Sari la conținut
Forum Roportal
Abbie M.

Documentare

Postări Recomandate

Am revazut in noaptea asta cateva documentare excelente despre formatia The Dubliners si mi-a venit ideea sa deschid un topic de genul.

 

Stiu ca nu va interesa pe foarte multi, dar ca orice demers egoist inofensiv (pe principiul asa vreau eu :) ), am sa le si comentez :) .

 

Talking with the Dubliners

 

 

Istoria formatiei, care anul asta implineste nu mai putin de 50 de ani. A fost facut inainte de 2008 pentru ca Ronnie Drew era inca in viata. Daca interviul cu el nu era mai vechi, fireste. Ceva in spusele lui Paddy Reilly ma face sa cred ca interviul lui a fost luat dupa ce Ronnie Drew deja nu mai era.

 

O colectie superba de citate si de povestiri care te fac nostalgic dupa o perioada pe care nu ai trait-o si dupa locuri pe care nici nu le-ai vazut.

 

John Sheahan (violonistul) povesteste cum era singurul din formatie care nu bea pe vremuri (inteleg ca lucrurile s-au schimbat nitel). Povesteste cum in perioada timpurie a succesului lor, cand inca lucrau in alte locuri si mergeau in alte orase sa cante, era greu sa se intoarca in Dublin la timp pentru ca toata lumea(in afara de el) voia sa ramana intr-un bar sau altul si sa bea pana la ziua. Spune o poveste haioasa rau in care, intr-o situatie de genul, l-a platit (cu o suma considerabila pe atunci) pe barman sa inchida barul cat mai curand. Nu s-a intamplat. Dupa multe alte ore, cand se intorceau acasa, Ronnie Drew i-a spus ca i-a dat barmanului dublu sa tina barul deschis in continuare. :rot:

 

O alta istorioara a lui John Sheahan este despre Luke Kelly si lipsa lui de pretuire pentru lucrurile materiale. Sotia lui John cumparase niste scaune neobisnuite. Cand John i-a facut lui Luke o vizita a observat ca avea o masa cu acelasi model si i-a zis in gluma ca ori ia Luke scaunele ori ia el masa. Fireste ca nu se astepta ca Luke, inaine sa il poata opri, sa scoata masa pe usa si sa i-o puna pe masina. :lol:

 

Alta istorioara foarte haioasa, povestita de Jim McCann (membru ocazional al formatiei), este despre cum a pierdut Barney McKenna avionul pentru un corncert in Europa pentru ca a adormit in masina. :lol2: A ajuns insa pentru a doua jumatate a concertului. Se pare ca Barney (pescar de profesie) are un superb simt al umorului.

 

Documentarul asta mi-a raspuns la toate nedumeririle pe care le aveam in legatura cu ordinea cronologica a venirii noilor mebri.

 

Ronnie Drerw - An Irish Legend

 

 

A fost foarte emotionant pentru ca a revelat aspecte din viata personala a lui Ronnie Drew, nu doar cea profesionala.

Plus o istorioara despre o dimineata in care Ronnie si Barney s-au trezit dupa gratii dupa o noapte de betie.

  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 

Un documentar despre formatia The Pogues si hitul ''Fairytale of New York''. Multe detalii pe care nu le stiam.

Plus povestea videoclipului, foarte amuzanta.

 

http://www.youtube.com/watch?v=zLaPNJszyyA

 

Despre viata lui Shane MacGowan, pe care multi l-au considerat doar un alcoolic si un om al exceselor, si care e in realitate un om foarte inteligent si un geniu in materie de versuri.

 

Inca unul de care tocmai am dat si care presimt ca imi va placea foarte mult, suficient incat sa imi mai aman activitatile inca o ora :o: . Contine interviuri din anii '80 .

 

Editat de Finnian

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Stiu ca nu va interesa pe foarte multi ...

