Depresie cronica?...

[Dido333 2]

Eram in dubii daca sa scriu asta sau nu. Poate ajuta totusi cu ceva. Nu sunt psiholog (departe de asta) ci doar o persoana care a trecut odinioara prin asa ceva.

 

Vine o perioada in viata multora cand stau si analizeaza ca ar face diferit daca si-ar putea retrai adolescenta cu mintea si experienta de mai tarziu. Pe multi ii apuca fenomenul asta la a doua tinerete - pe mine m-a apucat mai devreme. Imi dau seama acum cat suflet am pus in tot felul de nimicuri si cum m-am consumat degeaba pentru ele.

 

Stiu ca e greu, cand nu te integrezi in sistem, sa te gandesti la viitor cu speranta. Uneori poate iti pare ca nu ai sa mai rezisti mult si ca nu poti face ce fac altii (razbate in viata) pentru ca nu esti ca ei. Te-as sfatui sa te bucuri pentru ca nu faci parte din turma. Simplul fapt ca treci prin acest tumult emotional demonstreaza ca esti o fata sensibila.

 

In legatura cu parintii... Cred ferm ca majoritatea relatiilor dintre parinti si copii pot fi salvate. Dar nu neaparat in timpul adolescentei. Exista mai multa intelegere (de obicei) de ambele parti cand relatia devine una intre adulti. Deocamdata stiu ca e greu si ai nevoie de sprijin emotional iar ei nu inteleg aceasta notiune. Nu ai ce face decat sa te separi dpdv emotional de ei si sa te concentrezi pe propriul viitor. Nu are rost sa bati la usi incuiate cand nu e nimeni acasa. Nu le mai vorbi despre viata si sentimentele tale decat daca te intreaba. Si mai bine, pana capeti mai multa incredere in propria persoana, nu le mai vorbi deloc decat daca esti intrebata sau daca trebuie neaparat. Stiu ca pare bizar ce spun dar e un sistem care functioneaza. Pentru mine a functionat macar partial (partial pentru ca oricum ma consumam prea mult, asta e varsta, n-ai ce sa-i faci). Trebuie sa le dai fix atata importanta cat iti dau si ei tie. Mama ta nu intelege ca pe vremea ei viata era mai simpla, nu exista atata zapaceala, atata presiune din parte celor din jur asupra cuiva sa fie intr-o mie de feluri. Ultimul lucru de care ai nevoie e sa ii vorbesti mamei tale despre depresia ta daca te ia peste picior. Ti-as recomanda un ''scut de protectie'' pe care sa il ridici in calea insensibilitatii.

 

Nu ma intelege gresit, nu cred ca mama ta e neaparat insensibila de la natura, dar stiu din experienta ca oamenii pot fi in anumite circumstante. Cand treci de o varsta, reusesti sa ierti toate lucrurile astea care dor la vremea respectiva. Pe bune. Dar pentru asta trebuie sa depasesti perioada cu bine. Mai tarziu se va cicatriza. Oamenii se schimba, circumstantele lor se schimba. Relatia cu parintii poate deveni una frumoasa pe viitor. Normal ca perspectiva asta nu iti ofera un ajutor imediat, de asta te sfatuiesc sa te gandesti la tine deocamdata. :)

 

Multumesc pentru incurajari, multumesc tuturor celor care au raspuns la acest topic. Nici eu nu puteam sa o spun mai bine, cred ca asta e-senzatia ca nu ma integrez nicaieri, si ma framanta intrebarea daca voi putea vreodata sa gasesc un loc in care sa ma simt bine, sau niste persoane care sa ma inteleaga, dar nimeni nu are nevoie de problemele altcuiva, toti le au pe ale lor. Ce n-as da sa nu mai fiu atat de sensibila, sa devin indiferenta fata de toti si de toate, sa nu-mi pese de viitorul meu, de nimic absolut. Probabil trebuie sa accept faptul ca asa sunt eu, mai retrasa, mai ciudata, dar in ultimele luni, simteam cum cad intr-o prapastie, nu mai simt ca ,,traiesc", zilelele mele trec fara a avea vreun sens. Poate totul se va schimba dupa ce voi termina liceul, poate intradevar, cand voi depasi varsta asta, voi gandi altfel, nu stiu. Ma irita doar un lucru, viata e scurta, iar eu nu stiu cum sa ma bucur de ea.

[Athmy 2564]

Eu nu stiu, dar n-am simtit ca se schimba ceva datorita varstei sau timpului. Dar te inteleg bine pt ca am fost ca tine.

Cauta activ solutii sa te tragi in sus din starile acestea, fie si temporar, dar mai bine ceva de la cauza sa umbli acolo. Eu cred ca ai tu insati toate datele problemei, si cu rabdare, intelegere si putin efort, iti va fi mult mai bine, esti o fata inteligenta si poti.

[Allexandrra 8936]

Mi se pare foarte interesant ce spune Neagu Djuvara despre vindecarea depresiei, chiar daca nu e psiholog.

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6116249-venit-urta.htm

 

 

Editat Septembrie 8, 2011 de Allexandrra

[Renaissance'91 6088]

Mi se pare foarte interesant ce spune Neagu Djuvara despre vindecarea depresiei, chiar daca nu e psiholog.

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6116249-venit-urta.htm

 

Da, dar cine sa te iubeasca asa ....mort ?

[Allexandrra 8936]

Da, dar cine sa te iubeasca asa ....mort ?

 

Se mai intampla. Dar mai trebuie sa te misti si tu putin. Cat de mort sa fii? Doar nu s-a instalat rigor mortis.

 

 

 

[Renaissance'91 6088]

Se mai intampla. Dar mai trebuie sa te misti si tu putin. Cat de mort sa fii? Doar nu s-a instalat rigor mortis.

