Început de Allexandrra, Lun 24 oct 2011 · 164 răspunsuri · 12.504 vizualizări
Se tot zice ba ca iubirea e o boala, ba ca e nebunie, pierdere a discernamantului, a facultatii de judecare etc.
Intrebarea mea este: poti sa iubesti si sa vezi in continuare lucrurile clar, sa continui sa gandesti lucid, sa nu iti pierzi coerenta in actiune si gandire?
Poti, dar doar daca nu te minti singur. Adica sa nu crezi ca celalalt are ceva de oferit, tie, fara de care nu ai putea fi implinit. Cat ai ce iti trebuie, il poti iubi pe celalalt asa cum este.
Daca ai insa nevoie de el, intervin tot felul de lucruri. Cu cat crezi ca implinirea ta tine mai mult de el, cu atat dragostea respectiva e mai apropiata de nebunie.
Foarte buna intrebare! In adolscenta, pentru multi e mai greu, ulterior, da, se poate. Cum? Pai nu sprijini intreaga greutate a fiintei tale pe latura cu iubirea. Sau pe minte. Mintea poate sprijini relatia si sentimentele, iar sentimentele pot sprijini cunoasterea. Se ajuta una pe alta, nu se cearta, dar NUMAI daca ai facut aceasta apropiere in propria fiinta.
Sa iti pierzi discernamantul vis-a-vis de acea iubire sau sa ti-l pierzi in general, pentru ca esti indragostit?
Din punctul meu de vedere, nu ti-l pierzi decat daca personalitatea ta e incompatibila cu acest sentiment sau nu e dezvoltata in acest sens. Daca are la baza acest sentiment si ce deriva din el, esti in regula si tot ce traiesti si dai vine in mod natural.
Daca nu, atunci e firesc ca iubirea sa nu aiba logica pentru tine si sa para tabloul vietii tale ca musca in lapte.
Exista si cazuri in care te parlesti din lipsa de experienta si nu poti evalua corect o situatie sau un comportament. Atunci cu siguranta asta se va manifesta si in alte arii ale vietii tale si este o trasatura personala, nu este legata de iubire in general. Majoritatea oamenilor trec peste ea cu timpul, daca se maturizeaza. Pentru altii e ceva permanent.
Editat Lun 24 oct 2011 20:09
nu iubirea ci indragosteala si depinde si la ce varsta te prinde...
mi-ar placea sa posteze aici cei care au trecut prin asa ceva desi ....ma indoiesc ca o vor face ...se va da cu presupusul pana topicul va ajunge varza...
Editat Lun 24 oct 2011 20:14
de ce nu postezi tu, daca tot trebuie sa vorbim din experienta ? :roll:
Mami imi spune mereu sa am grija mare pentru ca, atunci cand te indragostesti, jumatate din creier nu mai functioneaza. 
Da' cealalta jumatate ce pazeste? Sincer si serios acum, parerea mea e ca poti sa ramai cerebral si cand iubesti; poti sa ramai cerebral in orice situatie; trebuie doar sa fii echilibrat. :)
Trupuri si cuvinte=Love.Love isi are aritmetica ei personala,1+1=Totul iar 2-1=Nimic.
Si totusi,daca o persoana iubeste numai o singura persoana si este indiferent/a la toti cei din jurul ei atunci nu mai este dragoste ci atasament egotistic.
On : Anna1996 are dreptate
"Dragostea e ceva etern.Aspectul se poate schimba dar nu si esenta."
Vincent Van Gogh
desigur ca poti cand vorbesti despre altii 
pai spun cum , nu?
pe la 18 ani m-am indragostit prima data si am plecat de acasa dupa juma de an...foc mare...
nu, nu m-am gandit la nimic decat ca trebuie....bine atunci nu stiam de horoscoape, de compatibilitate, nu se acceptau relatiile de proba dar indragosteala am vazut-o pe urma si la ai mei copii..erau capii...probabil a fost transmis genetic..
nu vreau a scris:Mintea poate sprijini relatia si sentimentele, iar sentimentele pot sprijini cunoasterea. Se ajuta una pe alta, nu se cearta, dar NUMAI daca ai facut aceasta apropiere in propria fiinta.
Foarte frumos spus. Un echilibru.
Iubirea si ratiunea intr-o relatie reusita sunt interdependente. Iubesti pe cineva pentru ca iubesti anumite calitati in acea persoana, altfel nu te apropiai de ea, apropiere facuta in mod constient. Aceste calitati sunt trecute prin filtrul ratiunii, care identifica potrivirea/nepotrivirea de caracter. Cu cat esti mai rational, mai realist, o identifici mai usor. Cei care nu reusesc sa faca asta ajung cu persoanele nepotrivite si isi bat capul zi lumina cum sa le schimbe. Complet fara rost.
Iubirea e elementul constant, la care ne putem intoarce, eternul din noi (suna cum suna dar asta e). Tartacuta ne-o putem descifra, intelege, repara uneori extrem de greu. Mintea este afectata de multe lucruri. Circumstante, prejudecati, influenta nefasta din afara. De aceea trebuie luata la puricat mult mai des decat sentimentul, si acolo unde sentimentul e foarte puternic dar exista un dezechilibru, trebuie vazut daca nu cumva mintea e cea care greseste.
Sentimentul este certitudine (acolo unde exista).
Uneori nu ne putem da deama ce gandim ; in schimb, de cele mai multe ori, ce simtim este foarte clar.
Editat Lun 24 oct 2011 20:46