Cum mai stati cu dezvoltarea personala?

[_Undying_ 1242]

aşa că eu nu cred

[Abbie M. 6295]

Cred ca sunt pe cale sa mai elimin doi monstri din subconstient. Ambii sunt legati de gandurile referitoare la moarte.

Scriu asta aici nu pentru a imi expune inca o slabiciune (alta la gramada nu mai conteaza, oricum) ci mai ales pentru ca e posibil sa mai fie persoane care au trecut prin acelasi lucru si nu isi explica de ce.

 

Am descoperit de unde au pornit gandurile mele de suicid, de care adesea mi-a fost foarte jena, mai ales cand gandeam in mod inexplicabil ''cu siguranta v-ar fi mai bine daca as muri''. Cand aveam asemenea ganduri incercam in primul rand sa fac abstractie de ele si apoi sa le dau uitarii, dar fara sa fi cunoscut adevarata cauza.

 

Au plecat de la celebra expresie ''eu te-am facut, eu te omor''.

Avand in vedere prevalenta ei in Romania, cu siguranta efectul ei a fost studiat insa nu am stiut unde sa caut.

Repetata foarte des ca urmarea unor conflicte sau probleme, ani de zile, cand copilul e prea mic pentru a procesa lucrurile logic, aceasta expresie se intipareste in subconstient sub forma ''moartea mea e o solutie pentru problemele altora''.

Asta se intampla pentru ca indiferent de natura conflictului sau de gravitatea situatiei, se ajunge la aceeasi ''solutie finala'', invocarea mortii copilului de catre parinte.

 

Atitudinea poate continua si mai tarziu, cand adultul are ganduri inexplicabile de genul ''daca eu mor, va fi mai bine pentru toti''. Chiar daca cei din jur ii spun mereu ca are un impact pozitiv asupra vietilor lor, subconstientul este programat, atunci cand apar stari puternice de tensiune, sa vada propria moarte ca rezolvarea optima, din reflex.

 

Al doilea drac este legat de sentimentul de a nu merita sa traiesc.

Cata lume nu simte ca trebuie sa isi dovedeasca meritul de a ocupa un spatiu pe planeta?

Multora li s-a dat de inteles ca existenta lor nu este un drept ci un privilegiu, ca nu traiesc pur si simplu, pentru ca e in firea lucrurilor, ci li s-a facut o favoare si trebuie sa demonstreze ca sunt vrednici de ea.

Esti un rahat cu ochi - nasterea ta a fost pentru mine ca eliminarea fecalelor, nu esti om, nu existi, trebuie sa dovedesti ca meriti sa traiesti;

Eu te-am facut, eu te omor - nu conteaza daca existi sau nu.

 

Initial am crezut ca aceste ganduri de a merita sa mori (la fiecare esec, cand ii superi pe altii, cand compromiti o relatie cu cineva, cand gresesti etc) sunt o dramatizare si o exagerare a procesului constient de gandire. Am descoperit insa ca sunt reflexe intiparite in subconstient, care ies cu violenta la suprafata, in pofida incercarilor constiente de a le tempera sau a le elimina.

 

Chiar daca nu se concretizeaza in viata cuiva (nu stie nimeni de ele, nu au efecte concrete), ele raman acolo si isi sacaie gazda.

 

Altceva insa mi se pare chiar ironic.

Si anume, acelasi parinte care ani de-a randul a mentionat moartea copilului ca solutie, cand copilul devine adolescent si are impulsuri de suicid, il numeste nebun.

Ba se mai si vaita ca nu stie de unde a luat asemenea idei.

Editat Ianuarie 23, 2012 de Finnian

[Abbie M. 6295]

Am postat pe topicul asta pentru ca eliminarea programarii defectuoase este un pas inainte in dezvoltarea personala.

Unul incomod, fireste.

Nu oricine e dispus sa sape in temeliile putrede de sub casa.

De asta nu ma afecteaza deraderea unora, chiar daca nu imi spun in fata.

 

Daca poti analiza oarecum detasat anumite lucruri, nu vad de ce sa nu o faci.

Nu am citit nici macar o fractiune din cat ar fi necesar, dar am citit suficient incat sa imi dau seama ca nimeni nu e 100% normal, 100% functional in gandire si perceptie, 100% pur, 100% sanatos. Si asta se poate observa cu usurinta daca stii ce sa cauti, la tine si la altii.

In schimb e comuna negarea unor ganduri sau trairi si inpingerea lor inapoi in abisul mintii, ca oricum nu le stie nimeni.

Unii asteapta pana la a doua tinerete pentru a le descifra originea si a scapa de ele.

Asa ca ... nicio grija, teama de reactia altora nu mai exista, nici agresivitatea ca raspuns, nici intimidarea. Am inteles suficiente lucruri incat sa nu mai fie cazul.

 

Cu alte cuvinte, auto-analiza nu e menita sa fie un spectacol dezagreabil; mai degraba un fel de ... vivisectie sufleteasca, sa-i spunem asa.

 

Dar inteleg perfect atitudinea. Doar am avut-o si eu multa vreme.

Imi e foarte familiara interpretarea simplista a lucrurilor pentru a ajunge la o concluzie predeterminata.

Editat Ianuarie 23, 2012 de Finnian

[Aseneth 15]

Cred ca sunt pe cale sa mai elimin doi monstri din subconstient. Ambii sunt legati de gandurile referitoare la moarte.

 

Nu vreau sa te descurajez, dar nu ii vei putea elimina niciodata. Ii poti adormi, cel mult imblanzi, dar de fiecare data cand vor intalni conditii propice pentru ei vor incerca sa te muste. Daca aprinzi o lumanare in intuneric si se face lumina, nu inseamna ca intunericul nu mai e acolo. Cum bate putin vantul si se stinge lumanarea, cum apare iar intunericul. Tu ar trebui sa te axezi mai mult pe intretinerea si amplificarea luminii decat pe lupta cu intunericul. E prea obositoare si va ajunge sa te consume.

[Icbiuliana 131]

 

 

Convingerile le pastrez intacte.

Sper insa in primenirea mintii... ce de asta m-am si inhamat la greu.

Si cum iti este Rodica?La ce varsta te-ai inhamat pe drumul dezvoltarii personale?Si ce te-a impins sa faci asta?