 

Cred ca depresia nu-ti permite sa te misti atat cat ar vrea cel care te iubeste.

Cine asteapta dragoste ca sa scape de depresie...nu-l vad bine.

Editat Septembrie 8, 2011 de haydn91

[temporar 44]

Esti sclava in familie si esti sclava in sistem (educativ si, mai larg, societate). Familia ta te inrobeste, exploateaza pentru beneficiul lor, paraziteaza. Mintea ti-a fost programata negativ, impotriva ta insati, virusata. Parintii te-au programat ca sa fii sclava pe luma asta, iar scriptul tau e tragic fiindca nu pari sa ai rezistenta psihica si felul de a fi necesar pentru a urca mai sus pe lantul trofic, ma refer de a adopta consistent o pozitie de viata dominanta, de agresor.

 

Ia in serios depresia fiindca e un semnal de alarma. Durerea emotionala pe care o simti e cu atat mai intensa cu cat lucrurile stau mai prost si mesajul ei este sa iesi din mediul nociv. Problemele din viata ta sunt grave si viitorul tau e sumbru daca nu faci niste schimbari din temelii repejor, in urmatorii cativa ani. Altfel vei ajunge in cel mai bun caz o virgina tomnateca muncind mult pe bani putini locuind cu parintii la 30+ de ani si imbatranind prematur ca 90% din populatie.

[Allexandrra 8936]

 

 

Tu cui te adresezi?

 

 

 

 

Cred ca depresia nu-ti permite sa te misti atat cat ar vrea cel care te iubeste.

Cine asteapta dragoste ca sa scape de depresie...nu-l vad bine.

 

Dar omul nu zice sa astepti dragoste ca sa scapi de depresie, ci doar ca e cel mai bun leac. Ca e rar si nu prea ploua cu el nu inseamna ca nu e bun.

 

 

 

[temporar 44]

Celi care a deschis discutia, dar nu pot da quote ca scriu de pe varianta pentru mobil a site-ului.

[Jungle k 18]

Iti place sa canti? Canta!(...)

Defuleaza ceea ce simti prin talentele/hobby-urile pe care le ai! Chiar functioneaza!

Daca azi esti putin suparata fiindca ai luat o nota mica la un examen, poate te ajuta sa citesti beletristica/ sa canti, ca sa iti atraga atentia pana maine, cand iti trece. Dar daca vezi totul gri de ceva timp(ca ea), nu functioneaza, e doar o evadare temporara din realitate.

Stiu ca e greu, cand nu te integrezi in sistem, sa te gandesti la viitor cu speranta. Uneori poate iti pare ca nu ai sa mai rezisti mult si ca nu poti face ce fac altii (razbate in viata) pentru ca nu esti ca ei. Te-as sfatui sa te bucuri pentru ca nu faci parte din turma. Simplul fapt ca treci prin acest tumult emotional demonstreaza ca esti o fata sensibila.

Sunt de acord sa gandim pozitiv, dar totusi, de ce ii prezinti lucrurile ca si cum ar exista acolo si un real avantaj? Ca si cum ar fi si o calitate sa te framanti, sa simti ca nu mai rezisti, doar pentru ca asa "nu faci parte din turma" si "demonstreaza ca esti sensibila"? Crezi ca asta are cum sa fie o senzatie utila, una benefica, genul asta de "sensibilitate" este ceva bun?

In legatura cu parintii... Cred ferm ca majoritatea relatiilor dintre parinti si copii pot fi salvate.

Nu este adevarat. Eu spun ca in general este invers. Cele care au nevoie de salvare, nu prea mai au sperante, iar cele care in caz de ceva pot fi salvate, nu ajung de izbeliste.

Nu ma intelege gresit, nu cred ca mama ta e neaparat insensibila de la natura,

Asa e, nu e neaparat insensibila de la natura, probabil e mai grav de atat.

Ia in serios depresia fiindca e un semnal de alarma. Durerea emotionala pe care o simti e cu atat mai intensa cu cat lucrurile stau mai prost si mesajul ei este sa iesi din mediul nociv. Problemele din viata ta sunt grave si viitorul tau e sumbru daca nu faci niste schimbari din temelii repejor, in urmatorii cativa ani. Altfel vei ajunge in cel mai bun caz o virgina tomnateca muncind mult pe bani putini locuind cu parintii la 30+ de ani si imbatranind prematur ca 90% din populatie.

Subscriu. Probabil cel mai bun lucru pe care il poti face acum, fiind in ultimul an de liceu si depinzand financiar de ei, este sa te duci la facultate in alt oras, sa mergi rar acasa si sa vorbiti din ce in ce mai putin.

Pana atunci, nu-ti mai imparti problemele si bucuriile cu ei, gandeste-te bine inainte sa le urmezi un sfat, chiar daca pare dat cu toata bunavointa. Fa lucrurile astea pentru un timp, doar ca sa vezi singura daca o sa te faca sa te simti mai bine.

Sa nu cazi si tu in capcana aceea in care ai un mic succes/un iubit, care pe moment sa te faca sa vezi lucurile roz avand iluzia ca e totul in regula. E comod, te face sa te simti bine, e linistitor. Numai ca problema reala va reveni din nou, chiar daca nu imediat.

Ceea ce este bine, e faptul ca ti-ai dat seama de ceva. Sunt atatia altii care sufera sau traiesc aceleasi lucruri la nesfarsit si nici macar nu isi pun intrebari, ei accepta din start ca "asa sunt eu, pun la suflet"/"bine macar ca am note mari" sau se resemneaza cu alte chestii de genul. Nu face asta, ai tot dreptul sa fii fericita si sa te bucuri deplin de viata.