 

Stilul asta de muzica n-a fost pe placul meu niciodata pe langa multe altele pentru ca nici engleza n-a fost mereu limba mea preferata vorbita in toate zilele :roll: Precis a fost in Diblin numarul unu si intre Irlandezii in State, Australia si Canada ca in serile lungi de iarna nu era altceva de facut de ascultat legende pe discuri. Din cate stiu nici in EUropa continentala nu a fost cunoscut, popular nici de departe.

 

Despre viata lui Shane MacGowan, pe care multi l-au considerat doar un alcoolic si un om al exceselor,

 

De la cine sa fi primit asta un pumn in gura sau in barba cum mai zicea cineva pe aici.

Nici smack_ul asta n-a fost pe platoul meu de preferinte ... cu toata capacitatea lui de a cuceri public, atentia mea era in alta parte. Desi foarte extravagant, insa mereu un domn pe scena, adica imbracat ultra elegant si atractiv, pe langa ca a zis ce a vrut n-avea limite la nimic, Serge Gainsbourg a fost singurul pe lista mea de acceptanta dintre Europeeni!!! Ca din State mi-a placut de Jimi Hendrix si Jim Morrison, e altceva.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Precis a fost in Diblin numarul unu si intre Irlandezii in State, Australia si Canada ca in serile lungi de iarna nu era altceva de facut de ascultat legende pe discuri. Din cate stiu nici in EUropa continentala nu a fost cunoscut, popular nici de departe.

 

Au avut si inca mai au concerte prin toata Europa, dupa 50 de ani. In special tari ca Germania, Austria si Olanda, dar si in Europa de Est, in Slovenia de pilda, si au un public tanar acolo. Dupa spusele lui Ronnie Drew au fost prima formatie care sa faca muzica irlandeza atat de populara in Europa.

 

Ca am spus ca nu va interesa pe foarte multi se datoreaza faptului ca putini au timp sa urmareasca asa ceva. In mare asculta muzica si atat, cum fac si eu cu majoritatea formatiilor care imi plac. In ziua de azi cand timpul e atat de limitat si trebuie impartit in 7 directii trebuie sa te intereseze foarte tare ceva pt a aloca o ora sau doua unei cunoasteri mai profunde.

 

Inca unul de care tocmai am dat si care presimt ca imi va placea foarte mult, suficient incat sa imi mai aman activitatile inca o ora :o: . Contine interviuri din anii '80 .

 

:yahoo: Priceless. Foarte informal, pur si simplu secvente din culise, de la inregistrari etc.

Am aflat cu ocazia asta ca James e scriitor, Spider e fan Metallica iar Shane a avut dintotdeauna o parere proasta despre jurnalisti.

Editat de Finnian

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ca am spus ca nu va interesa pe foarte multi se datoreaza faptului ca putini au timp sa urmareasca asa ceva. In mare asculta muzica si atat,

 

Eu-mi fac timp pentru ce-mi place indiferent unde sa fiu, cand muzica e viata mea inca din copilarie, insa selectez ce-mi place indiferent de reputatia interpretului sau al grupului.

Daca nu inteleg limba ... s-a si terminat cu arta sau performanta in majoritatea cazurilor.

Nici azi n-as spune cat de buni erau The Beatles ca nu prea ma incanta textul la cantecele lor exceptie face chiar numai vre-o doua. Aveam pretentia daca sint as de renumiti sa zica si ceva mai sofisticat decat cuvinte simple. Pe urma am inteles ca nici publicul nu era foarte educat, in ROmania baga in noi materii educative in scoli, in alta parte nu era important ... deci nu conta decat stilul de par in ochi si croiala hainelor plus ca aveau ghitare mai smecheroase, repetatul si nemuritorul ye, ye, ye de atunci.

Americanii au aplaudat ca le-a scapat de muzica de biserica si de alte stiluri invechite ce se difuza la TV pe show-ul lui Sullivan, nici Elvis Presley nu era in liberatate sa faca si sa cante ce si cum vrea ca religiosii imediat inchideau emisiunea!!!

Editat de The Unknown
  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×