Eu ma simt ca un nou-nascut cand stau de vorba cu un om misto. Stiu ca si asta e arhi-cunoscuta, dar o postez, ca e mult adevar in ea: