Evelynaaa 12 Raportează post Postat August 31, 2011 e cazul sa apelezi totusi la un medic. sa peleze la un medic pt ce ? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Lirio 3149 Raportează post Postat August 31, 2011 sa peleze la un medic pt ce ? Pentru depresie. Ma refeream la un psiholog...sau psihologul nu se considera medic? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Athmy 2564 Raportează post Postat August 31, 2011 Psihologii nu sunt medici pentru ca nu fac facultatea de medicina si nici nu prescriu tratament medicamentos. Doar psihiatrii sunt, dar pentru a fi tratat de un psihiatru trebuie sa ai o boala psihica. Depresia sau stresul sunt de obicei tratate de psihologi in colaborare cu persoana in cauza, pentru ca sunt considerate tulburari de personalitate mai mult, si nu neaparat boli, in functie bineinteles de gravitate. 4 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Lirio 3149 Raportează post Postat August 31, 2011 (editat) Aaam inteles. Multumesc! :yes: :hi: Atunci ii recomand sa consulte un psiholog; ar putea-o ajuta...presupun. :) Editat August 31, 2011 de Ana 1996 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Aseneth 15 Raportează post Postat August 31, 2011 Am 18 ani, locuiesc cu parintii, si nu lucrez, anul acesta voi termina liceul. Hobby-uri?...imi place sa citesc si sa cant. Aveam candva prieteni, dar dupa ce mi-am dat seama ca nu erau prieteni adevarati, am rupt legatura cu ei, acum pot spune ca nu am pe nimeni, si chiar daca incerc sa comunic cu cineva, nu mi se primeste, ma blochez, nu am incredere in oameni. Uneori, ma apuca panica cand sant multi oameni in jurul meu, parca mi-e frica de ei. Ce inseamna pentru tine prieteni adevarati? Cele mai multe deceptii pornesc de la faptul ca avem asteptari mult mai mari de la ceilalti decat de la noi insine. Trebuie sa realizezi ca un prieten este si el om, cu toate imperfectiunile incluse si ca nu se poate comporta 24/24 asa cum iti imaginezi tu ca s-ar putea comporta sau cum ai vrea tu sa fie un prieten. 3 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Dido333 2 Raportează post Postat August 31, 2011 Ce inseamna pentru tine prieteni adevarati? Cele mai multe deceptii pornesc de la faptul ca avem asteptari mult mai mari de la ceilalti decat de la noi insine. Trebuie sa realizezi ca un prieten este si el om, cu toate imperfectiunile incluse si ca nu se poate comporta 24/24 asa cum iti imaginezi tu ca s-ar putea comporta sau cum ai vrea tu sa fie un prieten. Sigur, nici nu am cerut asa ceva, doar ca, mi-am dat seama ca unii din presupusii mei prieteni doar ma utilizau, atunci cand le trebuia ajutorul meu. Bunatatea de care le-am dat dovada, ei au luat-o drept prostie omeneasca, niciodata nu m-au ajutat atunci cand am avut eu nevoie de ceva, niciodata nu am fost ascultata, cand aveam o greutate pe suflet. Poate ca tot eu i-am obisnuit asa, le-am permis sa mi se urce in cap si sa-mi fie ,,prieteni" doar atunci cand au nevoie de ceva. Sunt lucruri care se iarta, dar exista si lucruri peste care nu poti trece atat de usor, pentru mine, a fost un soc sa aflu ca grupul de presupusi prieteni, cu care ma intelegeam atat de bine, s-a dovedit a fi unul fals, superficial, care ma vb pe la spate cu fiecare ocazie, desi nu le-am facut absolut nici un rau, din contra, cred ca aratam prea disperata dupa prietenia cuiva si ei simteau acest lucru, nu vroiam sa raman singura, pentru ca ramaneam doar eu-cu gandurile mele ciudate, ma simteama rupta de lumea asta, asa cum ma simt si acum. Am avut parte de mai multe nedreptati din partea presupusilor prieteni, exista un soi de oameni care primesc placere cand isi bat joc de altii, cand ii ironizeaza sau ii barfesc. Din pacate, am dat de multe ori peste acest gen si mi-am stricat parerea despre natura umana. Lumea nu ma intelege, pentru ca mie nici nu-mi place sa vb prea mult despre ceea ce simt, dar oricum, atunci cand o fac...nu se schimba nimic. Acum nu sufar din cauza parintilor, a prietenilor...ci din cauza ca nu mai stiu cine sunt eu, ce reprezint ca persoana si incotro ma indrept...am ajuns sa depind de parerea altor persoane, nu mai sunt eu. Am scris la inceput, ma simt obosita, nu am forta. Problema e doar in mine, dar nu stiu cum sa o rezolv. Daca stie cineva un psiholog, va rog sa-mi scrieti, poate voi trece candva pe la el...va trebui sa o fac, indiferent daca vreau sau nu. 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
sarah12 97 Raportează post Postat August 31, 2011 Psihologii nu sunt medici pentru ca nu fac facultatea de medicina si nici nu prescriu tratament medicamentos. Doar psihiatrii sunt, dar pentru a fi tratat de un psihiatru trebuie sa ai o boala psihica. Depresia sau stresul sunt de obicei tratate de psihologi in colaborare cu persoana in cauza, pentru ca sunt considerate tulburari de personalitate mai mult, si nu neaparat boli, in functie bineinteles de gravitate. Scuza-ma ca te contrazic,dar depresia se trateaza si cu medicamente prescrise de medici psihiatri. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Athmy 2564 Raportează post Postat August 31, 2011 Nu m-ai contrazis, am spus ca depinde de gravitate si daca psihiatrul iti pune un diagnostic care tinde spre o boala psihica. Dar nu cred ca este cazul la ea, din cate am citit. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Abbie M. 6295 Raportează post Postat August 31, 2011 (editat) Eram in dubii daca sa scriu asta sau nu. Poate ajuta totusi cu ceva. Nu sunt psiholog (departe de asta) ci doar o persoana care a trecut odinioara prin asa ceva. Vine o perioada in viata multora cand stau si analizeaza ca ar face diferit daca si-ar putea retrai adolescenta cu mintea si experienta de mai tarziu. Pe multi ii apuca fenomenul asta la a doua tinerete - pe mine m-a apucat mai devreme. Imi dau seama acum cat suflet am pus in tot felul de nimicuri si cum m-am consumat degeaba pentru ele. Stiu ca e greu, cand nu te integrezi in sistem, sa te gandesti la viitor cu speranta. Uneori poate iti pare ca nu ai sa mai rezisti mult si ca nu poti face ce fac altii (razbate in viata) pentru ca nu esti ca ei. Te-as sfatui sa te bucuri pentru ca nu faci parte din turma. Simplul fapt ca treci prin acest tumult emotional demonstreaza ca esti o fata sensibila. In legatura cu parintii... Cred ferm ca majoritatea relatiilor dintre parinti si copii pot fi salvate. Dar nu neaparat in timpul adolescentei. Exista mai multa intelegere (de obicei) de ambele parti cand relatia devine una intre adulti. Deocamdata stiu ca e greu si ai nevoie de sprijin emotional iar ei nu inteleg aceasta notiune. Nu ai ce face decat sa te separi dpdv emotional de ei si sa te concentrezi pe propriul viitor. Nu are rost sa bati la usi incuiate cand nu e nimeni acasa. Nu le mai vorbi despre viata si sentimentele tale decat daca te intreaba. Si mai bine, pana capeti mai multa incredere in propria persoana, nu le mai vorbi deloc decat daca esti intrebata sau daca trebuie neaparat. Stiu ca pare bizar ce spun dar e un sistem care functioneaza. Pentru mine a functionat macar partial (partial pentru ca oricum ma consumam prea mult, asta e varsta, n-ai ce sa-i faci). Trebuie sa le dai fix atata importanta cat iti dau si ei tie. Mama ta nu intelege ca pe vremea ei viata era mai simpla, nu exista atata zapaceala, atata presiune din parte celor din jur asupra cuiva sa fie intr-o mie de feluri. Ultimul lucru de care ai nevoie e sa ii vorbesti mamei tale despre depresia ta daca te ia peste picior. Ti-as recomanda un ''scut de protectie'' pe care sa il ridici in calea insensibilitatii. Nu ma intelege gresit, nu cred ca mama ta e neaparat insensibila de la natura, dar stiu din experienta ca oamenii pot fi in anumite circumstante. Cand treci de o varsta, reusesti sa ierti toate lucrurile astea care dor la vremea respectiva. Pe bune. Dar pentru asta trebuie sa depasesti perioada cu bine. Mai tarziu se va cicatriza. Oamenii se schimba, circumstantele lor se schimba. Relatia cu parintii poate deveni una frumoasa pe viitor. Normal ca perspectiva asta nu iti ofera un ajutor imediat, de asta te sfatuiesc sa te gandesti la tine deocamdata. :) Editat August 31, 2011 de Finnian 5 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Abbie M. 6295 Raportează post Postat August 31, 2011 (editat) Multi oameni se elibereaza de stres, nervi etc. prin ceea ce ii caracterizeaza, prin talentele pe care le au (sau presupun ca le au, dar ce conteaza? :D). Iti place sa canti? Canta! Dar nu melodii care iti induc o stare de-aia nesuferita (pe care se pare ca o cunosti foarte bine) de deprimare, ci melodii vesele, care te fac sa te ridici de pe scaun si sa topai, sa zambesti. Defuleaza ceea ce simti prin talentele/hobby-urile pe care le ai! Chiar functioneaza! Sunt total de acord. Cantatul e terapeutic. Poti sa incerci si altceva - desen, pictura, scris. Sunt persoane care au aptitudini pentru mai multe arte. Nu are rost sa te consumi sau nsa speri ca parintii tai vor observa intr-o zi prin ce treci - crede-ma, dupa cazurile pe care le cunosc, nu vor observa nici o ameliorare nici o inrautatire a situatiei tale. Traieste pentru tine; fiecare zi conteaza. Viata e scurta. Probabil le vei spune peste 15 ani prin ce ai trecut si vor zice ca nu au avut habar. Editat August 31, 2011 de Finnian Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
